Main menu

header

cotnari wide

672 30 1de Florica Pintea şi Gabriela Comşa

Leurda este bună de cules chiar înainte ca florile sale sub formă de stea să înflorească, adică în lunile martie-aprilie. Iată şi opt reţete fabuloase în care puteți folosi recolta de acest an de leurdă!

Unt din leurdă

672 30 2Ingrediente: 6-8 frunze de leurdă, 75 g ulei de cocos, 1 linguriţă cu suc de lămâie (opţional), puţin ulei de măsline, sare şi piper pentru gust.

Mod de preparare: se spală şi se usucă frunzele de leurdă cu ajutorul unor şerveţele de bucătărie sau al unui prosop. Se taie cât mai fin. Se topeşte încet uleiul de cocos într-un castron, deasupra unei oale cu apă fierbinte. Când devine lichid, se adaugă leurda şi restul de ingrediente, amestecând până la omogenizare. Apoi se toarnă într-un bol de ceramică sau în alt tip de recipient, dar nu din plastic. Se lasă la frigider până se întăreşte şi se foloseşte după caz. Merge foarte bine cu cartofi dulci la cuptor, cu legume verzi sau cu un alt fel de mâncare gătit la aburi. Sau se poate pune pe o pâine caldă din seminţe germinate, proaspăt scoasă din deshidrator. Pentru consumatorii de lactate se poate folosi unt în loc de ulei, dar e bine să fie unt organic crud, pe cât posibil.

Leurdă în ulei (sau oţet)

672 30 3O metodă foarte bună pentru a conserva leurda şi a o folosi tot restul anului.

Ingrediente: 500 g frunze de leurdă, 500 ml ulei de măsline organic presat la rece, 1 linguriţă cu sare naturală.

Mod de preparare: frunzele trebuie să fie curate şi complet uscate. Se pun într-un blender sau într-un robot de bucătărie cu ulei şi cu sare şi se amestecă până capătă consistența unui piure. Se păstrează în frigider într-un borcan de sticlă, cu un strat de ulei de măsline deasupra. Cea mai bună metodă de depozitare pe perioade mai lungi este prin congelare; se pot porţiona sau congela în tăviţe de gheaţă, apoi se așază bucăţile congelate într-o pungă cu sistem de închidere.

Oţet din cidru de leurdă

O altă modalitate de a vă bucura de usturoiul sălbatic este să zdrobiți câteva frunze şi să le puneți într-o sticlă cu oţet din cidru şi să le lăsați până la șase săptămâni, scuturând sticla din când în când. Oţetul astfel îmbogăţit va da o aromă plăcută în sosurile de salată.

Dressing

Ingrediente: frunze de leurdă, ulei de măsline, oțet de cidru sau suc de lămâie.

Mod de preparare: puneți o mână cu frunze de leurdă în blender şi acoperiți cu trei părţi de ulei de măsline şi cu o parte oţet de cidru sau suc de lămâie. Se amestecă şi se foloseşte ca sos sau ca dressing pentru orice fel de mâncare sau salată. Pentru un sos mai cremos se poate adăuga o lingură cu pastă de susan (tahini) sau muştar Dijon.

Risotto cu leurdă și doradă

Ingrediente: 250 g orez pentru risotto, 1 ceapă curăţată şi tăiată mărunt, 1 lingură cu ulei de măsline, sare de mare şi piper negru, 1 pahar cu vin alb sec, 1 l supă de pui, de pește sau de legume, 1 legătură de leurdă (frunze), 1 legătură de usturoi, 30 g unt, 50 g parmezan, 2 dorade de 600 g.

Mod de preparare: încălziţi uleiul de măsline într-o tigaie şi prăjiţi ceapa până când se înmoaie. Puneţi orezul şi amestecaţi încontinuu. Turnați vinul, iar după ce acesta a fost absorbit începeţi să puneți supa fierbinte, câte un polonic, amestecând permanent. Când orezul este aproape făcut adăugaţi câteva cuburi de unt şi amestecaţi câteva minute. Opriţi focul, presăraţi parmezanul, verificaţi dacă este îndeajuns de condimentat, după care adăugaţi leurda şi usturoiul. Curăţaţi dorada, îndepărtaţi solzii, filetaţi şi scoateţi oasele cu un cleşte special sau cu o pensetă. Crestaţi fileurile la distanţă de aproximativ un centrimetru. Desfaceţi o bucată de folie din plastic pentru gătit, aşezaţi o frunză de leurdă, stropiţi cu puţin ulei de măsline extravirgin, condimentaţi cu sare şi cu piper şi aşezaţi fileul cu pielea în jos. Stropiţi şi partea de sus cu ulei de măsline şi condimentaţi cu sare şi cu piper, împăturiţi folia şi gătiţi în apa care fierbe uşor, timp zece minute. Scoateţi peştele din baia de apă, desfaceţi pachetele, puneţi pe fiecare farfurie garnitură, peste care frunzele de leurdă şi peştele. Stropiţi cu un pic de ulei de măsline.

Maioneză cu leurdă

Ingrediente: 2 fructe de avocado coapte, 1/2 cană cu seminţe de cânepă/caju/seminţe de pin/nuci de macademia, 1 mână cu frunze de leurdă, câteva crenguţe de pătrunjel, 2 linguri cu ulei de măsline, sucul de la jumătate de lămâie mică, 1/2 cană cu apă, sare, pudră de paprika, cayenne sau chili.

Mod de preparare: amestecați până la omogenizare toate ingredientele şi mai adăugați apă dacă este nevoie. Se depozitează într-un borcan de sticlă cu capac şi se acoperă cu ulei de măsline pentru a evita contactul cu aerul şi pentru conservare.

Humus din leurdă

672 30 4Ingrediente: 2 căni cu dovlecei verzi (zucchini), 1 mână cu leurdă, 3/4 cană cu tahini (pastă de susan), 1/4 cană cu ulei de măsline, 1/2 cană cu suc de lămâie, 1 linguriţă cu pudră de chimion şi 1 linguriţă cu paprika.

Mod de preparare: se amestecă toate ingredientele - se mai poate potrivi cu apă dacă dovleceii nu lasă mult lichid. Se pot folosi şi boabe de năut încolţite, însă pentru a fi mai uşor de digerat e bine să fie gătite puţin la abur în prealabil sau ţinute în apă fierbinte, la limita fierberii, aproximativ cinci minute, pentru a se înmuia. Nu vor mai fi crude, dar sunt încă sănătoase şi uşor de digerat.

Pesto din leurdă

Ingrediente: 2 mâini cu leurdă, 1 legătură de pătrunjel (pentru a neutraliza mirosul de usturoi!), 2 căni cu nuci sau cu seminţe hidratate (puteți alege între migdale, nuci, alune, seminţe de cânepă, seminţe de dovleac şi floarea-soarelui), ulei organic presat la rece - de măsline, cânepă sau dovleac, sucul de la 1 lămâie, sare, piper pentru gust.

Mod de preparare: se pun toate ingredientele în robotul de bucătărie şi se amestecă, iar când încep să se mărunţească se adaugă şi ulei până se obţine consistența dorită. Se pune amestecul într-un borcan de sticlă curat şi uscat, acoperit cu ulei, şi se păstrează în frigider câteva săptămâni, şi chiar dacă se foloseşte din el, întotdeauna trebuie să rămână acoperit cu un strat de ulei. Se poate şi congela, pe porţii, în pungi cu sistem de închidere.