Main menu

header

683 30 1de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea

Cunoscute și sub denumirea de „fructele Paradisului”, delicioasele curmale, întâlnite fie în formă naturală, fie deshidratate, bogate în fier și acid folic, surprind prin conținutul foarte scăzut de calorii, putând fi consumate și de persoanele care se află la dietă. Iată câteva idei de dulciuri pe bază de curmale, care satisfac și cele mai pretențioase gusturi.

Curmale medjool cu mascarpone și fistic

Ingrediente: 9 curmale fără sâmburi, 1 cutie cu mascarpone, apă de flori de portocale, fistic, coaja de la o portocală.

Mod de preparare: crema de brânză mascarpone se pune într-un castron şi se amestecă bine cu două-trei linguri cu apă de flori de portocale, după gust. Preparatul se pune într-un poş pe care îl tăiaţi în vârf, ca să faceţi o gaură mică. Umpleţi curmalele cu o cantitate substanţială. Decoraţi cu coajă rasă de portocală şi cu pudră de fistic (fistic zdrobit).

Prăjitură cu griș și curmale ca în Tunisia

Ingrediente: 200 g griș de grâu, 80 g curmale, 80 g zahăr, 1 linguriță cu scorțișoară, 1 vârf de cuțit cu bicarbonat de sodiu, 2 lingurițe cu apă de flori de portocal, 200 ml apă, 4 lingurițe cu ulei, sucul unei lămâi, 1 praf de sare.

Mod de preparare: curmalele se curăţă de sâmburi, se amestecă împreună cu scorţişoara şi se mixează, apoi preparatul se dă deoparte. Grişul se combină cu uleiul, bicarbonatul şi un praf de sare, apoi se adaugă apă călduţă şi se amestecă folosind o lingură de lemn. Se pune la răcit şi se mai amestecă o dată, lăsând pre- paratul să se odihnească timp de 30 de minute. Ulterior, pasta se întinde într-un strat de aproximativ 15 centimetri grosime, care se decupează în bucăţi de zece centimetri lungime. Amestecul de curmale se modelează asemenea unei ţigări care se aşază peste fiecare bucată de aluat de griş. Se rulează, se aplatizează şi se taie pe diagonală. După ce se pregătesc toate prăjiturelele, se aşază într-o tavă şi se pun la copt pentru aproximativ patru-cinci minute. Se lasă să se răcească. Se face un sirop din sucul de lămâie, zahăr şi apa de flori de portocal. Fiecare prăjitură se înmoaie în acest sirop şi se serveşte.

Salam din biscuiți și curmale

Ingrediente: 250 g curmale, 15 migdale, 15 caju, 2 linguri cu cacao, 2 lingurițe cu grăsime vegetală (margarină sau ulei de palmier), 5-6 biscuiți digestivi, 2 lingurițe cu zahăr, esență de rom.

Mod de preparare: migdalele, biscuiţii și caju se taie în bucăți mărunte. Într-o cratiță se pune grăsimea vegetală, la foc mic. Când s-a topit, se adaugă curmalele fără sâmburi, cacaua, esenţa de rom și zahărul. Se amestecă bine, până se transformă într-o pastă moale, care se modelează.

Cremă de curmale cu nuci

Ingrediente: 250 g curmale, 100 g nuci, 100 ml iaurt natural, 100 g lapte praf, 1/2 linguriță cu scorțișoară.

Mod de preparare: se scot sâmburii din curmale și se mixează. Se toacă nucile și se amestecă bine cu iaurtul, laptele praf, scorțișoara și curmalele. Crema obținută se păstrează în borcan cu filet, în frigider. Se pune pe pâine prăjită, pe biscuiți sau pe blat de napolitane.

Piure de curmale

Ingrediente: 2 cești cu apă, 2 cești cu curmale fără sâmburi.

Mod de preparare: se pune apa într-un ibric pe foc, iar când începe să fiarbă, se adaugă curmalele. Se mai lasă cinci minute să clocotească și se de deoparte. După ce amestecul se răcește, se mixează în blender până devine un piure omogen. Se servește pe pâine la micul dejun sau poate intra în compoziția sosurilor, a mâncărurilor și deserturilor.

