Main menu

header

de Dana Purgaru

Din multitudinea de salate din lumea întreagă, unele s-au remarcat de-a lungul timpului datorită unor personalităţi care le-au apreciat sau a unor conjuncturi favorabile. Fiecare dintre acestea are o istorie deosebită şi nu poate fi trecută cu privirea - sau cu lingura - de pe nicio masă.

Waldorf
O celebritate incontestabilă în lumea salatelor, Waldorf se pare că a fost creată în preajma anului 1893, la Hotelul Waldorf din New York, de Oscar Tschirky, maître d’hotel, special pentru un dineu grandios.
Ingrediente: 1 salată verde, 2 mere verzi, 100 g nuci, 1 rădăcină de ţelină, 100 g maioneză, 1 lămâie, sare, piper.
Mod de preparare: salata se rupe în bucăţi şi se pune într-un castron. Se adaugă miezul de nuci zdrobit, ţelina tăiată julien şi merele curăţate şi tăiate cuburi şi stropite cu lămâie. Se potriveşte de sare şi piper şi se toarnă maioneză după gust.

Caesar
Istoria acestei salate este destul de controversată, creatorul ei fiind considerat Caesar Cardini (1896-1956), un italian imigrant în Statele Unite ale Americii şi Mexic. Se pare că el a preparat pentru prima oară această salată la 4 iulie 1924 pentru un grup de actori de la Hollywood sosiţi în Tijuana (Mexic), când hotelul la care lucra a rămas fără provizii şi a fost nevoit să inventeze ceva rapid şi gustos cu ce avea la îndemână.
Ingrediente: 3 salate, 1 cană cu crutoane mici din miez de pâine albă, 6 linguri cu parmezan ras, 4 căţei de usturoi, 4 linguri cu ulei de măsline, 1-2 linguri cu oţet de vin, zeama de la 1 lămâie, piper, sare, 1 ou fiert foarte moale, sos Worcestershire.
Mod de preparare: se pune usturoiul puţin strivit în ulei şi se lasă la macerat câteva ore. Frunzele de salată se rup în bucăţi mari şi se pun într-un bol adânc. Se toarnă uleiul aromat, se adaugă oul semifiert, crutoanele şi parmezanul ras. Se pun oţetul, zeama de lămâie, piperul, sarea şi sosul Worcestershire.

Mediteraneană
Salata mediteraneană este cunoscută şi sub denumirea de salată grecească. Faima ei s-a dus în lumea întreagă datorită faptului că numeroase studii ştiinţifice au afirmat că grecii, care consumă des acest preparat, trăiesc mult şi sunt feriţi de bolile moderne.
Ingrediente: 1 salată, 6-7 roşii cherry, 1 castravete, 2 fire de ceapă verde, brânză feta după gust, 10 măsline negre, zeamă de lămâie, 2 linguri cu ulei de măsline, oregano, sare, piper.
Mod de preparare: puneţi frunzele de salată într-un castron mai mare, peste acestea aşezaţi roşiile tăiate în patru, castravetele felii, ceapa verde mărunţită, măslinele feliate şi brânza cuburi. Adăugaţi uleiul, oregano şi zeama de lămâie. Asezonaţi cu sare şi piper.

Tabbouleh
Această salată de origine libaneză are o istorie de peste două veacuri şi a devenit cunoscută în toată lumea după ce călătorii în ţările arabe s-au întors pe meleagurile lor şi au adus cu ei reţeta de care s-au îndrăgostit.
Ingrediente: 400 g pătrunjel proaspăt, 200 g roşii fără sâmburi, 150 g ceapă, 100 g bulgur (grâu zdrobit), foi de salată, mentă proaspătă, 4 linguri cu ulei de măsline, 2 lămâi medii, sare, piper.
Mod de preparare: pătrunjelul se toacă foarte mărunt, iar roşiile şi ceapa se taie cubuleţe cât de mici se poate. Bulgurul se lasă o jumătate de oră în apă, apoi se strecoară. Într-un castron puneţi foile de salată şi apoi amestecul de pătrunjel, roşii, grâu şi ceapă, asezonate cu sare, piper, mentă şi ulei de măsline, apoi stoarceţi lămâile.
În numărul următor vă vom prezenta reţetele celebrelor salate Caprese, Cobb, Bulgărească, Coleslaw şi A la Rouse.

Niçoise
Se mai numeşte şi Insalata Nizzarda şi e o specialitate de pe Coasta de Azur - numele vine de la Nisa. Francezii sunt foarte mândri de această salată, care se pare că ar fi fost inspirată de coregraful George Balanchine în timpul unui contract la Monte Carlo, apoi a devenit celebră şi în America, după ce a fost prezentată de faimoasa Julia Child la emisiunea sa televizată „The French Chef”.
Ingrediente: 6 roşii cherry, 5 cartofi, 100 g fasole verde, 2 ardei graşi, 1 ceapă roşie, 200 g ton în suc propriu, 100 g măsline, 3 ouă, 1 căţel de usturoi, 4 linguri cu ulei de măsline, 2 linguri cu oţet balsamic, 20 g busuioc proaspăt, o legătură de pătrunjel, sare de mare, piper.
Mod de preparare: fasolea se fierbe şi se taie în bucăţi de trei centimetri. Cartofii şi ouăle se fierb şi se feliază, cu excepţia unui gălbenuş care se păstrează pentru sos. Roşiile şi ardeii se taie în cubuleţe, iar ceapa în rondele. Puneţi un strat de cartofi în salatieră, apoi unul de fasole, apoi roşiile, ceapa, ardeiul gras şi presăraţi usturoi mărunţit. Puneţi tonul, felii de măsline şi felii de ou. Asezonaţi cu sare şi piper. Pentru sos se amestecă ulei, oţet, gălbenuş, sare şi piper, se bate bine, apoi se adaugă pătrunjelul şi busuiocul tăiate mărunt. Se toarnă peste salată.