... Un fapt de viaţă cutremurător - miza unui spectacol tulburător. Faptul s-a petrecut undeva în estul Anatoliei. Spectacolul a avut loc la Naţionalul bucureştean. „Avalanşa”, piesa scriitorului turc Tuncer Cucenoglu, poate fi atât o fabulă, cât şi o parabolă. Spectacolul, unul de Artă adevărată. Acolo, în munţii avalanşelor, viaţa locuitorilor unui sătuc este încătuşată de oficialităţi, în funcţie de zăpezile ce pot acoperi cătunul. Sătenii au voie numai trei luni pe an să se iubească, să aducă pe lume copii, să cânte şi să trăiască din plin. În rest sunt încarceraţi în propriile case. În piesă, o tânără va naşte prematur, fapt interzis de autorităţi. Soţul, socrii, bunicii (semnificativă triadă) trăiesc acest moment-limită, căutând salvarea Vieţii. Autorităţile nu acceptă nicio excepţie de la regula locului. Gravida trebuie îngropată de vie, cu pruncul în pântece, ca ţipetele facerii să nu pornească avalanşa. S-a mai întâmplat aşa ceva acolo. Soţul nu poate accepta însă sentinţa criminală, ia puşca (prezentă în decor de la început, ca în piesele lui Cehov), ameninţându-i pe preşedinte, venit cu doi membri ai Comitetului, şi pe moaşă. Soţia va naşte, într-un strigăt înăbuşit, iar copilul îşi va ridica primul glas spre munţii înzăpeziţi, parcă pentru a opri moartea. Viaţa supune legile strâmbe şi curajul Soţului fisurează dictatura locurilor.
... Pentru mulţi, această poveste balcanică are sensuri şi semnificaţii politice. Cătunul cu legi inumane poate fi orice insulă în teroare, de azi şi din trecutul comunist nu prea îndepărtat, când oamenii nu aveau voie să vorbească şi să trăiască autentic. În lumina parabolei se distinge avalanşa tiraniei, a ideologiei oarbe şi a puterii totalitare.
... La Naţionalul bucureştean, piesa a generat un superb spectacol, unul de Artă autentică, pornind de la fermecătoarea scenografie a Iulianei Vîlsan la avalanşa de talent a regizorului Radu Afrim (în premieră la TNB) şi încântătorul joc al majorităţii actorilor. Un superb decor vătuit, ca o zăpadă fină ce îngroapă şoaptele, şi un regizor, care, abandonând obsedantele „nevroze sexuale”, reuşeşte un spectacol matur, o simfonie de simboluri şi de metafore (de vis scufundările soţului în acvariul-barometru al avalanşei!), dar şi forarea psihologiei sociale, a (ne)supunerii şi (ne)minciunii. Radu Afrim a ştiut să aleagă şi actorii, să le potenţeze valoarea şi să ofere în echipă un sublim tablou de artă teatrală.
... Toţi actorii sunt minunaţi, reuşind roluri de zile mari. Uluitorul Constantin Cojocaru (Bunicul) coboară, parcă, din Mit, cu pulsul istoriei şi povaţă de luptă către nepot, ca şi Bunica (excelenta Ilinca Tomoroveanu); Ana Ciontea reuşeşte o formidabilă Mamă a tânărului, între furie şi echilibru, acompaniată de Vitalie Bichir - cu forţă, în Tatăl tânărului, în timp ce „tânăra generaţie” străluceşte prin jocul mirabil al lui Marius Manole şi surprinzătoarea Rodica Ionescu. Impunător, în micul rol al preşedintelui Comitetului, marele Mircea Rusu, distins acord final într-un regal artistic.