Main menu

header

cotnari wide

    De cele mai multe ori, proverbele românilor sunt veritabile giuvaieruri deştepte, cu vorbe inspirate, conţinând filozofii şi adevăruri de netăgăduit. Şi aici se văd isteţimea şi molecula de poezie aflată în românul cel de toate zilele. Dar există şi situaţii în care zicerile românilor, mai ales în domeniul sănătăţii, nu sunt pe de-a-ntregul adevărate. Şi asta fiindcă medicina lăutărească, făcută după ureche, medicina asta auzită din gura unei vecine în drumul spre chioşcul cu iaurt sau auzită din gura unei cumetre din Huşi are şi niţică bârfă în ea, şi niţel cancan, şi o spectaculozitate căutată.
    Se însămânţează câte o povaţă de aceasta dusă prin telefonul fără fir în rândul populaţiei, care nu rămâne numai la stadiul de şuetă şi începe să fie aplicată pe organismul oamenilor. Iată câteva exemple: zic unii că tusea nu este cine ştie ce problemă. Mai ales fumătorii se consolează cu ideea că tusea de dimineaţă este un fel de igienă matinală a fumătorului, o curăţare a aparatului respirator, obişnuită şi folositoare precum spălatul pe dinţi sau plimbarea lamei de ras pe obraz. Aşa că fumătorii tuşesc dimineaţa în veritabile coruri bubuitoare, care scoală o scară întreagă de bloc. Iar tuşitorii ăştia de fiecare dimineaţă consideră că asta reprezintă o situaţie normală. Fals! Fals! Fals! Orice tuse este o situaţie nefirească.
    Atrăgând atenţia că ceva nu este în regulă cu plămânii. Sistemul respirator este prevăzut în bronhii şi pe trahee cu nişte cili, nişte crescături mişcătoare, nişte picioruşe mobile, care se mişcă toate în acelaşi sens, precum un covor rulant. Aceşti cili transportă spre eliminare secreţiile şi substanţele străine din aparatul respirator. Ba chiar au şi rol de lift, urcând aceste lucruri de aruncat prin trahee până în gură. Când însă aceşti cili sunt paralizaţi sau încetiniţi între alte cauze şi de tutun, substanţele străine din aparatul respirator ca şi secreţiile nu mai pot fi îndepărtate pe cale naturală. Şi apare reflexul de a le arunca din sistemul plămânilor prin tuse, ce este un şuvoi forţat de aer. Cu alte cuvinte, nici vorbă ca tusea să fie ceva normal. Tusea indică o situaţie anormală în sistemul respirator. Când fumătorii tuşesc în fiecare dimineaţă se ştie că păşesc pe calea bronşitei cronice, ba şi mai rău, pe calea BPOC-ului, care înseamnă o boală nevindecabilă, ce îţi reduce capacitatea de respiraţie şi îţi limitează mişcarea. Ca să nu mai amintim de faptul că, schimbându-se caracteristicile tusei, se poate trece la diagnosticul de cancer de plămân sau de tuberculoză. O tuse care durează mai mult de o lună, chiar urmând un tratament, e un serios semnal de alarmă şi investigaţiile medicale sunt cele care găsesc diagnosticul şi tratamentul.  Un alt loc unde s-a cuibărit o vorbire greşită şi mai ales o iniţiativă medicală a nespecialiştilor cu urmări rele este gâtul, şi anume durerea în gât. Aici, părinţii fac veritabile experienţe păguboase pe copiii lor, cărora le înfundă pe gură sau prin injecţii antibiotice complet aiurea.
    Există o clară demarcaţie între amigdalita cu roşu în gât şi amigdalita cu puncte albe de puroi pe amigdale. S-a înstăpânit practica eronată ca atunci când odrasla, ba chiar şi omul matur, are o durere în gât şi deja este roşu în zona amigdalelor, să se treacă în grabă la administrarea de antibiotice. Această amigdalită acută doar cu roşu în gât este cauzată de viruşi şi toată ştiinţa spune la unison că viruşii sunt insensibili la antibiotice. Viruşii scot limba şi se strâmbă la antibiotice, nefiind deloc deranjaţi de acestea. În asemenea faze de amigdalite cu roşeaţă generată de viruşi se dau bolnavilor doar medicamente antiinflamatoare, antitermice, vitamine şi li se recomandă ceaiuri multe. Dacă însă pe zona deja înroşită din gât îşi fac apariţia şi puncte albe cu puroi e semn că a intervenit o infecţie cu microbi, şi abia în această fază este cazul să se apeleze la antibiotice. Fiindcă, dacă se face exces de antibiotice şi când nu este nevoie, bacteriile îşi clădesc o rezistenţă la antibiotice şi nu mai sunt îngenuncheate de acestea când se pune problema recomandării antibioticelor.

Florin Condurăţeanu