Main menu

header

cotnari wide

Când discutam cu o simpatică şi foarte pricepută doctoriţă despre durerile cele mai ticăloase şi aminteam ca fiind vestite în intensitatea durerii criza de rinichi, infarctul, naşterea, priceputa doctoriţă de reumatisme m-a tras de mânecă şi mi-a spus: „Să nu cumva să pierdeţi din vedere durerea de gută, ce te seacă la suflet“. Şi, într-adevăr, durerea dată de crizele de gută se situează în locurile din faţă ale păcătosului clasament privind brutalitatea durerii.

    Din acest podium al tăriei durerilor coboară unele boli aflate în mintea poporului şi urcă altele. Astfel, mai puţin se aştepta lumea ca să nu mai se situeze între cele mai mari dureri tocmai naşterea. Dar ultimele perfecţionări ale obstetricii au micşorat chinul femeii în travaliu. Acea injecţie pentru anestezie peridurală, acea injecţie în partea de jos a şirei spinării, micşorează mult durerile femeii care naşte pe cale firească. Este o importantă descoperire a medicinei ca prin injecţia peridurală să nu o mai pârjolească pe gravidă durerile facerii, dar, în acelaşi timp, să nu-i împiedice travaliul. O altă surpriză pentru oamenii simpli a fost şi descoperirea că durerea din timpul crizei de pancreatită este cea mai violentă de pe faţa pământului.

    Oricum, cei suferinzi de pancreatită acută ajung la terapie intensivă (un război greu, ce durează două, trei zile), pentru a fi scoşi din acele pusee de inflamaţie ale pancreasului. Culmea e că pancreasul este dat peste cap la unii oameni în urma unei chestii banale la prima vedere, cum ar fi un ospăţ prea îmbelşugat cu feluri de mâncare grele, cu maioneze, cu prăjeli, peste care petrecăreţul a mai turnat şi alcool din belşug.

    Durerile în abdomen sunt atât de violente, încât cei cu pancreatite acute se tăvălesc pe jos de durere. Se aştepta lumea ca printre cele mai ticăloase chinuri să se afle durerea dată de colica renală. Mulţi oameni au păţit-o cu aceste pietre la rinichi, ce te fulgeră cu asemenea durere, încât bărbaţii zdraveni mai să mute munţii din loc, pică de-a-n picioarelea, urlând şi chircindu-se, încercând să găsească o poziţie în care durerile de colică renală să fie ceva mai mici. Până când piatra ce a luat-o la plimbare din rinichi sau din vezica urinară nu se desţepeneşte şi nu se elimină sau nu este scoasă, acest calvar al durerilor nu încetează. Pentru că un calcul se poate bloca în ureter, în acel canal mic de scurgere a urinei din vezică, şi greu se mai clinteşte din loc. Unii au norocul ca o baie fierbinte plus o ţopăială, eventual un mers cu o motocicletă prin gropi să deblocheze piatra, luând durerea.

     Alţii au doar jumătate de noroc şi anume: după ce li se administrează perfuzii cu medicamente împotriva durerii, cu doctorii ce micşorează contracţia ţesuturilor şi cu antiinflamatoare, elimină piatra prin urină. Dar la alţii, calculii trebuie sparţi fie cu ultrasunete şi vibraţii, metoda numindu-se litotriţie, fie cu endoscopul sau prin intervenţii miniinvazive. Medicina a reuşit să facă tot mai rare operaţiile clasice prin care pietrele la rinichi se scoteau cu bisturiul.  În fine, pe podium se mai află şi durerea de infarct ce seamănă cu o menghină, cu o gheară ce îi cuprinde pieptul bolnavului cardiac, o durere ce striveşte, ce presează, aducând aproape senzaţia morţii. În infarct, durerea dă şi ecouri teribile în umăr, în braţul stâng până la degete, ba chiar şi în maxilar. Şi, ca să ne întoarcem la durerea grea de gută, aceasta îl loveşte pe om tam-nesam într-o noapte şi el se trezeşte din cauza durerilor chinuitoare în zona degetului mare de la picior. Abia mai poate merge de durere bolnavul în plină criză, iar degetul mare frige şi se înroşeşte.

   Dar aceste dureri din criza de gută pot fi şi la alte articulaţii mici, în zona degetelor picioarelor, dar şi la degetele mâinii. Guta era denumită boala regilor, fiindcă o păţeau nobilii şi regii care mâncau prea mult vânat, iar dintre oamenii obişnuiţi ajung la gută cei care mănâncă prea multă carne tânără de miel, de ied, de viţel sau organe: rinichi, ficat, creier. Aceste excese alimentare măresc concentraţia de uraţi ce se depun în articulaţii, însoţindu-se cu chinuri mari. Suferinţa e greu de suportat şi nu degeaba când ne covârşeşte o durere ţipăm „aoleu, mamă!“, cerând ajutorul celei mai preţioase, fidele şi sacrificate fiinţe, şi anume mama.