Îi vezi pe câte unii, bieţi oameni, că au ditamai burta, umflată şi ţuguiată de mai să plesnească cureaua de la pantaloni, iar în rest picioarele le sunt subţiri ca grisinele, braţele cu carnea topită, aproape numai oase şi piele, şi, în general, imaginea lor e să le plângi de milă. Burta aceea mare nu înseamnă grăsimi şi că o duc bine, ci burta este plină de lichid fabricat de o boală cumplită, numită ciroză. De ciroză se moare. Încet, încet, populaţiile de celule ies din funcţiune şi acest organ de mare importanţă nu-şi mai îndeplineşte misiunea. Ciroza este ultimul stadiu de evoluţie a inflamaţiei în ficat, este ultimul stadiu al hepatitelor cronice. Cauzele ce provoacă acea distrugere a arhitecturii ficatului, ce conduc la ciroză sunt fie infectarea cu viruşii hepatici, cel mai des cu viruşii B şi C, fie abuzul de alcool. În rândul populaţiei umblă o idee greşită cum că hepatita dată de virusul A nu te omoară, dar te lasă toată viaţa cu ficatul fragil. Eroare! Hepatita A, făcută în epidemii prin şcoli, în grădiniţe, dar şi la locurile de muncă, numită şi hepatita mâinilor murdare, nu lasă urme în ficat şi, după trecerea fazei acute, omul redevine normal din punct de vedere al ficatului. Cam altfel se prezintă lucrurile cu ticăloasele de virusuri B şi C. În proporţie de 90%, cei care au făcut hepatită B se vindecă. Dar circa 10% fac hepatită cronică, însă numai 10% dintre cei 10% cu hepatită cronică fac ciroză. Mai rău stă treaba la virusul C, fiindcă circa 80% rămân cu hepatită cronică, ce evoluează şi spre ciroză. Să vedem ce se întâmplă cu ciroza ce îi loveşte pe băutorii cronic de alcool. Dacă un om bea zilnic două pahare cu vin sau 50 ml de tărie înainte de masă, el deja depăşeşte posibilitatea de metabolizare a ficatului. Ficatul poate prelucra 13 g de alcool pur în 24 de ore. Dacă omul bea mai mult de această limită, alcoolul nu mai poate fi degradat de ficat, fiind depăşit de sarcini. Aşadar, ficatul nu mai are răgaz să-şi refacă puterea de metabolizare a alcoolului şi se ajunge la hepatita cronică. Dacă un om bea zilnic alcool, depăşind admisibilul prag de 13 g de alcool pur pe oră, riscul de a se îmbolnăvi de ciroză este mare. Se zice că e mai bine să se îmbete un om criţă numai, câteva ori pe lună decât să îşi toarne pe gât în fiecare zi 50 ml de votcă. Între beţiile mai rare, când omul se face „pulbere”, ficatul are timp să-şi refacă structurile şi capacitatea de metabolizare a alcoolului. Dar dacă omul depăşeşte zilnic pragul admis de alcool, ficatul nu mai are acest răgaz. Ce se întâmplă în ciroză în structura ficatului? După ce a avut loc inflamaţia în ficat, unele celule s-au fibrozat, adică au apărut întărituri precum cicatricele urâte, un fel de zgârciuri, iar zonele cu ţesut fibros nu mai acţionează, îndeplinindu-şi funcţia hepatică. Unele celule chiar mor prin procese de necroză. În ficat, o venă mare, vena portă, aduce sângele cules din abdomen încărcat cu substanţe toxice din intestin. În ficatul normal are loc un contact intim între celulele hepatice şi sângele încărcat cu toxine; ţesutul ficatului curăţă acest sânge prin degradarea substanţelor rele. Când arhitectura ficatului în ciroză este dată peste cap şi apar zone cu fibroză (întărituri sau chiar zone moarte), nu se mai asigură contactul între sângele venit la curăţare şi celulele hepatice, astfel că substanţele rele din sângele abdomenului ajung în restul organismului. Ba mai mult, prin zonele ca nişte cicatrice de fibroză, ficatul nu mai lasă sângele să treacă şi acest baraj creşte presiunea în amonte, în vena portă din abdomen. Această tensiune mare în vena abdominală face să migreze lichid în abdomen şi apare ascita. În plus, sângele blocat măreşte presiunea în venele de pe esofag şi apar varicele esofagiene, ce se sparg, iar aceste hemoragii duc la moarte. Partea proastă e că în ciroză simptomele nu sunt clare, fiindcă ficatul nu doare. Simptomele de ciroză sunt: o toropeală, o lipsă de vlagă, o lipsă de poftă de viaţă, o scădere a poftei de mâncare. Sângele bălteşte în peretele intestinului şi omul bolnav de ciroză se satură repede, iar intestinul nu se mai mişcă vioi, deci apare constipaţia şi, colac peste pupăză, se produc gaze ce duc la balonări. Bineînţeles că se instalează şi icterul, când pielea şi mucoasele, mai ales albul ochilor, se îngălbenesc.
Îi vezi pe câte unii, bieţi oameni, că au ditamai burta, umflată şi ţuguiată de mai să plesnească cureaua de la pantaloni, iar în rest picioarele le sunt subţiri ca grisinele, braţele cu carnea topită, aproape numai oase şi piele, şi, în general, imaginea lor e să le plângi de milă. Burta aceea mare nu înseamnă grăsimi şi că o duc bine, ci burta este plină de lichid fabricat de o boală cumplită, numită ciroză. De ciroză se moare. Încet, încet, populaţiile de celule ies din funcţiune şi acest organ de mare importanţă nu-şi mai îndeplineşte misiunea. Ciroza este ultimul stadiu de evoluţie a inflamaţiei în ficat, este ultimul stadiu al hepatitelor cronice. Cauzele ce provoacă acea distrugere a arhitecturii ficatului, ce conduc la ciroză sunt fie infectarea cu viruşii hepatici, cel mai des cu viruşii B şi C, fie abuzul de alcool. În rândul populaţiei umblă o idee greşită cum că hepatita dată de virusul A nu te omoară, dar te lasă toată viaţa cu ficatul fragil. Eroare! Hepatita A, făcută în epidemii prin şcoli, în grădiniţe, dar şi la locurile de muncă, numită şi hepatita mâinilor murdare, nu lasă urme în ficat şi, după trecerea fazei acute, omul redevine normal din punct de vedere al ficatului. Cam altfel se prezintă lucrurile cu ticăloasele de virusuri B şi C. În proporţie de 90%, cei care au făcut hepatită B se vindecă. Dar circa 10% fac hepatită cronică, însă numai 10% dintre cei 10% cu hepatită cronică fac ciroză. Mai rău stă treaba la virusul C, fiindcă circa 80% rămân cu hepatită cronică, ce evoluează şi spre ciroză.