Main menu

header

irina_nistorMai spectaculos decât toate celelalte episoade la un loc, „Misiune imposibilă” este sinonimă cu Tom Cruise, pe care, este evident, l-a amuzat să joace în această aventură în care a călătorit de a rupt şi s-a căţărat pe clădiri cu etaje nenumărate ca să scape lumea de un sfârşit aparent inevitabil. Ce-i drept, câteva scene seamănă cu „Războiul lumilor” (al cărui protagonist a fost tot el), dar filmările din Budapesta sunt absolut senzaţionale, iar ideea de a arunca şi Kremlinul în aer - ca să nu se întâmple atacuri teroriste majore doar peste Ocean - e ingenioasă atâta vreme cât rămâne doar la nivel imaginar.

Celulele închisorilor ruseşti par universal valabile, există şi un personaj pe nume Bogdan (dar care nu e român), scenele din tren amintesc de Hitchcock, iar ucigaşul cu simbrie este o femeie plătibilă exclusiv în diamante (ceea ce aminteşte că pe vremuri existau şi în România chirurgi care operau contra bijuterii). Juri că tipa e rusoaică, deşi de pe generic constaţi că este o franţuzoaică - Lea Seydoux (nepoata preşedintelui Casei de producţie Pathé şi strănepoata celui de la Gaumont, pe care tocmai aţi văzut-o în „Miezul nopţii la Paris”).

Personajul negativ, Cobalt, care seamănă cu Johnny Halliday şi cu Alexandru Stark la un loc, este Michael Nyqvist, pe care-l ştiţi din trilogia „Millenium”.

Foarte reuşită este scena cu hologramele (că tot s-a umplut şi Bucureştiul în ajun de Sărbători). Jules Verne ar fi fost tare încântat să-şi vadă visul cu ochii, mai ales că i-a venit ideea o dată cu „Castelul din Carpaţi”). La Dubai, pe lângă hotelul mult comentat, avem parte şi de o furtună de nisip care, reprodusă pe IMAX, este şi mai convingătoare.

„Misiune imposibilă - Ghost protocol“

„Mission impossible - Ghost protocol“
SUA, 2011
Regia: Brad Bird
Cu: Tom Cruise, Jeremy Renner, Simon Pegg, Ving Rhames, Josh Holloway, Lea Seydoux
Distribuit de: Ro Image 2000