Main menu

header

837 26 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Actriță, cântăreață și o adevărată vedetă de showbiz încă de când era copil, Lea Michele (foto) este, în același timp, și o promotoare faimoasă a unui stil de viață sănătos. Și nu doar verbal, ci chiar prin exemplu personal; Lea le transmite fanilor, atunci când timpul îi permite să gătească, rețete cu ajutorul cărora oricine se poate hrăni curat și alcalin și care fac parte chiar din meniul vedetei.

Salată cu burrata și piersici

837 26 2Ingrediente (pentru 2 porții): 1 ceapă medie, feliată subțire, 2 linguri cu ulei de măsline, 1/4 ceșcuță cu oțet balsamic, 1 lingură cu zahăr brun, 2 piersici, fără sâmburi, 3 ceșcuțe cu aragula, 200 g brânză burrata.

Mod de preparare: se încălzește o linguriță cu ulei de măsline într-o tigaie și se caramelizează rondelele de ceapă, la foc foarte mic, pentru 20 de minute. Când ceapa s-a rumenit, se dă deoparte. În altă tigaie, se pun la foc oțetul și zahărul brun, se reduce flacăra și se lasă să fiarbă timp de zece minute, apoi se răcește. Piersicile feliate se coc câteva minute pe grătarul încins, după ce au fost stropite cu restul de ulei de măsline. Salata se asamblează după preferință, combinându-se toate ingredientele, presărată cu bucățele de brânză și stropită cu puțin oțet balsamic. Se servește imediat.

Frittata de albușuri

837 26 3 Ingrediente: 2 linguri cu ulei de măsline, 1 ardei roșu, tocat, 1 ardei verde, tocat, 1/4 ceapă, tocată, 1 linguriță cu sare, 1 linguriță cu piper negru, 8 albușuri, 50 g brânză feta, mărunțită, 450 g spanac proaspăt.

Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Într-o tigaie, se toarnă uleiul de măsline, se încălzește, apoi se călesc ceapa și ardeiul, până când legumele sunt fragede, aproximativ șapte minute. Se presară sare și piper, se toarnă albușurile și se gătește totul timp de trei minute. Se toarnă deasupra brânza și spanacul, apoi se introduce tigaia în cuptor, unde se lasă zece minute. La servire, se răstoarnă pe un platou, după ce se desprind marginile.

Somon cu sparanghel

837 26 4Ingrediente: 1 cană cu orez brun (opțional), 250 g filé de somon, 2 lingurițe cu ulei de măsline, sare, zeama de la 1 lămâie, 6 fire de sparanghel.

Mod de preparare: se încinge grătarul. Orezul se pune la fiert conform indicațiilor de pe ambalaj. Somonul se unge cu ulei de măsline, se sărează pe partea roz și se toarnă peste carne zeama de lămâie. Se așază pe grătar, cu partea cu piele în jos, și se gătește pe fiecare parte, timp de zece minute. Sparanghelul se stropește cu ulei de măsline, se presară cu puțină sare și se așază pe grătar. Carnea și sparanghelul fraged se pot servi cu garnitură de orez.

Rulouri de lasagna

Ingrediente: 2 linguri cu ulei de măsline, 1 ciorchine mare de broccoli, tocat mărunt, 400 g morcovi, 400 g foi de lasagna, 400 g brânză ricotta, 1 linguriță cu pudră de usturoi, 1 linguriță cu oregano, 1 linguriță cu busuioc, sare, 1/4 cană cu parmezan, 2 căni cu mozzarella mărunțită, 700 g sos de roșii (jumătate pentru toppingul final).

Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Într-o tigaie mare, se încinge uleiul și se sotează broccoli și morcovul pentru șapte minute, apoi se lasă la răcit. Se fierb foile de lasagna și se scurg. Se amestecă brânza ricotta cu usturoiul, oregano, busuiocul și se presară cu sare, apoi se combină cu morcovii cu broccoli. Se așază umplutura pe fiecare foaie de lasagna, lăsând o mică distanță la capăt, apoi se rulează strâns. Se toarnă jumătate din sosul de roșii pe fundul tigăii, se așază rulourile cu marginile în jos și se dau la cuptor, pentru 45 de minute. Se scot, se toarnă restul de sos de roșii și se mai coc 15 minute.

