Main menu

header

…Una dintre cele mai jucate comedii ale lui Shakespeare, „Scorpia”, publicată în 1623, a apărut pe toate scenele din lume, ca „Îmblânzirea scorpiei” sau „Femeia îndărătnică”. A fost și balet, operă, musical, film de referință, al lui Franco Zefirelli, în ’67, cu Elizabeth Taylor și Richard Burton. Cu un titlu sau altul, s-a jucat în mai toate teatrele din România, în ultimii ani salutând rolul Oanei Pellea la „Bulandra” (2000), producțiile de la Sibiu, Craiova, Constanța, Târgoviște, Bacău, Galați etc. La începutul lunii trecute, ultima premieră a Teatrului de Comedie, cu acest text, un spumos musical, în regia experimentatului și inspiratului Gelu Colgeac.

…O splendoare de spectacol, cu ritm, umor, muzică și dans, un musical dinamic, realmente entuziasmant, într-un decor superb. Este meritul principal al regizorului Gelu Colceag și al echipei sale creatoare (Puiu Antemir - decor, Ioana Pashca - costume, Călin Grigoriu - muzică, Ștefan Lupu - coregrafie, Sorin Vintilă - light design), care au găsit măsura potrivită pentru fiecare scenă, urmărind linia clară a musicalului. Și, în primul rând, acest spectacol s-a definit printr-o încântătoare bucurie de a juca fie rol principal, fie secundar. Gelu Colceag a punctat decisiv și la acest capitol, găsind o distribuție de nota 10 și armonizând superb relațiile scenice dintre personajele centrale și un fermecător personaj colectiv.

…Cuplul Petruchio, nobilul din Verona, și încăpățânata Catarina, fiica lui Baptista, a oferit un recital actoricesc, susținut cu brio de mai demult aplaudata Dorina Chiriac și mai tânărul Alexandru Bogdan, vizibil pe val, el fascinând publicul și în penultima premieră de la Comedie, „Jocul de-a vacanța”. Cei doi oferă momente de încântare, de la scena cunoașterii, la cea a nunții sau a duelului dintre Scorpia rebelă și nobilul înțelept, care găsește acul pentru cojocul Catarinei. Umor nebun, joc total, dozat admirabil de cei doi actori de excepție, dar și de regizor, atent să nu scape o nuanță, un „contrapunct” din sarabanda momentelor de farmec.

…Acest antrenant musical de la Comedie a beneficiat nu numai de cei doi titulari încântători, dar și de un evantai de actori care au acoperit cu har scenic și entuziasm roluri mai mici: Lucian Ionescu (într-un travesti de mare haz), Mihaela Teleoacă (Baptista), Dragoş Huluba (Grumio, servitorul lui Petruchio), Dan Rădulescu (Lucențio), Cristina Juncu (excelentă în Biondello, servitorul lui Lucențio), Ion Chelaru (Vincențio), Eugen Racoți (Un bătrân), Gloria Găitan (fiica lui Baptista în piesă, a reputatului actor Vladimir Găitan în realitate), Marius Drogeanu (Gremio), Smaranda Caragea (Văduva), Vlad Corbeanu (servitorul lui Lucențio), ca și frumosul personaj colectiv, de nouă actori, când muzicanții din Padova, când trupa lui Petruchio. Un musical de ținută artistică, cadou pentru un public flămând de divertisment adevărat.

...Puțin cam lung (trei ore, cu pauză!), acest remarcabil spectacol sunt sigur că se va „strânge” în următoarele reprezentații!