Main menu

header

743 26 1de Simona Lazăr

Strecurată printre florile de mușcată, lumina lină a amiezii pătrunde dincolo de verandă, în cancelaria Mănăstirii Dintr-un Lemn. Să tot fie un deceniu de când tot port cu mine amintirea asta și-a întâlnirii cu maica stareță, stavrofora Emanuela Oprea. Ca să-mi fie mai lesne istorisirea, o trec la timpul prezent, un prezent continuu și nedefinit, ca amiezile de vară în Vâlcea...

Reţete notate într-un caiet

743 26 2În trapeza mănăstirii, stareța ne deslușește cu blândețe câte ceva din tipicul mesei monahiilor care se nevoiesc la Mănăstirea Dintr-un Lemn. „Dichisul” îl fac bucate- le, că-s pregătite numai din ingrediente proaspete. Legumele sunt din grădina mănăstirii. Smântâna abia-i luată de pe laptele prins, brânzica o pregătesc maicile, mămăliga-i ca un boț de aur fierbinte... „În zilele în care nu se ține post, masa începe cu brânză, smântână și mămăligă caldă. Este aperitivul de elită pentru prânzurile mănăstirești”, spune maica stareță. Mai multe aș vrea să aflu despre rețetele notate într-un caiet aflat în grija celor două cămărese, maica Onufria și maica Paisia. Cât am ținut în mână, cât am răsfoit caietul de rețete al Mănăstirii Dintr-un Lemn, mi-am spus că pentru un jurnalist (și-un gurmand) pornit în căutarea bucatelor autentice acesta e un privilegiu rar. Notez, ca să dau la rându-mi mai departe, rețeta aluatului pentru „Prăjitura cu mere sau cu brânză” (pe care măicuțele au „împrumutat-o” de la „sora maicii Iordana”): „10 linguri cu ulei, 10 linguri cu făină, să fie o compoziție ca de unt topit. Aluatul: 10 linguri cu ulei, 10 linguri cu apă fierbinte, 20 linguri cu făină. Se amestecă, se întinde foaia, se toarnă compoziția de ulei cu făină. Se rulează și se împarte în patru bucăți. Se pune la frigider. Apoi se întind câte două bucăți pentru o foaie de prăjitură. Înăuntru se pun mere sau brânză”. Deși laconică, rețeta e „pe înțeles”. Și-apoi - pregătind-o de atâtea ori, fie pentru sărbători, fie pentru prânzurile duminicii - pentru măicuțe însemnările din caiet sunt doar simple repere.

Melcișori cu nucă

743 26 3Ingrediente. Pentru aluat: 600 g făină, 3 gălbenușuri, puțină sare, 200 g lapte călduț, 3 linguri cu zahăr, 1 felie cât degetul mic de drojdie, 1 cană cu smântână (200 g). Pentru cremă: două pachete de margarină sau de unt, 400 g zahăr, nucă. Pentru sirop: 1 cană cu lapte, 2 plicuri cu zahăr vanilinat.

Mod de preparare: amestecați toate ingredientele pentru aluat. După ce se frământă, aluatul se lasă o oră la dospit, apoi se unge cu crema care a fost pregătită dinainte, frecându-se bine toate ingredientele. Rulați foaia și tăiați felii cam de un deget grosime, pe care le puneți în tavă și le mai lăsați o jumătate de oră la dospit, după care le puneți la cuptor. Când este cam pe un sfert copt, puneți cu o lingură mare, pe fiecare melcișor în parte, un sirop pregătit dintr-o cană cu lapte și două vanilii (două plicuri cu zahăr vanilinat).

Prăjitură de post

743 26 4Ingrediente: 2 căni cu zahăr, 2 căni cu apă călduță, 2 linguri cu cacao, 400 g făină (ca la chec), 2 linguri cu ulei, 1 pliculeţ cu praf de copt sau 1 lingură cu amoniac stins în oțet, 1 cană cu nucă zdrobită.

Mod de preparare: amestecați toate ingredientele într-o cratiță, apoi puneți compoziția în tava unsă și tapetată. Amestecați puțin zahărul cu apa, apoi se adaugă cacaua, uleiul. Amestecați foarte bine, după care puneţi făina și amoniacul. Înainte de a turna compoziția în tavă, adăugați nuca.

Gogoșari umpluți cu vinete

743 26 5Ingrediente: gogoșari, vinete, bulion, sare, zahăr.

Mod de preparare: curățați vinetele de coajă și tăiați-le cubulețe; se prăjesc în ulei încins, după care se scot, se sărează și se pun în strecurătoare. După ce s-au scurs, umpleți cu vinete gogoșarii curățați de sâmburi. Așezați-i într-o cratiță, adăugați bulion, dar să nu-i acopere. În bulion se pun sare și zahăr după gust și se lasă să fiarbă 15 minute. Cât sunt calzi, așezați-i în borcane, legați la gură și puneți borcanele între haine sau între pături, până se răcesc.

Zacuscă mănăstirească

Ingrediente: 12 vinete mari, 30 de ardei sau gogoșari, 1 cană cu zahăr, 1 cană cu oțet, 2 căni cu ulei, sare; facultativ: câțiva căței de usturoi.

Mod de preparare: coaceți legumele, curățați-le și rupeți-le fâșii care se pun într-un vas. Sărați după gust și adăugați o cană cu zahăr, una cu oțet și două căni cu ulei (sau mai puțin ulei). Se poate adaugă și usturoi. Așezați în borcane și fierbeți „la baie marină” 30 de minute.

Prăjitură „Regina Maria”

Ingrediente. Pentru blatul cu cacao: 6 ouă, 12 linguri cu apă, 1 vârf de cuțit cu sare, 1 linguriță cu bicarbonat, puțin oțet pentru stins, 12 linguri cu zahăr, 12 linguri cu făină, 2 linguri cu cacao. Pentru blatul de spumă cu nuci: 4 albușuri, 250 g zahăr, 250 g miez de nucă, 2 linguri cu făină, 1 vârf de cuțit cu bicarbonat. Pentru cremă: 4 gălbenușuri, 150 g zahăr, 100 g făină, 100 ml lapte, 2-3 linguri cu cacao, puțină ciocolată, 1/2 pachet de unt.

Mod de preparare: bateți albușurile cu toată cantitatea de apă și sarea, iar după ce stă pe tel adăugați zahărul și puneți o linguriță cu bicarbonat stins în oțet. Adăugați gălbenușurile și făina amestecată cu cacao. Turnați în tavă și dați la cuptor. Între timp, faceți o foaie din patru albușuri bătute spumă cu 250 g zahăr, în care se adaugă 250 g nucă prăjită tăiată, două linguri cu făină și puțin bicarbonat. Întindeți compoziția în tava tapetată cu hârtie și puneți la cuptor la foc mic. Pentru cremă, cele patru gălbenușuri se freacă bine cu 100-150 g zahăr, 100 g făină, 100 ml lapte, 2-3 linguri cu cacao. Omogenizați bine și dați la foc (cu puțină ciocolată), până se îngroașă. Separat luați o jumătate de pachet de unt și zahăr după gust și frecați-l spumă, apoi adăugați-l în crema neagră, după ce aceasta se răcește (untul trebuie adăugat treptat, câte puțin). Puneți blatul, crema și apoi foaia de spumă cu nuci.