Teribilul actor Amza Pellea, atât de devreme ridicat în Ceruri, a murit cu o mare tristeţe în suflet. Insatisfacţia de a nu-şi pune vocea în rolul lui Mihai Viteazul, interpretat magistral de Amza. În filmul cu cele mai mari încasări realizat de Sergiu Nicolaescu, Amza Pellea a fost falnic şi strălucitor în rolul voievodului român. Intrarea lui Mihai Întregitorul în Alba-Iulia e majestuoasă. Însă, din păcate, vocea legendarului domnitor a fost a altui actor, Emanuel Petruţ. Şi asta fiindcă pe corzile vocale ale lui Amza apăruse un nenorocit de polip, ce îi schimba glasul. În curentul respiraţiei, acea formaţiune flutura, şi vocea lui Amza era ba subţire, ba profundă. Aşa că trebuia să fie dublată cu cea a lui Emanuel Petruţ.

Superbă este construcţia corzilor vocale ale omului! Corzile vocale sunt nişte muşchi acoperiţi cu o mucoasă. Aceştia se apropie şi se depărtează în curentul de aer al respiraţiei, semănând cu aripile unei păsări. Ce li se poate întâmpla acestor corzi vocale? Când un bărbat este scos din minţi la un meci de ratările favoriţilor, el începe să zbiere, să răcnească pe stadion, şi în acest efort vocal se sparge un vas. Apare o pungă de sânge, un hematom pe corzile vocale, care astfel nu se mai închid bine, şi omul este profund răguşit. Alteori, oamenii se ceartă, ridică glasul, protestează cu voce exagerată, şi după acest efort apare la corzile vocale un fel de febră musculară. Muşchii corzilor vocale obosesc prin ţipete şi nu se mai apropie şi nu se depărtează bine. Ca atare, vocea este alterată. Uneori, pe corzile vocale apar nişte noduli ca un fel de bătătură, şi asta se întâmplă mai ales la cei care vorbesc mult, la profesioniştii vocali: profesori, actori, oameni de televiziune, cântăreţi.

Alte necazuri pe corzile vocale sunt reprezentate de polipi, nişte formaţiuni ca nişte tumori necanceroase. Polipii reprezintă o degenerare a mucoasei corzilor vocale, aşa că pe corzi, din mucoasă se ridică o denivelare. Aceşti polipi fac rău. Corzile vocale nu se mai apropie, şi omul are o voce gâjâită. La copii, când mama a avut virusul Papiloma, se ivesc pe corzile vocale nişte papilomi, şi copilul va fi răguşit toată viaţa. La fumători, pe corzile vocale se depune un fel de mâzgă, de zgură. Depunerea seamănă cu o gelatină pe corzi, în cazul laringitei cronice mixomatoase. Medicii curăţă coarda fumătorilor cu endoscopul, iar peste două luni de la această igienizare se repetă procedura şi la cealaltă coardă vocală.

Necazul cel mare în această porţiune a organismului vine de la cancerul de laringe. Prin laringe, omul respiră şi vorbeşte. Este foarte important momentul în care se prezintă la medic bolnavul de cancer de laringe. Dacă el vine târziu, cancerul se află într-o fază avansată şi este necesară scoaterea laringelui în totalitate. Dacă s-ar prezenta la ORL din timp, ar putea scăpa doar cu îndepărtarea unei porţiuni din laringe (i se poate scoate doar o coardă vocală, şi va continua să respire normal şi să vorbească astfel cu restul de laringe). Semnul de risc de cancer de laringe se poate sesiza când omului nu-i trece o răguşeală după trei săptămâni de tratament. În cazul cancerului de laringe se face mai întâi chirurgia de tăiere a laringelui, urmând terapii cu citostatice şi iradieri. Astăzi, cancerul de laringe e vindecabil chiar când se scoate tot laringele. Omului i se montează în gât o canulă, un fel de tubuşor, prin care respiră, însă mâncarea o dirijează pe drumul normal prin gură. Acel buton din capul canulei are un dispozitiv numit buton fonator, un fel de supapă, ce face legătură între trahee şi faringe, astfel că mâncarea nu este lăsată să intre pe traseul aerului prin trahee, iar faringele poate vibra, păstrând vocea. Chiar în cazul îndepărtării totale a faringelui, bolnavul poate să facă lecţii cu foniatrii, acei profesori care-l învaţă să-şi trimită aerul din stomac în faringe, acesta să vibreze şi să iasă o voce răguşită, ca la ventriloci. Mai există şi un aparat numit laringofon, ce se lipeşte pe gât în zona unde fusese faringele extirpat şi se aude o voce metalică, precum a unui robot.