Main menu

header

Biscuiţi pentru toate gusturile

de Diana Georgescu

Simpli, cu ciocolată sau cu fructe, în funcţie de ingredientele alese, biscuiţii pot fi o alternativă mai sănătoasă şi convenabilă pentru toţi membrii familiei. Pot însoţi o cană cu ceai sau cafea, pot înlocui gustarea celor mici la şcoală sau pot fi soluţia mereu la îndemână, pentru zilele săptămânii, în care timpul nu permite pregătirea unui desert. În plus, au avantajul de a putea decide exact ce cantitate de zahăr şi grăsimi să introduceţi în alimentaţie.

Read more: Biscuiţi pentru toate gusturile

Medalioane pentru mese festive

de Gabriela Niculescu

Medalioanele din carne sunt preparate foarte gustoase. Sofisticate şi pline de savoare, acestea răspund tuturor aşteptărilor amatorilor de carne. Puteţi încerca să preparaţi aceste mâncăruri la orice eveniment, zi de naştere sau petrecere, pentru că succesul va fi garantat. Vă invităm să încercaţi câteva reţete uşor de preparat, dar delicioase.

Read more: Medalioane pentru mese festive

Aperitive ce poartă magia Sărbătorilor

06-02-1de Gabriela Niculescu

Ne aflăm în luna Sărbătorilor de iarnă, iar mesele, mai ales atunci când avem oaspeţi, trebuie să fie deosebite faţă de cele din restul zilelor anului. Tocmai de aceea ne-am gândit să vă oferim câteva sugestii pentru a pregăti aperitive speciale.

Read more: Aperitive ce poartă magia Sărbătorilor

Sărbători cu gust de turtă dulce

de Diana Georgescu

Un produs de cofetărie, relativ uşor de preparat, turta dulce este asociată cu sărbătoarea şi vremea rece, de iarnă. Aroma sa evocă multora dintre noi perioada copilăriei şi bucuria unui cămin cald şi a atmosferei festive. Tendinţa actuală, spre revenirea la reţetele tradiţionale şi la prepararea în casă a dulciurilor, a readus în prim-plan acest desert, care, cu puţină imaginaţie, poate deveni foarte sofisticat. Decorarea acesteia cu diverse glazuri, bombonele, fructe uscate sau chiar construirea unor figurine, poate face deliciul celor mici.

Read more: Sărbători cu gust de turtă dulce

Salate calde pentru zile reci

de Diana Georgescu

O dată cu sosirea sezonului rece, necesarul de carbohidraţi al organismului creşte, iar tendinţa de a apela la mese frugale dispare. Salatele calde, adică alăturarea legumelor şi fructelor proaspete cu ingrediente mai săţioase, cum sunt pastele, carnea şi fasolea, preparate termic, pot fi soluţia pentru o masă gustoasă şi uşor de preparat. În funcţie de ingredientele alese, acestea pot reprezenta o cină sau chiar un prânz savuros.

Read more: Salate calde pentru zile reci

Reţete speciale cu mere

de Roxana Brănişteanu

Pe lângă calitatea de a fi unul dintre cele mai apreciate şi consumate fructe din lumea întreagă, mărul este un adevărat izvor de sănătate. Merele sunt pline de fibre şi antioxidanţi, betacaroten şi vitamina C, au puţine calorii şi nu conţin grăsimi şi colesterol. Cele mai multe idei de preparare pe care le avem ne duc, invariabil, cu gândul către un desert, dar iată că avem pentru dumneavoastră câteva reţete surprinzătoare, în care merele pot fi incluse în felul principal.

Read more: Reţete speciale cu mere

Preparate din aluat, pentru copii

05-02-1de Gabriela Niculescu

Copiii sunt uneori mofturoşi când vine vorba despre mâncare, dar unul dintre trucurile prin care îi puteţi ademeni este să le pregătiţi micul dejun, prânzul, cina sau gustările în moduri cât mai atractive. Vă prezentăm preparate din aluat care v-ar putea inspira pentru masa lor.

