Main menu

header

cotnari wide

Ce legătură poate să existe între lentilele de ochelari şi „Scufiţa Roşie”? Ei bine, veţi vedea imediat că această paralelă drăgăstoasă între poveste şi ochelari s-a întâmplat chiar într-o filă din viaţa mea. Eram un puşti cu pantaloni scurţi şi vestă de catifea, nu ajunsesem la şcoală când părinţii m-au dus la teatru, la „Scufiţa Roşie”. Şi tocmai când Scufiţa era ademenită de lup şi se gândea la soarta bunicuţei, tatăl meu, medic, întoarce capul spre mine şi mă observă că îmi pusesem în dreptul ochiului un nasture privind piesa prin găurelele năsturelului. Aparent putea fi o ispravă şugubeaţă de prichindel. Dar taică-meu a zis imediat: „Trebuie dus la oftalmolog, că are nevoie de ochelari!“. Şi, într-adevăr, a treia zi, consultul la ochi a stabilit că eram miop, ceea ce am rămas şi până acum, eu fiind fidel şi miopiei, şi pasiunii pentru ziaristică, şi femeilor. Şi iată că, instinctiv, eu, copilul, văzând neclar spectacolul la o oarecare distanţă de pe scenă, am simţit nevoia de a-mi pune năsturelul, căzut de la costumaşul de catifea, în dreptul ochilor, care-mi limpezea şi-mi clarifica imaginea de la o oarecare distanţă. Această secvenţă se regăseşte de altfel şi între criteriile care indică necesitatea ochelarilor la prichindei.

Un copil miop vede mai clar printr-o fantă, printr-o găurică, fiindcă în felul acesta imaginile de la distanţă îi sunt aduse pe retină. De altfel, micuţii miopi, dar şi oamenii maturi cu miopie simt nevoia să strângă din pleoape, să facă ochii mici, apropiind pleoapele, pentru că văd mai bine aşa. Ei închid niţel ochiul, fiindcă se micşorează fanta dintre pleoape ce reproduce undeva văzutul prin găurica de la nasture. Dar care sunt alte semne care trebuie să îi alerteze pe părinţi cum că fiul sau fiica lor, copii şi tineri, au nevoie de ochelari? Strânsul din pleoape sau privitul printr-o găurică sunt un semn. Altul este când copilul îşi înclină capul ca să vadă mai bine, fiind un indiciu că ar avea un astigmatism. Alt semnal că sunt necesari ochelarii este apropierea ochilor de obiecte. Altă indicaţie cum că se cer lentile de văzut de aproape este oboseala oculară la citit. Aici trebuie să atragem atenţia că acea vorbă, ce se aude atât de des în rândul oamenilor, cum că mi-au obosit ochii la televizor sau la citit, este o zicere greşită. Ochiul se simte bine dacă este folosit la capacitate maximă. Dar pentu asta trebuie să existe un confort, fie de la vederea bună, fie de la ochelarii potriviţi. Ochelarii bine făcuţi şi cu dioptriile bine stabilite aduc o comoditate, un confort.

Povestea aceea că atunci când îşi face ochelari omul trebuie să aibă la dispoziţie trei-patru zile pentru acomodare este o idee greşită. Dacă ochelarii sunt bine realizaţi şi lentilele corespunzătoare dioptriilor, omul trebuie să se simtă comod imediat ce-şi pune „bicicletele” pe nas. Sunt rare cazurile în care este nevoie de una-două zile de acomodare, dar în situaţia unor lentile speciale. Oboseala la citit este anormală. Hipermetropia este vederea slabă de aproape. Presbiopia se încadrează şi ea în hipermetropie, numai că înseamnă necesitatea ochelarilor de aproape, ce apare la toţi oamenii ajunşi în jurul vârstei de 40 de ani.

Iată care este diferenţa între hipermetropie şi presbiopia de vârstă, ambele corectându-se cu lentile cu plus. Hipermetropul, care poate fi şi tânăr, vede bine la distanţă, dar de aproape, când citeşte, depune un efort care îl oboseşte. Deci el se istoveşte repede citind. În schimb, presbitul de vârstă nu vede de aproape şi-şi depărtează ziarul, iar repararea este purtarea ochelarilor cu plus. Un ochi normal la 50 de ani are lentile de circa +2,5. Având în vedere că hipermetropul oboseşte la citit fiindcă îşi forţează ochii, el trebuie să-şi pună chiar şi lentile slabe. Să poarte şi ochelari de numai +0,5, căci nu mai face efort la citit şi nu mai oboseşte.

O altă zicere greşită este că ameţesc din pricina ochilor. Ei bine, ochiul nu dă ameţeli. Rareori omul are ameţeli, dar asta când ochelarii sunt rău efectuaţi sau lentilele n-au fost bine alese. Când omul suferă de ameţeli trebuie să caute vinovăţia la alte boli, cum ar fi cele neurologice sau cele ale urechilor.