Main menu

header

irina_nistorAvanpremiera a avut-o la Cannes, la secţiunea „Un certain regard”, unde două proiecţii aveau să se ţină în Salla Debussy, cu vreo mie de spectatori, de fiecare dată. Povestea este a unui loverboy (George Piştereanu) cu care e mai bine să nu stai la taifas, pentru că, sub aspectul băiatului care place fetelor, se ascunde un tip pervers şi calculat, ba chiar violent, căruia într-o bună zi îi cade pradă o fată (senzuala şi graţioasa Ada Condeescu) de care se îndrăgosteşte. Altfel, modelul era exact invers, ele se îndrăgosteau şi erau mai uşor de agăţat şi de trimis „la produs” serios în Spania sau în Italia. Cum copila mai e şi minoră şi are un tată abuziv, ceva de speriat, soarta îi va fi pecetluită.

Nişte eforturi extrem de superficiale face şi poliţia, reprezentată printr-un actor convingător şi la obiect (Bogdan Dumitrache) de a pune capăt, măcar parţial, traficului de carne vie.
Filmul presupun că va fi interzis minorilor, după moda americană, pentru că are nu numai ceea ce se cheamă scene de sex explicit, dar şi un limbaj vulgar.
Dacă în „Eu când vreau să fluier, fluier” al lui Florin Şerban, cuplul era unul neliber consimţit, acum e pasiune mare la mijloc, până se dovedeşte că tot interesul poartă fesul. Naiva e dispusă să se dedice trup şi suflet - mai ales trup - cauzei îmbogăţirii acestui nou tip de „peşte”, mai sofisticat şi divers motorizat, ahtiat după pizza, cu prieteni dubioşi şi cu un biet bunic (Ion Besoiu), care-l cam încurcă, dar de care se ocupă totuşi cu o fărâmă de omenie.

LOVERBOY

România, 2010
Regia: Cătălin Mitulescu
Cu: George Piştereanu, Ada Condeescu, Coca Bloos, Ion Besoiu, Bogdan Dumitrache, Clara Vodă, Remus Mărgineanu
Durata: 95 de minute
Distribuit de Strada Film