Main menu

header

Veneţia 66 a însemnat pentru români prezenţa în secţiunea Orizonturi a debutului în lungmetraj al regizorului, scenaristului şi coproducătorului Bobby Păunescu. Filmul se numeşte „Francesca” şi este primul rol principal al Monicăi Bârlădeanu, pe care am văzut-o deja în frumoasa asistentă eficientă şi săritoare din „Moartea domnului Lăzărescu” ori în italianca dintr-un episod al faimosului serial „Lost”.

Acum este o fată tânără, care, îndemnată de mama sa (Luminiţa Gheorghiu), vrea să plece în Italia ca să facă bani ca educatoare a copiilor de emigranţi. Lucrurile însă nu stau aşa de simplu. Trebuie să  facă rost de o sumă zdravănă, de vreo 2.000 de euro, ce trebuie s-o dea unui intermediar, care este chiar naşul său, un tip suspect, căruia îi dă viaţă Doru Ana. Piatra de moară a existenţei sale este însă Miţă (Dorian Boguţă), iubitul, un tip alunecos, plin de datorii şi care mai rău o încurcă. Tatăl (Teo Corban) şi bunicul său (Ion Besoiu) au o părere deplorabilă  despre felul în care sunt trataţi românii în Italia şi încearcă s-o facă să renunţe. Are în schimb un prieten de nădejde, care ţine mult la ea şi care îi este un sprijin în momentele mai complicate, chiar dacă are genă de sinucigaş. El este un gay supranumit Zâna, colosal interpretat de Dan Chiriac, şi care este întruchiparea amicului ideal. Personajul absolut negativ, cu un limbaj de o vulgaritate cutremurătoare este Mihai Dorobanţu. Interpretul, care e şi scenograf totodată, a ţinut să-mi precizeze că nu aşa vorbeşte şi în realitate. El este Remulus, temutul recuperator, imaginat de aşa natură de regizor, încât să te treacă fiorii ori de câte ori apare în cadru, chiar şi când zâmbeşte. Ca să vă convingeţi mergeţi la cinema în octombrie şi n-o să vă pară rău.

„FRANCESCA LA VENEŢIA”

Regia: Bobby Păunescu.
Cu: Monica Bârlădeanu, Dorian Boguţă, Luminiţa Gheorghiu, Teodor Corban, Doru Ana, Dana Dogaru, Mihai Dorobanţu, Dan Chiriac, Ion Besoiu, Livia Dilă, Gabriel Spahiu.
Distribuitor: MANDRAGONA MOVIES