Read more: Preparate din aluat, pentru copii

Bomboane şi dulciuri de casă

de Diana Georgescu

Gustul şi aroma inconfundabilă a ciocolatei preparate în casă, care rememorează copilăria, îi determină pe mulţi dintre consumatori să râvnească la micile comori ale bomboneriilor şi ciocolateriilor. Cu puţină pricepere şi ingrediente extrem de accesibile, aceste minuni pot fi realizate şi în căminele dumneavoastră.

Read more: Bomboane şi dulciuri de casă

Reţete inedite cu topinambur

de Diana Georgescu

Topinamburul este o plantă înrudită cu floarea-soarelui, mai puţin cunoscută şi apreciată în gastronomia românească. De la ea se folosesc tuberculii subterani, ştiuţi de mulţi sub denumirea de mărul-de-pământ, morcovul sau napul-porcesc. Ei pot fi consumaţi în salate, fierţi sau fripţi, dar şi sub formă de suc sau dulceaţă. Asocierea lor cu legume sau fructe care să le împrumute din arome, îi poate face foarte apreciaţi şi savuraţi, fiind vedetele unor preparate neaşteptate.

Read more: Reţete inedite cu topinambur

Sărăţele şi cornuri pentru bere

de Diana Georgescu

O alternativă mult mai sănătoasă şi mai accesibilă ca preţ decât snacksurile atât de îndrăgite sunt clasicele sărăţele sau cornuri de casă. Aproape trecute în uitare, ele au avantajul că pot fi preparate cu ajutorul brânzeturilor rămase în frigider, cu ingrediente existente în casă şi fără a depune mare efort.

Read more: Sărăţele şi cornuri pentru bere

Delicioasele legume murate

de Diana Georgescu

Combinaţiile de legume murate cu ierburi aromate sunt absolut delicioase şi au avantajul că sunt simplu de preparat. Iar dacă sunt reuşite şi frumos prezentate, pot constitui un plăcut cadou. După ce încercaţi variantele propuse aici, puteţi folosi principiile de bază, pentru a realiza amestecuri proprii, în funcţie de preferinţe.

Read more: Delicioasele legume murate

Savoarea roşiilor din borcan

de Diana Georgescu

Tomatele conservate pentru iarnă sunt incontestabil folositoare în bucătărie, dar ele pot deveni un deliciu în sine. Cele uscate, asociate cu condimente şi seminţe, pot fi servite alături de brânzeturi, preparate din carne şi peşte, paste sau chiar pizza. Sucul de roşii se poate consuma şi ca atare, fiind consistent, răcoritor şi bogat în vitamine şi antioxidanţi. Conservele din roşii, de tot felul, sunt extrem de populare, iar cu puţină pricepere pot fi realizate în propria gospodărie.

Read more: Savoarea roşiilor din borcan

Gusturi şi arome din estul Anatoliei

de Alina Anghel

Partea estică a Anatoliei reprezintă cea mai mare regiune geografică a Turciei şi are legături cu Marea Neagră, dar şi cu Georgia, Armenia, Iran şi Irak. Aici se găseşte cel mai înalt munte din Turcia, Agri Dagi sau Muntele Ararat, cu o înălţime de circa 5.137 de metri (considerat a fi acelaşi munte menţionat în Biblie în care s-a oprit Arca lui Noe după încetarea potopului). Erzurum (sau Cetatea Anatoliei de Est), capitala provinciei cu acelaşi nume, a fost fondată la poalele Munţilor Paladoken, la o altitudine de 1.950 m, fiind un important centru comercial, pe ruta de tranzit dintre Ankara, Trabzon şi Teheran. Indiferent în ce oraş din estul Anatoliei ajunge vizitatorul, găseşte aproximativ aceleaşi feluri de mâncare. Câteva reţete vor fi de ajutor să vă faceţi o idee a gastronomiei acelor locuri.

Read more: Gusturi şi arome din estul Anatoliei

Brioşe pentru oricare moment al zilei

de Diana Georgescu

Desert, gustare sau chiar antreu, delicioasele brioşe şi-au făcut loc printre preferinţele gurmanzilor, datorită gustului lor inconfundabil, îmbogăţit cu unt şi ouă. Iniţiaţii folosesc aluatul drept pretext pentru a-l umple cu tot felul de combinaţii rafinate. Dar ele pot constitui o gustare mereu la îndemână, apreciată de copii şi uşor de realizat.

