Main menu

header

…Mărturisesc că habar n-aveam de teatrul din Tg. Jiu. Ştiam doar că poartă numele unei mari actriţe de teatru şi de film, Elvira Godeanu, născută la Bucureşti, care şi-a trăit însă copilăria şi adolescenţa în oraşul cu minunile lui Brâncuşi: Coloana Infinitului-Poarta Sărutului-Masa Tăcerii. A trebuit să mă invite remarcabilul regizor Cristian Ioan la o reprezentaţie a trupei gorjene, în Bucureşti, pe scena de la „Comedie”, ca să am realmente o revelaţie…

…În primul rând, textul ales („Felia sau Întoarcerea fiului risipitor”) pendulând între mitologie şi absurdul actual, în impecabila traducere semnată de Paola Benz-Fauci. Scriitura de repertoriu elevat aparţine unui prolific dramaturg francez contemporan, Jean Daniel Magnin, din conducerea teatrului parizian Rond-Point, ea însemnând un text ofertant, excelent dezvoltat. Apoi, interpreţii, unii pur şi simplu încântători (Marian Negrescu - Tatăl; Cristian Naum - Fiul cel mare; Cosmin Brehuţă - Fiul cel mic, „Altul” în text; Mariana Ghiţulescu - Tăntiţa K; Rodica Adriana Negrescu - Roşcata; Simona Urs - Mama; Ionuţ Stoica - Domnul Lacras, actorul remarcat şi în filmul „Poliţist, adjectiv”, al lui Corneliu Porumboiu; notabili şi ceilalţi şase interpreţi, armonizaţi de directorul de scenă într-un tonic joc de echipă). Iar peste toţi şi toate, regia impresionantă a neobositului căutător de Frumos, Cristian Ioan, cel care a înnobilat prin spectacolele sale nu doar mai toate scenele din România, dar şi pe cele din Viena, Paris, Grenoble, Bruxelles, Bonn etc. Cristian Ioan a reuşit să cristalizeze scriitura dramaturgului francez şi jocul actorilor gorjeni spre parabolă, rezonanţele biblice ale titlului („Întoarcerea fiului risipitor”) devenind grave, iar kantiana invitaţie la cunoaştere („Dărâmaţi pereţii ăştia să văd cum de-o fi lumea asta aşa de bine rânduită?”, zice Fratele cel mare) plătindu-şi tributul, între „Colina cu hribi” şi „Maidanul cu rădăcini uscate”, simboluri ridicate maiestuos la cota absurdului lui Eugen Ionescu(o). Eruditul Cristian Ioan a ştiut când şi cum să stilizeze elementele complexe ale textului, încântându-l până şi pe autor, prezent la spectacolul-bijuterie de la Comedie, aplaudat la scenă deschisă, la puţin timp după premiera de la Tg. Jiu.

…Un spectacol salutar şi ideatic, nu doar ludic. Început pe masa de fier pe care Fratele cel mare este dus spre morgă, sub cearceaful alb, şi terminat pe acelaşi altar, între cele două momente existând ultima clipă de viaţă a celui ucis de „Altul” (Fratele cel mic). Clipa cât o viaţă, cu retrăirea atâtor întâlniri, bucurii şi decepţii. O superbă parabolă (în inspiratele decoruri şi costume ale lui Doru şi Mihaela Păcurar), cu sensuri şi semnificaţii de teatru elevat, care, cu siguranţă, va impresiona şi la Paris, unde, foarte curând, va ajunge din nou „Elvira Godeanu”!