Main menu

header

Iubire disconfort financiar

…Multe piese, comedii şi drame s-au mai scris despre familie. Familia, ca „un formidable bordel”, vorba lui Eugen Ionescu, sau ca o „abjecţie conjugală”, cum scrie criticul dramatic Mircea Ghiţulescu în excelentul volum „Cartea cu artişti”. Bernard Shaw a şocat cu „Profesiunea doamnei Warren” (ani buni interzisă la Londra şi la New York), text în care mama conducea în secret o casă de toleranţă. Edward Albee a desacralizat (şi el!) mitul familiei cu „Totul în grădină”, unde soţia se prostituează pentru a salva criza financiară a cuplului. Subiect complex, abordat acum de o tânără autoare română (Nicole Duţu) în piesa „Iubire confort 2”. La noi, trădarea nu mai e un act individual, tacit, ci o abominabilă alianţă: pentru a ieşi din sărăcie, atât soţia, cât şi soţul acceptă ca Ea (Otilia) să petreacă, în taină, 93 de nopţi cu funcţionăraşul de bancă Pepe, pentru a-i şterpeli 300.000 de euro.

La bordel, cu Marx, Lenin şi Stalin

…De ani buni, Teatrul de Comedie din Capitală nu oferă doar spectacole bune şi foarte bune, ci şi evenimente. Cum este şi ultima premieră, un spectacol de excepţie, de la autor (Mihail Bulgakov) la regizor (Alexandru Tocilescu) şi actori: „Casa Zoikăi”, ce se va juca ani buni cu „casa închisă” şi se va mai restrânge (de la 3 ore şi 40 de minute, cu două pauze).

Toma Caragiu, of course!

…De ani buni, ploieştenii nu mai au echipă de fotbal pe prima scenă, dar se pot mândri cu Teatrul „Toma Caragiu”, ajuns în top naţional. Şi nu doar pentru că a câştigat, acum trei ani, Premiul UNITER (spectacolul „Plastilina”), a avut un actor (Mihai Calotă) onorat cu aceeaşi distincţie sau are o nominalizare (Ada Simionică) pentru ediţia din aprilie. Trupa din Ploieşti şi-a câştigat un renume prin spectacole de ţinută, sub comanda unui director (regizorul şi muzicianul Lucian Sabados) competent, pasionat şi plin de idei. Una dintre idei îi răsfaţă şi pe bucureşteni, căci „Toma Caragiu” vine des în Capitală. Numai în acest martie, valorosul teatru prahovean a avut o frumoasă ministagiune bucureşteană cu trei spectacole la „Odeon”. Am văzut două dintre ele…

Cei 13 şi Dunărea fermecată

...Săptămâna trecută, undeva, pe malul Dunării, am întâlnit o sală realmente entuziasmată. Nu de vreo şuşă vulgară sau sub vreun potop manelist, ci de un spectacol de teatru autentic. Un ilustru text clasic al titanului Moliere („Burghezul gentilom”), rescris în cheie modernă de marele literat rus Mihail Bulgakov („Jourdain cel scrântit”) şi modelat încântător pentru timpul şi spaţiul de azi de eruditul regizor Emil Gaju, temeinic şcolit la Moscova şi la Bucureşti (i-a fost cursant distinsului Ion Toboşaru) şi, deloc întâmplător, profesor la Academia de Arte din Chişinăul de locaţie.

Tânărul Vanea şi „Duelul” salvator

…Doctorul Anton Pavlovici Cehov a murit la 44 de ani. De inimă, nu în vreun duel. În dueluri au pierit mulţi, printre care şi marele poet Puşkin, la numai  38 de ani. Ceea ce l-a impresionat mult (şi) pe unul dintre titanii dramaturgiei universale, încât a scris cea mai lungă nuvelă din viaţa sa („Duelul”). Prin ’73 a fost ecranizată sub titlul „Răul om bun”. Acum a fost dramatizată şi la noi pentru Naţionalul bucureştean, într-un spectacol sub semnătura unui filozof-poet al scenei, Alexandru Dabija.

Rinocerul galben şi rotund

…În lumea teatrului, când se vorbeşte despre masivul imparicopitat, toţi se gândesc la „Rinocerii” lui Eugen Ionescu, text jucat acum aproape o jumătate de veac şi la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Săptămâna trecută a apărut în premieră un „Rinocer” şi la Sala „George Constantin” de la Nottara. Nu a fost vorba despre piesa de rezistenţă din teatrul absurdului, ci de „Rinocerul îndrăgostit”, venit tocmai din China.