Pizza cu ridichi și ulei de trufe

837 26 5Ingrediente: 1 blat de pizza, 1 ridiche rasă fin, 2 linguri cu zeamă de lămâie, 1 linguriță cu sare, 2 linguri (plus 1 linguriță) cu ulei de măsline, 100 g parmezan ras, 1 ou, 1 linguriță cu ulei de trufe.

Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Se pun într-o pungă din plastic ridichea, sarea și două linguri cu ulei de măsline și se agită foarte bine, până se amestecă. Această compoziție se așază pe blatul care se introduce în cuptor, până se rumenește ușor, aproximativ zece minute. Se presară pizza cu parmezan și se mai dă la cuptor pentru două minute. Separat, într-o tigaie, se încinge o linguriță cu ulei de măsline, peste care se sparge un ou. Când pizza este aproape gata, cu o spatulă, se pune oul cu gălbenușul în sus pe blat și se mai lasă în cuptor alte două minute. Se scoate și se unge cu ulei de trufe.

Prăjitură cu ciocolată

837 26 6Ingrediente. Pentru blat: 2 căni cu făină, 1 linguriță cu sare, 1 linguriță cu praf de copt, 2 lingurițe cu bicarbonat de sodiu, 3⁄4 cană cu cacao, 2 căni cu zahăr, 1 cană cu ulei vegetal, 1 ceșcuţă cu cafea fierbinte, 1 cană cu lapte, 2 ouă mari, 1 linguriță cu esență de vanilie. Pentru cremă: 1 cană cu lapte, 5 linguri cu făină, 1⁄2 pachet de unt la temperatura camerei, 2 linguri cu cacao, 1 cană cu zahăr, 1 linguriță cu esență de vanilie.

Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 160 de grade Celsius. Pentru blat, într-un castron se amestecă ingredientele uscate, se toarnă uleiul, cafeaua și laptele și se mixează la viteză medie, timp de două minute. Se adaugă ouăle și vanilia și mai bate totul încă două minute. Se toarnă compoziția într-o formă rotundă, unsă cu unt și tapetată cu făină, și se introduce în cuptor, pentru 45 de minute. Se scoate blatul și se lasă la răcit. Pentru cremă, se combină laptele și făina, apoi se pun la foc mic până se îngroașă, amestecând constant. Se încorporează cacaua, se acoperă și se pune la frigider, până la răcirea completă. Între timp, într-un castron se bat untul cu zahărul și vanilia, până devin o cremă. Se adaugă laptele rece, apoi amestecul de făină din frigider și se continuă mixarea timp de zece minute. Blatul se taie și se asamblează cu crema după preferință.

Suc antibalonare

Ingrediente: 1 pahar cu apă, sucul de la 2 lămâi, 1/2 castravete, 6 cuburi de pepene verde, 1 mână cu ghimbir proaspăt ras.

Mod de preparare: ingredientele se mixează împreună. Se servește cu gheață.

Burger cu linte

837 26 7Ingrediente: 2 chifle, 1 cană cu linte uscată, 1/2 ceapă, tocată, 1/2 morcov, tocat, 2 linguri cu ulei de măsline, piper negru, după gust, 1 lingură cu sos de soia, 3/4 cană cu pesmet, 1 ou, 1/2 cană cu spanac, 1/2 lămâie.

Mod de preparare: se fierbe lintea în 2,5 căni cu apă cu sare, timp de 45 de minute. Se preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Se călesc ceapa și morcovul în ulei de măsline, apoi se amestecă bine cu lintea, ceapa, morcovul, sosul de soia, pesmetul și oul. Se formează „chiftele” din această compoziție și se coc timp de 25 de minute. În aceeași tigaie, se sotează spanacul, care se stropește cu zeama de lămâie. Se aranjează burgerul și se servește cu sosul preferat.