Main menu

header

irina_nistorNu ştim dacă iubirea este neapărat nebună sau prostească, dar aşa sună ea, conform titlului american al acestei comedii de bună calitate. Juliannei Moore (Emily) i s-a urât cu căsnicia şi, după mulţi ani, declară sus şi tare că vrea să divorţeze de Steve Carell (Cal) pentru Kevin Bacon (David). Însă, lucrurile nu stau chiar aşa de simplu, nici măcar într-o ţară cu mult mai civilizată. Sunt la mijloc şi copii, mai mici şi mai mari, iar în apărarea bărbatului înşelat apare Ryan Gosling (Jacob) - de care, de altfel, vă puteţi bucura şi în excelentul „Cursa”, unde e un cascador cu o dublă existenţă. Aici devine bărbatul fatal, dispus să dea oricând sfaturi, convins că nu o să se îndrăgostească în veci, dar, ghinion, i se întâmplă chiar şi lui (nu vă faceţi iluzii, de obicei, e valabil doar în filme).

Focoasa Marisa Tomei e o profesoară care, păstrând proporţiile, ajunge asemenea celor rău-famate de pe la noi, de la ştirile de scandal.
Emma Stone interpretează un personaj-surpriză, pe Hanna. Nu trebuie uitaţi nici prietenii cuplului, care simt nevoia să ia partea nevestei, ignorându-l pe soţ.
Mai există şi o babysitter minoră, îndrăgostită de tatăl copiilor şi, mai ales, un final deschis, extrem de nostim. Generaţiile se amestecă între ele când vine vorba despre dragoste şi se lasă şi cu bătaie, pentru că în două ore e timp pentru toate, inclusiv pentru nişte cursuri pe repede-înainte de agăţat fetele prin baruri sau cluburi, cum le zice mai snob. Nu se ştie însă cât de eficace ar fi şi pe plaiurile mioritice, astfel încât a se încerca, dacă se poate, cu prudenţă.

„A naibii dragoste“

„Crazy, stupid, love“
SUA, 2011
Regia: Glenn Ficarra, John Requa
Cu: Emma Stone, Julianne Moore, Ryan Gosling, Steve Carell, Marisa Tomei, Kevin Bacon
Distribuit de MediaPRO Distribution