Poezia Teatrului

…În fiecare lună, în ultima zi de luni, de la 18 fix, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor se adună cei mai frumoşi visători pe care i-am întâlnit în Bucureşti (la care, din când în când, mai vin şi unii de la Iaşi, Oradea, Craiova, Braşov şi Piteşti). Sunt scriitori de teatru de toate vârstele care se adună la „Clubul dramaturgilor”, generoasă idee căreia i-a dat viaţă în 2002 un frenetic trubadur al scenei româneşti, criticul şi romancierul Mircea Ghiţulescu (printre altele, autorul volumului de referinţă „Istoria literaturii române. Dramaturgia”).

…Reprezentaţia de luni a însemnat un adevărat eveniment cultural, căci spectacolul-lectură „Aniversarea şi Necunoscutul”, de Dan Tărchilă (în interpretarea actorilor de la compania particulară Civic Art - regizor Marian Ciripan), a avut o „uvertură” de zile mari: lansarea excelentei reviste de teorie şi de literatură dramatică „Drama” (nr. 1-2/2009),

Un încântător „triptic” feminin…

…Mergem la teatru atraşi de autor şi de tematică. Ne sunt prieteni Shakespeare, Caragiale sau Cehov, Moliere, Eugen Ionescu sau Brecht, Tennessee Williams sau Gogol, Sorescu, Mazilu sau D.R. Popescu etc. Ne captează atenţia de multe ori şi numele regizorului: Liviu Ciulei, Cătălina Buzoianu sau Andrei Şerban, Alexandru Tocilescu, Purcărete sau Mălăele şi mulţi alţii. Uneori ne fură privirea câte un titlu sprinţar de piesă neştiută. Dar marele public a fost întotdeauna fascinat în special de arta actorului.

Cui i-e frică de piesa românească?

…Mai toate teatrele şi-au anunţat premierele pe următoarele luni, mai exact până în vară, la finele actualei stagiuni. Peste tot nume de referinţă din dramaturgia universală. Ceea ce este foarte bine, nobil aş spune. Cum Marele Will se joacă nonstop, e firesc ca el să revină la „Odeon”, unde regizorul Alexandru Dabija şi-a ales „Scene din Shakespeare”, sau la Naţionalul timişorean, unde Alexandru Hausvater propune, în plină primăvară (sau vară), o „Poveste de iarnă”. Nu-i uitat nici Cehov. „Pescăruşul” (pus de curând în scenă la Oradea de un regizor rus) va zbura şi în briza mării, la Constanţa, unde îl va monta apreciatul regizor de film Ioan Cărmăzan. Cehov reapare şi la

Ionescu sau Ionesco, „Lecţia“ nemuririi

…Noi susţinem că Eugen Ionescu, născut la Slatina, la 26 noiembrie 1909, este dramaturg român, celebra piesă „Cântăreaţa cheală” fiind scrisă, iniţial, la Bucureşti, în română, sub titlul „Englezeşte fără profesor”. Francezii zic că Eugene Ionesco, mort la Paris, la 28 martie 1994, este de-al lor, „cetăţean francez” lansat ca mare dramaturg pe Sena în ’50 nu doar cu amintita „La Cantatrice chauve”, ci şi cu „Lecţia”, la Teatrul „Huchette”, unde cele două capodopere se joacă şi astăzi! Lumea-ntreagă îl consideră, în schimb, părintele teatrului absurdului, împreună cu irlandezul Samuel Beckett, ajuns francez şi el. Firesc ca lumea-ntreagă să se pregătească în acest 2009 pentru Centenarul Eugen Ionescu sau Anul Eugene Ionesco.

Nevoia de Shakespeare

...În acest secol XXI, nebun şi grăbit, sufocat de împuşcături, droguri, drame, înjurături şi scandaluri, de crize (economică şi morală), oamenii simt, uneori, nevoia de armonie şi frumos. Şi se refugiază o clipă măcar în Artă, unde teatrul e un elixir vechi de când lumea, căci, vorba lui Shakespeare: „Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii actori”. Întâmplător sau nu, ianuarie care a trecut a fost „Luna lui Shakespeare” în România. Numai în Bucureşti, două premiere („Hamlet” şi „Furtuna”)...