Main menu

header

Tirania regiei

…Cine crede că directorii sunt cei care conduc, de regulă, teatrele la noi se cam înşală. Astăzi, tot mai mulţi regizori sunt cei care fac jocurile, ei impun texte şi pretexte, actori şi sufleuri, vanităţi şi cote părţi. Spectacolul devine tot mai puţin acea unitate creatoare text-actor-regizor. Nu mai există nici măcar o falsă şi veche dilemă estetică: prioritatea textului, primatul trăirii actorului sau supremaţia regiei? Pentru unii există doar măria sa regizorul, iar supremaţia lui a devenit tiranie, nu se mai colaborează, unul impune, ceilalţi execută. Sigur, o asemenea tiranie nu o afişează decât cei cu nume, în faţa cărora nu pot avea vreaun cuvânt nici directorii de teatre (nu mai vorbesc despre secretarii literari, element de decor!), nici cei mai mulţi actori, ca să nu mai vorbim despre dramaturgi.

Ultima cortină

…A căzut şi ultima cortină peste aşa-zisa stagiune de primăvară, încheiată în final de iunie. Chiar dacă, pe ici, pe colo, se mai repetă (Caramitru, la Naţionalul bucureştean, „Toţi fiii mei”, de Arthur Miller; Purcărete, la Comedie, „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, de Labiche, cu Mălăele şi Mihăiţă; Fătulescu, la Teatrul Mic, „Sonată gotică”, de Tennessee Williams etc.), teatrele au intrat şi ele în binemeritata vacanţă. Cei mai mulţi se gândesc la stagiunea de toamnă, ce va debuta la mijloc de septembrie, însă se impune, cred, şi o ultimă impresie despre ce s-a făcut, fără a privi înapoi cu mânie. Dimpotrivă…

Irezistibilul Mălăele şi mitul Ciulei

…Când amiteşti la noi de piesa „Leonce şi Lena”, a germanului Georg Buchner, automat revine în memorie acel regal artistic oferit de Liviu Ciulei, la „Bulandra”, cu fermecătorii Ion Caramitru, Irina Petrescu, Virgil Ogăşanu, Ileana Predescu şi Marin Moraru în distribuţie. Comedia romantică, scrisă în 1836, a devenit, în 1970, sub geniul lui Ciulei, un superspectacol polemic, politic, taxând sarcastic o societate putredă. Cu rară elocvenţă artistică, Liviu Ciulei se revolta în special la ideea conducerii societăţii de către lideri neghiobi şi de leneşi, preocupaţi să înăbuşe creativitatea individului. Un asemenea demers în acele vremuri totalitare pare şi acum neverosimil!

Ce sinucigAs!

…Naţionalul bucureştean a încheiat stagiunea cu un spectacol („Sinucigaşul”) de zile mari. Unul care, de la premiera din 23 mai, s-a jucat cu „casa închisă”. Un remarcabil text al rusului Nikolai Erdman, scris în 1925, dar interzis de Stalin, incomodul autor fiind deportat trei ani în Siberia. Piesa a văzut luminile rampei la Moscova abia în 1990 (când s-a montat şi la „Nottara”, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal). Text complex, tragic şi comic, tulburător prin actualitatea lui. Un şomer (cum există şi azi!), întreţinut de soţie şi de soacră, visează să devină celebru şi bogat cântând în premieră la tubă (excelentă scenă în spectacol!), însă nu găseşte salvarea din „viaţa n-are sens” decât în gândul sinuciderii. Ideea capătă imediat ecou, în bloc aşezat pe orizontală (ingenioasă scenografia Dianei Ruxandra: 13 apartamente unul lângă altul, cu tot atâtea ceasuri moarte, amintind de Dali şi de celebrul tablou „Persistenţa memoriei”) apoi în rândul intelectualităţii, al artiştilor, al „maselor”, fiecare vrând să se folosească de „sinucidere”. Femeile îl conving ce bine e să te sinucizi, îl îmbată, numai că şomerul se ridică din coşciugul acoperit de coroane, descoperind că „viaţa este minunată”!

Şi caii se răzbună, nu-i aşa?

...Filmul acela celebru al lui Sydney Pollack, cu Jane Fonda, se numea „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?”. Acum este vorba însă despre teatru. Textul lui Matei Vişniec, românul-francez de la Paris, sună metaforic „Caii la fereastră”. O piesă interzisă, în 1987, la „Nottara”, cu o zi înainte de premieră. Dar lansată, apoi, ca o revanşă a destinului, într-o frumoasă serie de reprezentaţii prin lume. La Paris (1996) şi la Chişinău (1997), la Bucureşti, Arad şi Galaţi (spectacolul montat la „Fani Tardini”, de Radu Dinulescu, cu Victoria Cociaş, Claudiu Bleonţ şi Aureliu Bâtcu, a fost ovaţionat la celebrul Festival de la Avignon!). Drama angoasei mentale şi emoţionale a celor rămaşi acasă în timpul războiului, banalizarea semnificaţiilor războaielor în societatea de azi, prinse în tehnicile teatrului absurd, cu personaje-simbol şi limbaj dezarticulat, cu ironie şi sensibilitate tristă, i-au ispitit pe mulţi, de la studenţii timişoreni ai trupei „Thespis” la elevii bucureşteni din teatrul „As” al Colegiului „Gheorghe Lazăr” şi Teatrul Naţional Radiofonic (premiera în această primăvară, în regia lui Gavril Pinte). Şi nu putea să nu-i tenteze şi pe americani, prezenţi zilele trecute pe scena Naţionalului bucureştean (după participarea la Festivalul internaţional de la Sibiu).

