Main menu

header

La taifas cu Chéri

Adesea pe la noi, pe la televizor, vezi tot felul de cupluri ciudate, cu diferenţă mare de vârstă într-o direcţie sau alta. Din păcate, este un motiv pentru care nu mai poţi crede că mai există şi poveşti frumoase. Regizorul Stephen Frears este cel care a fost preşedintele juriului când a luat Cristian Mungiu Palme d’Or-ul. După ce a avut un succes nebun cu „Regina”, a ecranizat-o pe franţuzoaica, foarte citită la vremea sa, Colette.

La taifas cu un gangster

Fără îndoială că Johnny Depp are fizicul necesar pentru a-l întrupa pe celebrul, şarmantul şi îndrăzneţul jefuitor de bănci din America anilor ‘30, John Dillinger. În acea perioadă era în vogă la Hollywood un actor român de-al nostru, Edward G. Robinson.

La taifas cu Coco Chanel

Mai toată lumea a auzit de Chanel 5, un celebru parfum lansat, cândva, la Cannes, preferatul lui Marilyn Monroe. Cu o reclamă excesivă, el poartă numele unei creatoare de modă celebră. Un personaj în sine, care a reuşit să se strecoare în lumea bună pariziană. Gabrielle s-a născut în 1883 şi a trăit până în 1971. Ea a impus eleganţa într-o simplitate extremă. Taioarele sale negre, cu perle albe sunt inconfundabile. După aproape patru decenii de la dispariţia sa fizică, figura sa incită iar.

La taifas cu Epoca de gheaţă

Zăpadă multă. O tăvăleală lungă după ghinda binecunoscută. Personaje deja ştiute şi foarte îndrăgite de publicul a cărui vârstă nu mai contează. Remarce nostime.

La taifas cu... Apocalipsa

Pe  măsură ce se apropie 2012, considerat de unii sfârşitul lumii, bazat pe finalul nu ştiu cărui calendar, Hollywoodul o să ne trateze cu tot felul de pelicule înspăimântătoare. Iar clarvăzătorii locali ne vor bombarda cu predicţii de cutremure devastatoare. Uneori însă sunt de-a dreptul ridicole precum cel despre care vă voi vorbi în acest articol.

La taifas cu 3D

Această nouă modă atât de râvnită de publicul de pretutindeni, din fericire, a ajuns destul de repede şi în România. Filmele se pot vedea, atâta vreme cât sunt făcute pentru asta, în trei dimensiuni. Folosindu-se fireşte şi o pereche de ochelari. Pe care-i returnezi la ieşirea din sală. Asta ca să nu îi treacă prin minte cuiva că ar intra în costul biletului. Ori să le... subtilizeze ca pe linguriţele de la restaurante. Nu se cade!

La taifas cu Cristian Mungiu

L-am citat în titlu doar pe Cristian Mungiu, pentru că este autorul tuturor scenariilor şi dialogurilor acestui film omnibus. Adică un film de scheciuri. În România a existat un precedent absolut glorios: „Secvenţele” lui Alexandru Tatos, faţă de care toţi cei din tânăra generaţie spun că au un mare respect, dar şi o mare admiraţie, lucru rar la tinereţe.

La taifas cu Corneliu Porumboiu

„Poliţist, adjectiv” a fost marea reuşită a României la Cannes anul acesta. A luat două premii, cel al juriului secţiunii la care a participat, „Un certain regard”, dar şi pe cel al Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice (FIPRESCI). După „A fost sau n-a fost”, pelicula ce i-a adus „Camera D’Or”, tot la Cannes, muream de curiozitate să văd ce urmează. Scenariul este din cu totul alt aluat, dar are aceleaşi ingrediente. Un umor debordant, adesea absurd, şi totuşi atât de specific nouă, românilor, care-l gustăm şi uneori chiar îl practicăm, doar că ne lipsesc talentul şi perseverenţa de a-l strânge într-un text coerent.

La taifas cu „Cea mai fericită fată din lume”

Un titlu foarte inspirat de film românesc. Regizor: Radu Jude, cel care a uluit o lume întreagă, cu un scurtmetraj adorabil: „Lampa cu căciulă”.

La taifas cu Sergiu Nicolaescu

Aş putea la fel de bine să-i spun şi „La taifas cu Carol I”, fireşte întruchipat de Sergiu Nicolaescu. Categoric că e cel mai reuşit interpret al acestui personaj istoric, atât de drag, inclusiv românilor din ziua de azi. Regizorul a ales ca modalitate de expresie un amestec de imagini de arhivă, filme de-ale sale mai vechi şi scene noi, în care însă apăreau uneori şi aceleaşi personaje de acum 30 de ani (fireşte, nu cele cu sânge albastru care erau atent eludate, măcar parţial, iar excepţiile erau foarte rare pe atunci).

La taifas cu Europa

Festivalul filmului european cu care ne-am obişnuit de 13 ani încoace a supravieţuit în mod miraculos chiar şi intrării noastre în Europa. El a fost continuat de Institutul Cultural Român, care a adus 24 de filme. De data aceasta, trei româneşti: „Cea mai fericită fată din lume” a lui Radu Jude, „Călătoria lui Gruber” a lui Radu Gabrea şi „Elevator” a lui George Dorobanţu. În deschidere s-a ales „Gomorra”, în regia lui Matteo Garrone, probabil şi în ideea subliminală că nu suntem străini de mafie nici prin partea locului. Dar avem şi câteva argumentări serioase, cum ar fi: Marele Premiu al Festivalului de la Cannes din 2008, premiu pentru scenariu la Academia Europeană de Film, dar şi la Chicago.

camp oct 2

camp 300x2507