Main menu

header

cotnari wide

După succesul extraordinar al unei comedii cu povești din Nord și limbaj ca atare, din Nordul Franței, unde dialectul e plin de ș în loc de s, Dany Boon, regizor și actor, s-a gândit să profite de ocazie și să mai pună la cale o aventură plină de umor și de tandrețe. Dacă prima încercare, de acum zece ani, era aproape intraductibilă, cea de acum funcționează, mai ales dacă ai un bun traducător, ceea ce a fost cazul în recenta premieră, pe care ne-a tălmăcit-o, cu har și haz, Ligia Soare. Kad Merad are o singură apariție fugitivă după un deceniu, dar nu putea fi complet ignorat de bunul său prieten, Dany Boon.

Două prezențe de forță și cu mare nostalgie pentru publicul de pretutindeni. Line Renaud, cântăreață și actriță (mare susținătoare a președintelui Chirac), care, la cei 90 de ani pe care îi face anul acesta, se ține încă foarte bine, dar și Pierre Richard (84 de ani în curând), un actor de comedie foarte îndrăgit de la „Marele blond…” încoace, unde muzica îi aparține conaționalului nostru Vladimir Cosma. Pe muza interpretată de Laurence Arne, blonda rece și încrezută, care poate fi atât de calină, și pe care abia ați văzut-o în „Daddy Cool”. Pe scurt, este povestea unui designer, care, ca să-și înduioșeze publicul și cumpărătorii, se declară a fi orfan, ceea ce e departe de a fi adevărat. Când mama sa împlinește 80 de ani, lucrurile încep să se încurce rău de tot. Morala ar fi: sărbătoriți-vă seniorii! Dacă se poate, cu artificii și cu muzică, cu gândul la Johnny Hallyday. Uneori și o amnezie e binevenită, ca să dreagă relațiile cu neamurile! Și încă ceva: bucurați-vă că există Ikea, pentru că originalitatea scaunului cu trei picioare cau- zează crize grave de sciatică!

„Familia mea nebună“ („La Ch’tite famille“)

Franța, 2018

Regia: Dany Boon

Cu: Dany Boon, Line Renaud, Laurence Arne, Valerie Bonneton, Guy Lecluyse, Pierre Richard, Kad Merad, Aladin Reibel, François Berléand

Distribuit de: Cine Europa