Main menu

header

Măcar acum, când „a venit vacanţa, cu trenul din Franţa”, ne amintim că există şi un important teatru pentru copii şi tineret. Din păcate, cronicarii nu tratează cum se cuvine fenomenul care, din fericire, e prezent în toată ţara, pe alocuri „cum laudae”. Două premiere de ultimă oră vor argumenta ideea.

La secţia de animaţie a Teatrului „Bacovia” din Bacău, a reapărut minunatul Ion Creangă, cu „Stan Păţitul”, dramatizarea lui Bogdan Ulmu, care semnează şi regia. Un frumos spectacol pentru toate vârstele, cu roluri de excepţii oferite de Marlene Duduman (în Chirică) şi Andreea Sandu (tot travesti, în Scaraoţchi), la altitudine fiind şi Cristian Bratu (în Stan Păţitul). Excelentă dramatizare pe care eruditul Bogdan Ulmu (profesor universitar, reputat cronicar dramatic, scenograf, scriitor şi regizor) a pus-o în scenă pentru a patra oară, după ce s-a bucurat de un succes aparte la Naţionalul din Cluj (Premiul pentru regie), Brăila şi la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi. Fin cunoscător al universului juvenil, ca vârstă şi stare de spirit, Bogdan Ulmu are 80 din cele 140 de montări ale sale dedicate celor mici! El trece superb din Caragiale („O noapte furtunoasă”), Cehov („Unchiul Vanea”), Gogol („Căsătoria”) şi atâtea texte celebre la teatrul pentru maturii de mâine. Firesc, din moment ce a regizat şapte dramatizări personale ale inegalabilului povestitor din Humuleşti (adunate în volumele „Ion Creangă - dramaturg fără voie”; „Bazil şi Nelu”, recte V. Alecsandri şi I. Creangă). Montări ce au bucurat generaţii de spectatori din toată ţara („Fata Moşului” - 1.500 de oameni la un singur spectacol în Cluj) şi din Chişinău. Iar „Crăiasa fără cusur” (spectacol pe texte de George Călinescu, pe muzică de Maria Tănase şi fraţii Petreuş) a încununat cu trei premii pasiunea pentru cultura românească a unui remarcabil om de teatru total. Respect pentru vârsta frumoaselor poveşti şi la Craiova, unde primăvara a început fermecător, la Teatrul „Colibri”, cu „Motanul încălţat”, un antrenant music-hall de marionete, în regia bulgarului (şi românului!) Villi Perveli Nikolov, aplaudat pentru montările sale de la Teatrul Mic („Cimitirul păsărilor”), Iaşi („Slugă la doi stăpâni”), Giurgiu (unde a pus piese de Teodor Mazilu, Dumitru Solomon, Gogol), Vidin şi Silistra. La „Colibri”, apreciatul director de scenă şi pasionatul traducător de texte bulgare în română (şi invers) revine după succesul  cu „Stan şi Juddy” („Vasilache şi Mărioara” la noi, vorba regizorului). Bogdan Ulmu şi Villi Perveli Nikolov argumentează impecabil aforismul lui Nicolae Iorga: „Copiii datorează părinţilor nu naşterea, ci educaţia”.