Main menu

header

Trailerul e înșelător. Pare un film de o vulgaritate fără margini, ori e valabil doar vreo 20%. O femeie de carieră de succes (interpretată de Taraji P. Henson, pe care o știm și din serialul „Empire” și mai ales din oscarizabilul „Hidden Figures”) are un asistent gay (texanul Josh Brener, care a studiat la Harvard), dar foarte priceput, și speră să fie avansată, ceea ce firește nu se întâmplă, deși ar fi fost extrem de îndreptățită. Deprimată din cale afară, se întâlnește cu prietenul său, care, ca să facă seara mai picantă, invită un medium, adică o ghicitoare, care-i dă personajului nostru o licoare puțin diferită de cea din „Asterix”, un cocteil de plante dubioase, care va avea ca efect secundar faptul că de acum înainte va auzi gândurile exclusiv ale bărbaților (exact viceversa în raport cu varianta „Ce-și doresc femeile” cu Mel Gibson, din anul 2000). Dacă pe unii ne îngrozește ideea că s-ar putea întâmpla așa ceva într-o bună zi, pe alții îi tentează, ca armă imbatabilă! Urmează o cascadă de scene nostime, o parte poate puțin cam nelalocul lor, dar ce să-i faci, acesta este gustul publicului. În schimb, specialista în tarot este absolut mortală și cred că pentru o vreme lumea se va vindeca de apelatul la așa ceva. Și atenție pentru fani, o mașină trăsnet! Și un tată de sportiv greu de suportat și mare cartofor! Surpriză, marele sportiv Shaquille O’Neal într-o cameeo, adică apare cam trei secunde. Puștiul Ben (Auston Jon Moore) e absolut adorabil în naivitatea sa fără margini. Scenariul se vrea și un curs, pe repede-înainte, despre cum poate reuși o reprezentantă a sexului slab într-o lume majoritar a sexului tare.

„Ce-şi doresc bărbaţii“ („What men want“)

SUA, 2019

Regia: Adam Shankman

Cu: Taraji P. Henson, Kellan Lutz, Josh Brener, Tamala Jones, Tracy Morgan, Shaquille O’Neal, Wendy McLendon-Covey, Richard Roundtree, Brian Bosworth, Aldis Hodge

Distribuit de: Ro Image 2000