Main menu

header

…Urmăresc de ani buni activitatea teatrelor independente și a trupelor particulare. Obligate să supraviețuiască, tot mai greu, multe dintre ele caută spectacole care să atragă public și, implicit, fonduri pentru viața lor. Nu prin criticate șușe, scălămbăieli și manele, ci prin reprezentații bine regizate și serios jucate, în special comedii, gen ce merge la inima spectatorului. Una dintre ultimele trupe particulare înființate este din Oradea, se numește „Thalia” și a fost creată de inventivul, seriosul actor și regizor Daniel Vulcu, ani buni managerul care a făcut minuni la Teatrul „Regina Maria” din frumosul oraș de pe Crișul Repede. Daniel Vulcu a ctitorit și alte trupe particulare de succes, „La Masca” și „Cascadorii râsului”, unde comedia tratată serios, nu în glumă, a fost la ea acasă, spre fericirea publicului.

…De data aceasta, „Thalia” cea nouă a debutat cu un spectacol de real succes, ce a umplut săli bune și a fost ovaționat îndelung, recent, la Festivalul Internațional de Teatru de la Turda. În Cafeneaua „Papion”, din superba „Casa Rațiu”, o comedie de mare haz, excelent scrisă, regizată și jucată: „Până când moartea ne va despărți”. Un text savuros al maghiarului Zsolt Pozsgai, o tragicomedie excelent ritmată de Daniel Vulcu, regizorul care își etalase măiestria în domeniu cu un fascinant spectacol de cabaret, „La Iunion, birjar”, montat en fanfare la Teatrul „Regina Maria”.

…Noul spectacol, o poveste veselă și tristă între o Ea și un El în mai multe ipostaze, cu o Fată singură (Liselotte) care își caută, în zadar, alesul, rămânând, în final, cu rochia de mireasă purtată la început. Mai mulți pretendenți… Un bădăran care vorbește cu gura arhiplină de mâncare, ba își mai bagă și degetele în cavitatea bucală, se șterge cu mâneca de la cămașă și cu fața de masă, într-un haz nebun… Apoi, un contabil („Sunt înnebunită după contabili”, îi mărturisește ea, fericită), care-i gata-gata să se înece cu o pastilă… Apare și un Instalator timid, care locuiește cu părinții, iar logodnica l-a părăsit cu două zile înainte de nuntă, dar noua gazdă încearcă să-l învețe să danseze, într-o scenă în care se plânge de atâta râs… Și un tip elegant, în frac, căruia i se face rău, spre disperarea Fetei sortită să rămână doar cu rochia de mireasă, poate pentru că… „N-am iubit suficient Viața”!

…O atrăgătoare poveste de viață, veselă și tristă, mult gustată de public. Un veritabil recital al celor doi tineri, dar experimentați actori, conduși cu mână de maestru de Daniel Vulcu… EA - Georgia Căprărin, fermecătoare în candoarea ei, aplaudată și în Mița Baston din „D’ale Carnavalului” sau „La Iunion, birjar!”, în cele trei episoade „În inima nopții”, după Shakespeare, în musicalul „Scripcarul de pe acoperiș” etc… EL, interpretul tuturor rolurilor masculine, Răzvan Vicoveanu, dotat cu un comic irezistibil, salutar și în „Leonce și Lena”, trilogia „În inima nopții”, în alte spectacole la Târgu Mureș și Oradea, având și două nominalizări la Festivalurile de la Pitești și Oradea.