Main menu

header

de Alina Anghel

Pentru a se feri de E-uri, din spirit de economie sau pentru plăcerea de a servi ceva preparat în casă, multe gospodine prepară conserve, în special toamna. Dar există câteva astfel de bucate ce se pot realiza tot timpul anului. Cele mai numeroase combinaţii pot fi făcute din peşte - de apă dulce sau apă sărată, în sos de tomate sau marinată cu ulei şi oţet şi aşa mai departe. Acestea se pot consuma ca atare, dar de cele mai multe ori ajung în farfurie ca garnitură la o salată de cartofi sau la o plăcintă cu aluat de pâine. Vă oferim câteva dintre cele mai interesante astfel de reţete.

Şprot cu legume
Ingrediente: 1,5 kg şprot, 500 g morcovi, 500 g ceapă, 1,5 kg roşii, 1 lingură cu zahăr tos, 200 ml ulei de floarea-soarelui, 100 ml oţet, 2 frunze de dafin, sare şi piper.
Mod de preparare: roşiile se opăresc câteva secunde în apă clocotită, se toacă mărunt şi se fierb la foc mediu într-o oală mai mare. Morcovii se curăţă de coajă, se spală şi se dau prin răzătoarea cu ochiuri mari. Ceapa se curăţă de foi şi se taie peştişori. Se încinge uleiul, se călesc legumele până se înmoaie, apoi se pun peste roşii împreună cu frunzele de dafin. Se fierbe totul până ce legumele s-au înmuiat, se adaugă oţetul, sare şi piper după gust şi zahărul, se amestecă şi se lasă să se odihnească zece minute. Într-o oală se pune un strat de legume, un strat de şprot curăţat, spălat şi scurs de apă. Se pun din nou legume, şprot şi tot aşa până se termină ingredientele, ultimul strat fiind de legume. Se acoperă oala cu un capac sau folie de aluminiu şi se introduce în cuptorul încins pentru circa o oră. Se pune fierbinte în borcane calde, se lasă să se răcească la temperatura camerei sub o pătură, apoi se păstrează la rece.

Macrou în suc de roşii
Ingrediente: 1 kg macrou, 3 cepe, 4 linguri cu pastă de tomate, 2 frunze de dafin, 50 ml oţet, 1 lămâie, 4 căţei de usturoi, 1 legătură de mărar, 300 ml ulei de floarea-soarelui, sare şi piper.
Mod de preparare: peştele se eviscerează, se taie în bucăţi mici, se spală şi se pune într-un bol. Se amestecă bine cu sare şi piper după gust, se lasă să stea zece minute, apoi se scurge, se prăjeşte în puţin ulei încins şi se scoate într-un bol. Ceapa tăiată peştişori se căleşte în restul de ulei, apoi se adaugă peştele, pasta de tomate, foile de dafin, oţetul şi lămâia tăiată felii. Se presară usturoiul feliat, se amestecă totul uşor ca să nu se sfărâme peştele, se acoperă cu un capac şi se fierb la foc mic 15-20 de minute. Se presară mărarul, se amestecă uşor, se pune în borcane şi se sterilizează zece minute la bain-marie.

Capelin în oţet
Ingrediente: 1,5 kg capelin, 1,5 kg roşii, 250 g morcovi, 250 g păstârnac, 500 g ceapă, 3 ardei graşi, 2 frunze de dafin, 4 boabe de ienibahar, 1 ardei iute, 100 ml ulei, 100 ml oţet, 150 g zahăr tos, sare şi piper.
Mod de preparare: roşiile se descojesc, se toacă mărunt şi se pun la fiert cu frunzele de dafin, zahărul şi ienibaharul. Separat se călesc ceapa, ardeii graşi, ardeiul iute, morcovii şi păstârnacul tăiate cubuleţe sau felii subţiri. Se fierb până se înmoaie legumele, apoi se pun într-o oală mai mare, straturi alternative de legume şi capelin. Se acoperă oala cu un capac şi se fierbe la foc mic două-trei ore. Când peştele este fiert se adaugă oţetul, se acoperă din nou şi se lasă cinci minute. Se pune amestecul în borcane, se închid cu capac şi se lasă la răcit acoperite cu o pătură.

Ştiucă în sos picant
Ingrediente: 2 kg ştiucă, 3 cepe, 2 morcovi, 1 rădăcină de păstârnac, 300 ml ulei de floarea-soarelui, 1 conservă cu roşii în suc, 2 frunze de dafin, 2 boabe de ienibahar, 1 linguriţă cu boabe de muştar, 2 cuişoare, 100 ml oţet, sare, piper şi mărar.
Mod de preparare: ştiuca se taie felii potrivit de groase, se condimentează, se prăjeşte în puţin ulei încins şi se scoate într-un bol. În uleiul rămas se pun legumele feliate sau tăiate cubuleţe, se călesc cinci minute, apoi se adaugă conserva de roşii, frunzele de dafin, ienibaharul, seminţele de muştar şi cuişoarele. Se condimentează după gust, se adaugă oţetul, peştele şi se fierb la foc mic două ore sau până scade amestecul şi peştele este fiert.

Doradă marinată
Ingrediente: 2 peşti dorada, 1 ceapă albă, 1 ceapă roşie, 1 morcov, 2 ardei graşi, 2 frunze de dafin, 1 linguriţă cu seminţe de muştar, 100 ml oţet de mere, 100 ml vin alb, 1 linguriţă cu zahăr tos, 1 lămâie, sare şi piper.
Mod de preparare: ceapa, lămâia, ardeii şi morcovul se taie rondele subţiri şi se pun într-o oală. Se adaugă vinul, oţetul, condimentele, zahărul, sare şi piper după gust. Se acoperă cu un capac şi se fierb la foc mediu 10-15 minute, apoi se pun doradele curăţate şi tăiate în bucăţi mici. Se fierb la foc mic zece minute, se pun legumele şi peştele în borcane, se toarnă deasupra marinata şi se sigilează cu capace. Se fierb la bain-marie zece minute, apoi se lasă să se răcească şi se păstrează la rece.

Hering marinat în ulei
Ingrediente: 1 kg hering, 30 g zahăr tos, 50 ml oţet, 100 ml ulei de floarea-soarelui, 1 lămâie, 300 ml apă, 2 cepe, 1 frunză de dafin, sare şi piper.
Mod de preparare: cepele curăţate şi spălate se taie rondele subţiri şi se pun într-o oală. Se adaugă zahărul, sare şi piper după gust, oţetul, uleiul şi apa. Se adaugă frunza de dafin, lămâia feliată şi se fierbe totul la foc mic circa 20 de minute. Heringul se curăţă, se eviscerează şi se spală. Se taie felii subţiri, se pune într-un bol adânc şi deasupra se pune marinata clocotită. Se aşază deasupra o farfurie sau un tocător, se pune o greutate şi se lasă la marinat circa 15 ore, apoi se serveşte sau se pune în borcane şi se păstrează la rece.

• Conservele de peşte preparate în casă sunt bogate în proteine, vitamine şi grăsimi sănătoase, recomandate în dietele şi în regimurile bolnavilor.