Main menu

header

…În literatura română, Ion Minulescu (1881-1944) este cunoscut drept „regele romanțelor” și nu doar pentru volumul „Romanțe pentru mai târziu” sau pentru superbele versuri din „Odeletă” („În cinstea ta/ Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete/ Voi scrie trei ode/ Trei romanțe/ Trei elegii/ Și trei sonete”) sau din „Celei care minte”. Numai că inima vestitului poet (considerat postsimbolist), mereu îndrăgostit, a bătut și pentru teatru, lucru mai puțin cunoscut, mai ales astăzi. Gen literar în care s-a bucurat de un mare succes de public cu „Pleacă berzele”, „Manechinul sentimental” și, în special, „Allegro, ma non troppo” (toate reprezentate la Naționalul bucureștean, unde poetul romanțelor a fost director, şapte luni, în 1926). Cea mai cunoscută comedie a maestrului adulterului - „Allegro, ma non troppo”, jucată nu doar la București, dar și la Bratislava și la Buenos Aires!

…Subiect la modă pe vremea lui Minulescu (oare numai atunci?!), adulterul a atras mereu spectatori și a adus aplauze. În „Allegro, ma non troppo”, tema este generoasă, tratată cu meșteșug de comediograf. Un milionar (Titi Micșoreanu) vrea nu doar bani, partide de vânătoare, amante și nevastă, ci și glorie. Așa încât ademenește un fost coleg de școală (Ion Marian), devenit dramaturg vestit, să scrie împreună o piesă de teatru. Ce l-a ademenit pe autorul dramatic mai mult, banii lui Micșoreanu (om cam din topor!) sau soția acestuia, Cocuța, care devine rapid amanta celebrului scriitor?, este o întrebare. Cum nababul e „lulea” după ultima „pradă” (Noemi), își va ruga ex-colegul de școală să stea o noapte în vila sa, s-o apere pe Cocuța, ca el să-și vadă de ultima amantă. Și aceasta, după ce milionarul sărac sufletește i-a prins pe cei doi, Cocuța și Ion Marian, în flagrant delict-conflict, însă scuza celor doi a fost de milioane: au vrut să-i demonstreze milionarului avid de glorie literară că, măcar în teatru, infidelitatea nu se termină mereu cu împușcarea vinovaților, așa cum insista cu încăpățânare Micșoreanu să fie finalul celei dintâi comedii scrise de el în colaborare cu Marian.

…Piesa a ajuns pe scenă în anul scrierii sale, și nu oriunde, ci la Teatrul Național din București, în martie 1927. După 88 de ani, ea a reapărut pe aceeași scenă. Cu același mare succes de public. Tema este mereu la modă, actualul desen scenic a și vizat prezentul, chiar dacă regizorul Răzvan Popa putea insista mai mult pe acest element. Oricum, jocul debordant, plin de nerv și umor bine dozat al celor doi „principali”, Gavril Pătru (Ion Marian) și Marius Rizea (Titi Micșoreanu), a adus, evident, trama în ziua de astăzi. Ca și interpretarea de profesionist a lui Eugen Cristea (în rolul mai mic al samsarului Cuțui), disimulările fine ale Costinei Ciuciulică (Cocuța) și harul Victoriei Dicu în aparițiile meteorice ale servitoarei. Sub cota așteptărilor, Aylin Cadîr, parcă rigidă sub tracul unei premiere la Național. Un spectacol ușor, dar „allegro”, de mare haz, ce va umple ani buni sălile, oriunde se va juca!

Add comment


Security code
Refresh

bp iulie all 30010