Main menu

header

cotnari wide

Care sunt „subansamblurile” corpului omenesc influenţate cel mai tare de vremea de afară? Trecem peste atât de cunoscuta durere de genunchi a bunicilor, care, în funcţie de cerul înnorat sau nu, se vaită de încheieturi, ba ghicesc chiar mai bine timpul probabil cu „aparatura” din articulaţii decât meteorologii profesionişti. Există oameni cu un organism sensibil la seninul sau la ploaia de afară, la presiunea din atmosferă, şi asta mai ales din punct de vedere al junghiurilor reumatice.

Dar să vedem şi din alte unghiuri care este reacţia la căldura, frigul şi umezeala de afară. Cea mai expusă la necazuri în privinţa razelor soarelui este pielea. Şi asta fiindcă razele ultraviolete dintre orele 11:00 şi 16:00 pot declanşa cancere de piele, cu precădere persoanelor blonde sau roşcate, cu ochi albaştri, din tipul irlandez sau neozeelandez. Însă, la razele soarelui şi la temperatura de afară, primul care suferă este sistemul de vase. De altfel, menţinerea temperaturii potrivite în corp se face prin plimbarea sângelui în reţeaua vasculară. La frig, vasele se contractă şi sângele ocoleşte periferiile organismului, pe unde se pierde căldura. Aşa se face că, prin contracţia vaselor, nu mai sunt irigate zonele extreme ale corpului şi apar degerături şi chiar moartea ţesuturilor. La ger apar degerături la nas, la urechi, la degete şi la punga în care se află testiculele, numită scrot. Zona cea mai caldă în organism este zona hepatică. Ficatul, prin cele 42 de grade Celsius ale sale, este polul căldurii din corpul omenesc. Vara, la temperatură ridicată, organismul caută să se debaraseze de căldură, şi apare fenomenul opus celui de la frig, adică contracţia vaselor. La căldură, vasele se dilată, curge mai mult sânge, care duce şi căldura.

La frig, bolnavii de inimă au crize de cord. Vasele se contractă şi inima face efort mai mare pentru pomparea sângelui, tocmai de aceea apar crize dureroase de angină în piept sau chiar infarct. Când e caniculă, nici ea nu convine inimii. Se dilată vasele şi inima trebuie să susţină debitul mare de sânge. Iar dacă ea nu face faţă, scade tensiunea şi oamenii leşină, deoarece nu ajunge destul sânge la creier şi la vasele coronare de alimentare a inimii. La creşterea temperaturii în organism, dacă n-am avea o reglare prin vasele de sânge, ar precipita proteinele şi enzimele, aşa cum albuşul oului precipită în apă fierbinte. Când e caniculă afară, aparatul inimii şi vaselor face mari eforturi să menţină temperatura potrivită, 36-36,5 grade Celsius, putând să ajungă în regim firesc şi la 37,3 grade Celsius. Ficatul, care este un organ „călduros”, nu prea suferă de căldură, ci poate cel mult să şchioapete, ca o acţiune secundară, când se deshidratează organismul. La caniculă, rinichii au de suferit şi intră în ischemie, adică în insuficientă irigare cu sânge, ca să nu se elimine prea multe lichide. Un grad de temperatură în plus faţă de temperatura obişnuită înseamnă o pierdere de un litru de apă prin transpiraţie. Tocmai de aceea vara trebuie să se bea peste doi litri de lichid sau chiar mai mult. Plămânii suferă mai mult la frig decât la căldură. Plămânul se descurcă mai bine cu canicula, dar e bine ca ea să fie umedă. Din acest motiv, vara, şi în timpul somnului, e bine să se ţină un vas cu apă în dormitor, pentru ca prin evaporarea ei să fie umidificată atmosfera. La căldură, şi sistemul nevos central are necazuri. Dilatarea vaselor de sânge şi irigarea insuficientă a creierului duc la stări de leşin.

Ca o concluzie, bolnavii de inimă, dar şi de vase trebuie să se ferească să iasă din casă mai ales în miezul zilei, când termometrele înnebunesc. Cardiacii trebuie să-şi facă eventualele cumpărături sau plimbări dimineaţa sau pe seară, când se mai răcoreşte. Cardiacii trebuie să se ferească şi de mersul prin ger, dar şi de vânt.