Main menu

header

de Dana Purgaru

Unele salate sunt mai „cu moţ” decât celelalte astfel de preparate consumate în lumea întreagă datorită unor situaţii care le-au făcut, în timp, arhicunoscute. După ce în numărul trecut v-am prezentat modul de preparare a salatelor Niçoise, Waldorf, Caesar, Mediteraneană şi Tabbouleh, continuăm cu alte câteva reţete de salate ce au devenit celebre.

Caprese
Salata Caprese face parte din bucătăria italiană, mai exact provine din Insula Capri, de la care a luat numele. Se pare că ar fi fost inventată de un bucătar patriot, iar în 1924 a apărut în meniul Hotelului Capri Quisisana datorită lui Filippo Tommaso Marinetti, fondatorul Futurismului. A fost apoi făcută faimoasă de Farouk, regele Egiptului, după o vizită a sa în Insula Capri, în 1952.
Ingrediente: 500 g mozzarella, 400 g roşii, 2 linguri cu ulei de măsline, 1 legătură de busuioc verde, oregano, sare.
Mod de preparare: roşiile se taie în felii de 1 cm grosime, la fel şi mozzarella. Se pun pe un platou felii de roşii alternând cu felii de mozzarella şi câte o frunză de busuioc verde. Se asezonează cu sare, se presară oregano şi se stropeşte cu ulei de măsline. Se serveşte rece.

Bulgărească
Salata bulgărească - sau Shopska - e celebră în estul Europei, binecunoscută în restul ţărilor de pe continentul nostru şi foarte apreciată atunci când e pregătită în celelalte zone ale lumii. Bulgarii se laudă că aceasta provine de pe vremea tracilor şi, chiar dacă e greu de confirmat acest lucru, cert este că e o salată pe cât de uşor de preparat, tot atât de gustoasă.
Ingrediente: 2 roşii, 3 castraveciori, 1 ardei gras, 3 fire de ceapă verde sau o jumătate de ceapă, 200 g şuncă, brânză telemea, 2 ouă fierte tari, 3 linguri cu ulei de măsline, 1 lingură cu suc de lămâie, pătrunjel, sare, piper.
Mod de preparare: roşiile, castraveciorii, ardeiul şi şunca se taie cuburi mari, iar ceapa verde, rondele sau peştişori, după caz. Se pun toate într-un bol, se aşază ouăle tăiate felii, se sărează şi se pune piper, se presară pătrunjel şi se toarnă combinaţia de ulei cu suc de lămâie. Deasupra se rade brânza.

Coleslaw
Extrem de apreciată şi de consumată de americani, salata Coleslaw se întâlneşte atât în meniurile restaurantelor, cât şi a fast-food-urilor. Se pare că numele ei derivă din termenul imigranţilor olandezi „koolsla” (abrevierea de la kool salade, adică salată de varză).
Ingrediente: 1/4 varză albă, 1 ceapă, 2 morcovi, 3 linguri cu maioneză, 1/4 pahar cu lapte, 1 lingură cu oţet de vin, 2 linguri cu zeamă de lămâie, sare, piper, zahăr.
Mod de preparare: varza se toacă bine, morcovii se rad pe răzătoarea mare şi se pun într-un castron împreună cu ceapa tăiată mărunt. Maioneza se combină cu laptele, oţetul şi zeama de lămâie, adăugându-se sare, zahăr şi piper, apoi sosul rezultat se toarnă peste legume, amestecând bine. Se serveşte rece.

A la Rouse
Salata A la Rouse, salata de Boeuf şi salata Olivier sunt toate una şi aceeaşi. Şi, chiar dacă se crede că acest fel de mâncare foarte prezent pe mesele românilor provine din Franţa, ea se trage de fapt de la ruşi. Totuşi, adevărul se ascunde chiar în cele trei nume ale ei, deoarece a fost inventată în 1860 de francezul Lucien Olivier, bucătarul restaurantului Hermitage din Moscova.
Ingrediente: 800 g rasol de vită, 1 ceapă, 2 cartofi, 3 morcovi, 2 rădăcini de pătrunjel, 1/4 ţelină, 1 borcan de 800 g cu mazăre, 5 castraveţi muraţi sau gogoşari în oţet, 400 ml maioneză, 1 lingură cu muştar, sare, piper.
Mod de preparare: fierbeţi carnea şi ceapa întreagă şi luaţi spuma din când în când. Adăugaţi cartofii, morcovii, ţelina întregi. Când sunt gata, scoateţi ceapa şi lăsaţi să se răcească. Tăiaţi cubuleţe carnea, morcovii, ţelina, pătrunjelul şi murăturile. Amestecaţi cu mazărea şi adăugaţi maioneza, muştarul, sarea şi piperul.

Cobb
Această salată a apărut la Hollywood, în 1937, fiind creaţia lui Bob Cobb, patronul restaurantului Derby Brown. Pentru că îi era foame şi personalul său era ocupat cu comenzile clienţilor, el s-a servit cu ce a găsit în frigider. A pus totul la un loc, le-a tocat, şi rezultatul a fost atât de gustos, încât prietenii săi au dorit să guste din salata care a făcut apoi istorie.
Ingrediente: 750 g piept de pui fiert, 8 felii de şuncă crud-uscată, 3 ouă fierte tari, 1 salată verde, 2 linguri cu ceapă verde tocată, 2 roşii, 1 mână cu rucola, 150 g brânză cu mucegai albastru, 2 avocado, 1 lingură cu zeamă de lămâie, 80 ml ulei de măsline, 30 ml oţet de mere, sare, piper.
Mod de preparare: frunzele de salată se rup bucăţi şi se pun într-o farfurie plată. Şunca se rumeneşte puţin şi se mărunţeşte. Pieptul de pui se taie cubuleţe, la fel şi roşiile, ouăle, trei sferturi din brânză şi avocado, care se stropeşte cu lămâie. Toate acestea se pun peste salată împreună cu rucola şi ceapa mărunţite. Pentru sos frecaţi uleiul, oţetul şi restul de brânză, împreună cu sare şi piper, şi puneţi peste salată, după gust.