Read more: Brioşe pentru oricare moment al zilei

Îngheţate delicioase

de Dana Purgaru

Vreţi să vă revigoraţi cu ceva gustos pe ultima sută de metri înainte de venirea sezonului rece şi să vă reamintiţi de zilele petrecute la plajă? Iată câteva reţete de îngheţate, uşor de preparat, cu care veţi reuşi să vă impresionaţi familia sau oaspeţii.

Read more: Îngheţate delicioase

Descoperiţi tainele bucătăriei thailandeze!

de Dana Purgaru

Uşor de digerat şi greu de uitat. Astfel se poate descrie una dintre cele mai cunoscute bucătării din lume, cea a Thailandei, caracterizată prin folosirea cu preponderenţă a peştelui ori a creveţilor, a legumelor şi a plantelor aromatice într-un melanj de simplitate şi de exotism. Vă prezentăm câteva dintre preparatele tradiţionale thailandeze, iar după ce le veţi dezlega misterul, cu siguranţă vă veţi îndrăgosti de gustul lor.

Read more: Descoperiţi tainele bucătăriei thailandeze!

Supe răcoroase de vară

de Diana Georgescu

Minunate amestecuri de legume, care dau organismului aportul necesar de vitamine şi fibre, supele de vară au avantajul că unele dintre ele pot fi preparate la rece. Este cazul popularei gazpacho, o reţetă tradiţională spaniolă, care are la bază tomata, un fruct extrem de complex şi de benefic. Bucătăria multor popoare cunoaşte reţete care derivă din acest amestec tradiţional, preparate termic, sau nu, după caz. Vă oferim câteva exemple, pentru a vă inspira şi a vă delecta.

Read more: Supe răcoroase de vară

Cocteiluri celebre reinterpretate

de Diana Georgescu

Pentru după-amiezile relaxante, serile festive sau chiar pentru o zi de vacanţă petrecută cu prietenii, cocteilul este o băutură aproape nelipsită. Abundenţa de ingrediente exotice existentă în magazine permite prepararea acestora acasă, fără mari eforturi. Vă oferim câteva idei pentru cocteiluri răcoroase, slab alcoolizate sau chiar fără alcool, puţin diferite faţă de reţetele tradiţionale. Toate ingredientele sunt calculate pentru un pahar dacă nu este specificat altfel.

Read more: Cocteiluri celebre reinterpretate

Reţete de Parfait

de Diana Georgescu

Zilelor călduroase le putem face faţă mai uşor dacă introducem în alimentaţie mai multe fructe şi legume, sub diverse forme, mai ales în deserturi. Mult râvnitul produs îngheţat, având la bază sirop de zahăr, ouă şi frişcă, la care se adaugă diverse ingrediente savuroase cum sunt alune, alcool şi chiar fructe, este mult mai la îndemână decât aţi crede.

Read more: Reţete de Parfait

Preparate din... „Cizmă“ (II)

de Dana Purgaru

După ce în numărul trecut am dezlegat misterul unor bunătăţi italiene precum lasagna, calzone, risotto, tagliatelle, tortellini, minestrone, sgroppino şi faimoasele paste bolognese, de această dată a venit rândul unor preparate ce i-au făcut pe mulţi, din lumea întreagă, să exclame: „Mamma mia!”

Read more: Preparate din... „Cizmă“ (II)

Preparate din... „Cizmă“ (I)

de Dana Purgaru

Bucătăria italienească este vedetă în întreaga lume. Practic, aproape că nu există persoană care să nu fi mâncat sau să nu fi pregătit vreodată o reţetă din... „Cizmă”. Acest lucru se întâmplă atât pentru că felurile urmaşilor Romei sunt savuroase, dar şi pentru că acestea sunt foarte uşor de preparat. Nu rămâne decât să vă convingeţi.

Read more: Preparate din... „Cizmă“ (I)