Smoothie de curmale

Ingrediente: 10 curmale fără sâmburi, 2 cești cu lapte de soia, 1/2 linguriță cu scorțișoară, 1 linguriță cu polen, 1 banană coaptă și descojită.

Mod de preparare: se mixează cu blenderul curmalele și laptele până când capătă consistența unui piure. Se adaugă restul ingredientelor, mai exact polenul, banana și scorțișoara, apoi se mixează până când compoziția devine cremoasă. Se servește imediat.

Trufe raw de curmale

683 30 2Ingrediente: 250 g curmale fără sâmburi, 50 g nucă de cocos, 5 prune uscate, 1 lingură cu sirop de agave, 2-3 linguri cu cacao.

Mod de preparare: curmalele se țin la hidratat pentru cel puțin două ore. În robot se pun pentru măcinat curmalele bine stoarse, nuca de cocos, prunele uscate și siropul de agave și se mixează până la obținerea unei paste dense. Siropul de agave se poate înlocui cu miere sau cu sirop de arțar. Din pasta obținută se modelează biluțe, care, pentru a primi un aer festiv, se dau prin cacao și se așază pe hârtiuțe pentru bomboane. Se dau trufele la frigider pentru cel puțin o oră, pentru a se întări.

Chec cu nucă și curmale

Ingrediente: 250 g curmale fără sâmburi, 300 ml apă, 2 banane (descojite), 100 g stafide, 100 g nuci (zdrobite mare), 100 g făină de porumb, 1 vârf de cuțit cu nucșoară, 1 vârf de cuțit cu scorțișoară, 2 lingurițe cu praf de copt, 2 albușuri.

Mod de preparare: se unge o tavă cu puțin unt și se încinge cuptorul la 180 de grade Celsius. Se pun curmalele în apă și se fierb zece minute. Preparatul, împreună cu nucile și bananele, se mixează la blender. Într-un vas se amestecă stafidele, praful de copt, condimentele și făina de porumb. Se bat albușurile spumă, apoi se încorporează în compoziția cu banană. Se pune și mixul de stafide. Amestecul se transferă într-o tavă de cozonac. Se acoperă cu foi de aluminiu și se introduce la cuptor pentru o oră.

Prăjitură cu mere, nuci și curmale

683 30 3Ingrediente: 2 mere tăiate cubulețe, 3/4 cană cu nuci neprăjite, 3/4 cană de curmale, 1/2 cană cu fulgi de nucă de cocos, 1/4 linguriță cu sare, 1/4 cană cu coacăze proaspete (se pot înlocui cu coacăze negre), esență de vanilie după gust, scorțișoară (opțional).

Mod de preparare: mixați nucile cu robotul de bucătărie până obțineți o pastă fină. Adăugați curmale și continuați să mixați până când acestea se mărunțesc foarte bine, apoi puneți restul ingredientelor și mixați din nou, timp de 30 de secunde. Răsturnați conținutul într-o tavă de tort cu fund detașabil și apăsați cu putere, cu ajutorul palmei, pentru ca prăjitura să nu aibă bule de aer. Înveliți în folie alimentară și lăsați la congelator timp de cinci ore înainte de a o servi.

Budincă de curmale

Ingrediente: 270 g curmale, 250 ml apă, 60 g unt, 150 g făină, 1 linguriță cu bicarbonat de sodiu, 1 linguriță cu praf de copt, 1/4 linguriță cu sare, 100 g zahăr brun, 2 ouă, 1 linguriță cu esență de vanilie.

Mod de preparare: într-o cratiță amestecați curmalele și apa. Lăsați pe foc până dă în clocot, apoi adăugați bicarbonatul și untul. Mențineți pe foc până se topește untul, apoi lăsați să se răcească timp de zece minute, după care adăugați ouăle și vanilia. Într-un bol, combinați făina cu zahărul şi praful de copt și turnați peste compoziția cu unt și ouă până obțineți un amestec omogen. Compoziția se pune în tavă și se dă la cuptor pentru o oră. Lăsați să se răcească înainte de a o servi.