…Psihologia cuplului, de la tandreţe la violenţă, de la sacrificiu la trădare, i-a preocupat mereu pe dramaturgii din întreaga lume. În ultima vreme, un tânăr scriitor francez atras de „tema” relaţiilor în tandem, Florian Zeller (născut la 28 iunie ’79, la Paris), se bucură, întâmplător sau nu, de generozitatea scenelor bucureştene ce l-au găzduit de două ori în ultimii ani. Cu piesa „Celălalt”, în mai 2008, la Metropolis, beneficiind de jocul excelent al Monicăi Davidescu şi Cristi Iacob, iar, mai nou, cu premiera de la Teatrul Foarte Mic, „Dacă n-ai mai fi…” (titlul original: „Si tu mourais”). Sigur, scriitura este girată de Premiul Academiei Franceze, din 2006, acordat pentru „teatru tânăr”. Ceea ce nu mă împiedică însă să afirm că este o piesă obişnuită, ce numai prin „teatru tânăr” nu şochează. Este o povestioară tipic franceză, cu trama (sau drama) ei, neliniştile galopante ale unei soţii (Anne, medic) care, după moartea soţului (Pierre, dramaturg!) într-un accident de maşină, descoperă însemnările unei viitoare piese ce-i sădesc gândul negru că a fost înşelată. Posedată de această îndoială ce o macină (nu întâmplător autorul are şi un roman intitulat „Fascinaţia răului”!), soţia porneşte o „anchetă” personală, chestionându-i pe cel mai bun prieten al dramaturgului (Daniel) şi pe tânăra actriţă Lora, potenţiala amantă. Este o investigaţie psihologică la care publicul participă direct, iar autorul are meşteşugul de a menţine mărturisirile şi confruntările în ambiguitate, ceea ce oferă fiecărui spectator dreptul la răspunsul lui, bazat, în echivocul final, pe vocea raţiunii, dar şi pe slăbiciuni sufleteşti.

…Acest text curat, bine scris până la un punct, dar deloc nemaipomenit, a fost ridicat vizibil de jocul excelent al celor patru actori, a căror relaţie scenică este, cred, punctul forte al regizoarei Carmen Lorand Veştemeanu (cea care a montat şi „Celălalt”, la Metropolis). În cele trei spaţii (casa, biroul din oraş al dramaturgului şi apartamentul actriţei) sugestiv gândite de scenograful Adrian Cristea (dar cu muzica electronică prea tare a lui Tom Brânduş!), regizoarea alternează cu inteligenţă scenele din trecut cu cele actuale, ceea ce solicită, dar şi stimulează „careul de actori”. Rolul serii aparţine, negreşit, Lilianei Pană, actriţă valoroasă, cu o complexitate de stări, tandră şi furioasă, insinuantă şi fermă, minunată. Senior al scenei, Mihai Dinvale, în rolul dramaturgului, într-o gamă variată de trăiri, atenuând cu abilitate şi farmec sărăcia sau banalitatea textului în unele replici (lucru valabil şi pentru rolul Prietenului, jucat cu sobrietate de Adrian Titieni). O revelaţie, tânăra actriţă Sabrina Iaşchevici (Actriţa şi în piesă), cu certe valenţe ce vor impune rapid, cred, un nou nume de afiş! Pe afişul acestui spectacol este scris „Dacă n-ai mai fi…”. Lipseşte cuvântul „Actorule”! Fără magia lui, n-ar fi existat aplauzele…