Main menu

header

…Vreți să râdeți sănătos, de un umor excelent, să vă amuzați nespus, de text, regie și minunata poftă de joc a unor actori cu har care-și respectă meseria, dar și publicul? Atunci, negreșit, căutați din timp bilete pentru comedia „Fazanul”, la „Nottara”, teatrul de pe Bulevard care ridică, încă o dată, comedia bulevardieră la nivel de performanță!

…S-a plecat de la textul regelui farsei, francezul Georges Feydeau (1862-1921!), care a încântat lumea-ntreagă și publicul românesc cu „Puricele în ureche” (jucat cu atâta succes și la „Nottara”) sau „Croitorul de dame”. Dramaturgul care a ridicat construcția dramatică a pieselor bulevardiere la rigoarea și fantezia arhitectului, mișcarea surprinzătoare în scenă într-un modus vivendi al personajelor, fervoarea și splendoarea replicilor în regal pentru spectatori, seduși de știința inegalabilă a quiproquo-urilor și aventurilor în cascadă orchestrate într-o uluitoare simfonie a comicului exaltat: Georges Feydeau, condei de geniu al teatrului bulevardier, nemuritor dacă este bine gândit și jucat!

…La „Nottara”, comedia bulevardieră „Fazanul”, cu soți infideli și soții dispuse să se răzbune, cu uimitoare lovituri de teatru, a găsit soluția ideală pentru un spectacol alert, de mare succes de public. Cu traducerea unui remarcabil om de teatru, Doru Mareș, care a înnobilat varianta românească prin splendide jocuri de cuvinte, nervul dramatic și comic tip Feydeau. Preluată și orchestrată la rampă de unul dintre „copiii teribili” ai noului val de regizori, Alexandru Mâzgăreanu (28 de ani), aureolat de laude și promisiuni de la primele montări, cu imaginație și desen scenic sigur („Purificare”, de Petr Zelenka, la Naționalul bucureștean; „True West”, de Sham Shepard, la „Nottara”), dar și Cehov, Molière și un spectaculos Shakespeare („A 12-a noapte”, la Teatrul Regina Maria Oradea), ba și un Caragiale controversat, însă inedit („O noapte furtunoasă”, la „Nottara”). Acum, un Feydeau încântător, modern, de la decorul lui Ștefan Caragiu și costumele Alexandrei Mâzgăreanu la joc.

…Un recital de gală al actorilor. Debordanți, fascinanți, de la cei patru „crai” (Ion Haiduc - doctorul Pinchard, Gabriel Răuță - avocatul Vatelin, Șerban Gomoi - Edmond și Cătălin Babliuc - Ernest), la fermecătoarele Diana Roman - în englezoaica Maggy, Crenguța Hariton - în dificilul rol al surdei doamne Pinchard, Ioana Calotă - Armandine, Laura Vasiliu - Clotilde. Au fost și câteva roluri de „plan secund”, cărora interpreții le-au dat strălucire: Alexandru Suciu - în Narcisse, Raluca Gheorghiu - Clara, Alexandru Mike Gheorghiu - comisarul. Ca marea surpriză să fie junele Liviu Chițu, într-un „triptic” de zile mari: Jean-Victor-Jerome.

...Și, așa, o comedie bulevardieră, scrisă în 1896 (când a avut premiera la Palais-Royal din Paris), ecranizată de patru ori (1913, 1923, 1951, 1986), face valuri, în primăvara lui 2015, la teatrul de pe Bulevard, „Nottara”. Mici obiecții: muzica, uneori prea tare, iar splendoarea de spectacol putea fi mai scurtă cu 10-15 minute...