Main menu

header

Pare foarte la modă în ultima vreme nostalgia pentru John Lennon, de la spaniolescul din Festivalul Filmului European, semnat de băiatul lui Fernando Trueba, David, „E ușor să trăiești cu ochii închiși”, și până la cel de față, în care nu mai e vorba despre un profesor de engleză obsedat de limbajul adesea licențios al Beatles-ilor, ci despre un cantautor care e convins că i s-ar fi schimbat complet destinul dacă ar fi ajuns la el o scrisoare de încurajare din partea starului cu o soartă atât de crudă. Danny Collins chiar există și, la final, apare într-o fotografie, el fiind un rocker al anilor ’70, nu dintre cei mai simpatici și care, în plus, odată cu vârsta devine de-a dreptul imposibil. Marele cuceritor este refuzat de o proprietăreasă de hotel destul de ciufută, interpretată strălucit de Annette Bening, care-l ține-n șah cu mare artă. Cel mai bun prieten al său rămâne un manager extrem de fidel (și aflăm și de ce), întruchipat de Christopher Plummer, un canadian șarmant. Danny Collins trăiește mai mult într-o rulotă, firește, una de lux, și încearcă să îndrepte o relație aproape inexistentă cu fiul său și cu o nepoțică hiperactivă. Ca și în „Corul de băieți”, cu Dustin Hoffman (de la DaKino), constatăm că o donație substanțială îți poate asigura oricând un loc într-o râvnită școală de renume. Fanii îmbătrânesc odată cu vedeta, ceea ce nu-i face mare plăcere egocentricului personaj. Pelicula înseamnă și o întoarcere în timp la casetele audio și casetofoanele ce aveau atâta căutare și care au devenit vintage cu viteza luminii. Și încă ceva. E tare greu să compui o melodie chiar când ai experiență, iar tracul nu te părăsește niciodată. Și aviz amatorilor de petreceri aniversare surpriză: nu sunt cea mai strălucită idee!

„Danny Collins“

SUA, 2015

Regia: Dan Fogelman

Cu: Al Pacino, Jennifer Garner, Melissa Benoist, Christopher Plummer, Bobby Cannavale, Josh Peck, Katarina Cas, Annette Bening, Aarti Mann

Distribuit de: Ro Image 2000

Add comment


Security code
Refresh

promo bf 1