Main menu

header

În așteptarea lui „Top Gun”, o continuare după decenii întregi, s-au gândit producătorii să ne întoarcă în timp și să ne demonstreze că pentru unii protagoniști, nici nu se simte că am trecut dintr-un mileniu în altul. Prin urmare, Sylvester Stallone (72 de ani) hiperoperat pare cam straniu și cu toată pălăriuța sa devenită deja accesoriu distinctiv. Au grijă însă să ne arate și câteva imagini din tinerețea sa. Daneza Brigitte Nielsen (55 de ani, și a fost deja măritată de cinci ori) e neschimbată, aproape că arată mai bine, iar Dolph Lundgren (61 de ani) și-a schimbat stilul și aflăm, cu oarecare uimire, că a studiat ingineria. Cuplul Michael B. Jordan și Tessa Thompson aduce pe lume un copilaș despre care inițial nu știm dacă va fi sau nu hipoacuzic, precum mămica sa, care, apropo, e cerută în căsătorie în stil retro, adică îngenunchind, inel cu diamant, tot tacâmul. Un nou meci trebuie să aibă loc pentru ca să-și ia revanșa ucraineanul cu care va fi greu să nu ținem, după ce vom citi genericul, pentru că îl cheamă Florian Munteanu. Boxer și model în fitness, are 28 de ani și 1,93 m.

Pare al naibii de fioros. Interesant de urmărit antrenamentul pe care îl îndură Creed, că ieșise destul de șifonat, după un meci pierdut de adversar, doar prin descalificare. Vizitele și conversațiile cu cei care nu mai sunt, în fața pietrei de pe pământ, au devenit deja banale. Rocky, inventat de însuși Stallone, în 1976, și care a ajuns pe micile ecrane de video abia 10 ani mai târziu, este un personaj extrem de atașant și care te face să te uiți chiar și la un meci de box, fără să fii fan.

Creed II SUA, 2018

Regia: Steven Caple Jr.

Cu: Sylvester Stallone,

Michael B. Jordan, Dolph Lundgren, Florian Munteanu, Brigitte Nielsen, Tessa Thompson

Distribuit de: Forum Film România