„Secolul regiei“ a luat-o razna!

…Despre secolul trecut - pentru cei mai mulţi „secolul vitezei” - unii au spus că este „al religiei”, alţii că-i „al fotbalului”. Nici n-a început bine acest zbuciumat secol XXI şi în lumea teatrului s-a şi decretat că-i „veacul regiei”. Sintagma a fost lansată recent la Sibiu, în plin Festival Internaţional (al treilea ca mărime în Europa, după cele de la Edinburgh şi Avignon!) şi reprezintă o serioasă temă de meditaţie.

Hotelul dintre cer şi pământ

…Există şi un asemenea lăcaş. Îl puteţi descoperi în tot misterul lui la Teatrul Mic, unde ultima premieră se numeşte enigmatic „Hotelul dintre lumi”. Autorul, Eric-Emmanuel Schmitt, cel mai jucat din Hexagon în ultimii 15 ani. Firesc să-l fi întâlnit pe francez şi la Bucureşti, în ultimele stagiuni, la „Nottara”, unde i s-au montat „Vizitatorul” şi „Variaţiuni enigmatice”, două texte reprezentative pentru un „doctor în filozofie”.

Şarlatanii vechi şi noi

...Ultima premieră de la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti are un titlu-magnet: „Regele pomanagiilor”. Este dramatizarea romanului lui Israel Zangwill („King of Schnorrers”), scriitor umorist şi gazetar evreu născut şi trăit la Londra. Cartea a apărut în Anglia în... 1864 (ultima traducere în română în 1993), dar parcă este scrisă astăzi. Pentru că tratează cu umor, însă şi cu tristeţe, o îndeletnicire de când lumea, cerşetoria - „ocupaţie fără anotimpuri”, cum spune un personaj. Sedus de fiorul dramatic al volumului, ca şi de actualitatea temei, neobositul actor-regizor (în ultimul timp mai mult lăudatul regizor-actor!) Dan Tudor a „tradus” romanul pentru templul Thaliei şi a ridicat un spectacol aplaudat la scenă deschisă.

Jocul de-a viaţa

…Dacă ajungi lângă Turnul cu ceas din Giurgiu, inspirat restaurat, nu poţi să nu fii atras de teatru, când sus, pe clădirea „Valahului”, citeşti un banner mare: „Vin la teatru pentru că mă iubesc pe mine”! Şi giurgiuvenii se iubesc, sala fiind plină ochi la cele două premiere din această primăvară.

Steaua cu multe nume

…O săptămână de comedie adevărată. FestCo, ediţia a VII-a. Dacă-i Festival de Comedie Românească, amfitrion firesc, Teatrul de Comedie. Cu opt teatre autohtone (Arad, Baia Mare, Constanţa, Focşani, Tulcea; „Comedie”, „Metropolis”, „TNB”- din Capitală) şi câte unul din Luxemburg (cu „Mansardă la Paris”, de Matei Vişiniec, cu regizor român - Radu Afrim şi trei interpreţi de-ai noştri, Constantin Cojocaru, uluitor în rolul lui Cioran, Elena Popa şi Andrei Elek) şi Franţa (cu „Scaunele” de Eugen Ionescu). Oferte atrăgătoare, de ţinută, de la piese la montări şi interpretări. Un merit aparte l-au avut organizatorii, cu „locomotiva” George Mihăiţă peste tot, dar şi cu selecţionerul unic al Festivalului, valorosul critic Ion Parhon (recent i-a apărut volumul „Pe repede înapoi”, o încântătoare arhivă sentimentală a spectacolului). Eveniment dublat de Concursul de piese româneşti şi de inaugurarea Cafenelei „La Comedie”, cu Proiectul „Comedii uitate” (al însetaţilor de frumos Ion Cristescu şi Mircea Ghiţulescu) - debut cu savurosul spectacol-lectură „Neguţătorul de ochelari” (de Tudor Arghezi), prezentat de Dan Tudor, Mihaela Teleoacă şi Marius Drogeanu.

4-4, ca la teatru!

…A 17-a Gală UNITER a trecut, comentariile continuă. Numai o analiză lucidă a palmaresului poate alunga „Norii” (nu premiera lui Dan Tudor, după Aristofan, din acest week-end, la TNB!) ce pot umbri sărbătoarea teatrului românesc, împiedicând evenimentul să alunece, dincolo de criza financiară (vizibilă!), într-una morală.

bp iulie all 30010