Main menu

header

cotnari wide

…În bogatul evantai al Festivalurilor de Teatru din România, unul ocupă un loc absolut aparte. În primul rând, este cel mai vechi, debutând la 19 octombrie 1992. Teoretic, ar fi trebuit să participăm, vara aceasta, la Teatrul Municipal Baia Mare (1-9 iunie), la a 26-a ediție. Numai că Festivalul Internațional de Teatru ATELIER și-a aniversat, în încântătorul Maramureș, un sfert de veac de existență!... El a fost ctitorit de un dramaturg de elită la Sf. Gheorghe, unde s-au produs 10 ediții, ca, în obiectiv statut itinerant, s-a văzut mutat să fericească și spectatorii în Teatrul Turn din Sighișoara (orașul natal al creatorului acestui Festival-Altfel!), la Baia Mare, Satu Mare, iarăși la Sf. Gheorghe, iar acum, sub Dealul Florilor, în Maramureș, să sărbătorească un sublim Sfert de veac.

…Apoi, Festivalul ATELIER este unic în peisajul Teatrului Românesc pentru că și-a propus din start, direct, un Teatru-Altfel, modern, de permanentă căutare, în spații clasice de joc și neconvenționale, de explorare a stării actuale, dar și a perspectivelor regiei, scenografiei, artei actorului, imaginii scenice și muzicii de spectacol și, nu în ultim rând, ale dramaturgiei. Firesc, din moment ce Arhitectul acestui Festival fără de egal este un dramaturg român de altitudine, Radu Macrinici, din păcate, jucat nedrept de puțin pe scenele noastre, chiar dacă a câștigat și Premiul de dramaturgie al Ministerului Culturii, și cel al UNITER. El a debutat în dramaturgie, în 1994, cu piesa „Bibliotecarul”, publicată la Bruxelles, text ce avea să urce și pe scena Naționalului din Târgu Mureș, iar autorul să-și asume povara directoratului la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Ipostază în care Radu Macrinici a uluit prin propunerea unui Festival ATELIER, mizând pe nonconformism și pe încredere în viitorul modern al scenei românești! Unii au numit ATELIER-ul „Bibliotecarului” Radu Macrinici o Citadelă a teatrului nonconformist, căutător de soluții, inovator, refuzând festivismul și desuetul! Acum, la ediția jubiliară 25, ctitorul ATELIER-ului are argumente implacabile să afirme: „Am unit teatrul independent cu acela de repertoriu, teatrul-dans și cel de obiecte, teatrul instrumental cu teatrul gestural, scena italiană cu spațiile neconvenționale (inclusiv o șură din Muzeul Satului maramureșean!), am unit critica veche cu cea nouă, textul modern cu cel postmodern, am unit românii cu secuii, România cu restul lumii teatrale, spectatorii cu actorii și, nu în ultimul rând, am demonstrat că un proiect poate dura numai dacă se reinventează permanent!”… Gala ATELIER 25, cel mai vechi Festival de Teatru din România - beneficiind și de un remarcabil selecționer și director artistic, în persoana regizorului Radu Dinulescu - a demonstrat „cum laudae” că Tinerețea este o Stare de spirit, întreținută cu sufletul plin și rațiunea în permanentă căutare!...

…Cea mai bătrână ediție a unui Festival de Teatru din România a etalat o fascinantă Tinerețe creatoare, punct de sprijin pentru noi aventuri scenice!