…Spectacol de top prezentat, la Bucureşti, de Teatrul buzoian „George Ciprian”. Cu o piesă („Nişte fete”) aparent uşoară, însă cu aspre profunzimi psihologice, un text al americanului Neil LaBute jucat încântător. Totul se învârte în jurul „Tipului” (Guy în piesă), un „terorist emoţional” ajuns scriitor. Înainte de a se căsători, bate America să reîntâlnească, în camere de hotel, cinci dintre iubitele seduse şi abandonate. Să le explice, să le ceară iertare, ca un fel de recurs la Judecata de Apoi, dar şi să înregistreze în secret, pe reportofon, noile dialoguri, ca material pentru un nou volum, din moment ce într-o carte amintise, nedemn, de „cuceririle” pe care le convoacă după ani buni. Prima reapare iubita abandonată înaintea balului de absolvire; urmează cea pe care probase fantezii sexuale; apoi, profesoara universitară, soţia decanului; a patra e unica fată pe care a iubit-o, zice, cu adevărat; ca turul spăşirii să se termine, în lacrimi, în faţa ziaristei de 26 de ani (venită şi ea cu un… reportofon!), copila care, la aniversarea de 11 ani, fusese sărutată de „teroristul sentimental” şi dezvirginată cu mâna!

…Această „arhivă sentimentală”, redeschisă ca o pocăire a seducătorului, înseamnă o extraordinară analiză psihologică şi pentru adolescente, şi pentru zburdălnicia masculină. N-am să spun că este o piesă despre şi pentru tineri. Este un admirabil spectacol despre dragostea adevărată şi despre nesfârşitele trădări în iubire. Este ideea pe care regizorul Cristian Juncu o dezvoltă impecabil, amintind de marile sale spectacole de la Ploieşti („Furtuna” şi „Azilul de noapte”). Deşi durează două ore şi douăzeci de minute, spectacolul nu plictiseşte o clipă, pentru că directorul de scenă i-a găsit ritmurile, contratimpii necesari, iar actorii l-au secondat cu brio, oferind în echipă o reprezentaţie de mare altitudine estetică. Cu forţă fizică, dar mai ales psihică, cu expresivitate, Vlad Zamfirescu a dus ca un veritabil campion maratonul scenic, el nelipsind o clipă din spaţiul de joc. Remarcabilă, prin naturaleţe, ironie fină şi viclenie matură, creaţia reuşită de Catrinel Dumitrescu în rolul profesoarei universitare contribuind la hazul debordant al scenei respective. Foarte bune, prin complexitatea trăirilor, Irina Velcescu (Sam - prima iubire) şi Diana Cavallioti (Reggie - ziarista). Notabile cele două debutante Cristina Florea şi Andreea Vasile. Cinci fete admirabile (actriţele) şi doi bărbaţi în floarea creaţiei (regizorul şi actorul) au oferit, în Crângul Buzăului, unul dintre spectacolele ce nu se uită! Ca un dar, poate, pentru cei 15 ani pe care Teatrul „George Ciprian” îi va serba în vară, în amintirea fondatorului (regretatul actor şi dramaturg Paul Ioachim, buzoian, ca şi George Ciprian), însă şi ca o răsplată pentru continuatorii directoratului, Răzvan Dincă şi, în prezent, Marinela Ţepuş. La Buzău, teatrul de calitate e la el acasă!