Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Savuroasa Noapte furtunoasă

mircea_m_ionescu… Premieră de zile mari la „Tănase”! Comedia muzicală „O premieră furtunoasă”, pornind, fireşte, de la remarcabila piesă a lui Caragiale („O noapte furtunoasă”), redefineşte savoarea spectacolului de revistă, atunci când este gândit, regizat şi jucat impecabil. La Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” (încă în exil la „Rapsodia”!), în ultima premieră, toată lumea cântă, râde şi dansează cu frenezie, cu nebună poftă de joc şi de viaţă. Firesc ca „O premieră furtunoasă” să ridice în extaz sala „full” cu spectatori de elită şi să declanşeze un potop de aplauze la scenă deschisă, mai ales că minunaţii Artişti (cu A!) Adriana Trandafir şi Valentin Teodosiu (în premieră la revistă!) au oferit veritabile recitaluri de gală.

„Lecţia” lui Frunză predată de Costin

mircea_m_ionescu…De 53 de ani, la Paris, Teatrul La Huchette joacă în aplauze două piese de Eugen Ionesco („Cântăreaţa cheală” şi „Lecţia”) în acelaşi spectacol. Unii îi zic „diptic”, alţii „coupe”. Care, de două săptămâni, se joacă şi la noi, la „Comedie”, un „duplex” (un spectator în seara premierei!) ridicat pe scenă de unul dintre cei mai profunzi analişti ai părintelui teatrului absurdului. Este regizorul Victor Ioan Frunză, care a montat până acum un memorabil „Regele moare”, la „Mundi” (actualul Metropolis), nedreptăţit de juriile vremurilor, şi o notabilă „Lecţie” la Teatrul Maghiar din Timişoara (unde, la Teatrul German, a pus şi „Scaunele”).

Veşnic tânăra Iarina Demian

mircea_m_ionescu… Precizez de la bun început: va fi o cronică sentimentală. N-aş putea scrie altfel. Chiar dacă voi vorbi despre „O lume pe dos”, rămân fidel valorilor morale care nu s-au răsturnat chiar toate. În lumea de astăzi, absolut „pe dos”, Teatrul rămâne o oază de puritate şi frumos, un veritabil drog moral. Pe care ni-l oferă, cu nobil sacrificiu, cei care se mai (z)bat pentru morala Thaliei, ignorând haosul de sensuri şi abandonarea de principii. Un astfel de minunat trubadur al Teatrului este veşnic tânăra Iarina Demian, remarcabila Actriţă de decenii bune, neobositul regizor din ultimii ani. Alături de ea, în ultimul deceniu, dedicat dramaturgiei americane, fiul cel mic, actorul şi muzicianul în vogă Tudor Chirilă. Pe ambii îi ştiu şi îi preţuiesc de-o viaţă. De când împărţeam aceeaşi chilie, la „Sportul”, cu profesorul de gazetărie şi de Viaţă, întâiul lector al primelor mele texte dramatice, inegalabilul Ioan Chirilă, soţul distins al Iarinei şi tatăl sever al lui Tudor, certat nu o dată la telefon că nu exersa suficient la „corn”.

Minunatul şlefuitor de text românesc

mircea_m_ionescu…Fidel programului său de promovare a dramaturgiei româneşti, Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti a mai oferit o premieră cu un text autohton. Avându-l la timonă pe experimentatul regizor Matei Varodi, frenetic susţinător al dramaturgiei româneşti fie că este vorba de restituiri („Micul Infern”, de Mircea Ştefănescu, a montat-o în premieră absolută), fie de texte contemporane („Preludiu pentru Electra”, de romancierul Petre Dumitriu, înseamnă doar unul dintre ele). În 34 de ani de frumoasă carieră, slujită cu mare pasiune, competenţă, căutări şi (poate, prea multă!) modestie, Matei Varodi a ridicat pe scenă peste 40 de texte româneşti, la Turda, Bârlad, Bucureşti, Sibiu, Sf. Gheorghe şi, mai ales, Piteşti. Iar truda acestui minunat şlefuitor de text românesc a fost răsplătită de o serie de premii (la două Colocvii de regie, la „Festivalul restituirilor” şi, în 2009, la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Studio).

Cătălina Buzoianu, tinereţea Artistului

mircea_m_ionescu…Prin ianuarie, un condei nedocumentat s-a gândit să lanseze o „bombă” în lumea teatrului. Cică Regina regiei româneşti, Cătălina Buzoianu, mâhnită de multe, ar abandona teatrul! Tristeţea i-a cuprins pe mulţi, din atâtea generaţii fascinate de spectacolele memorabile ale Maestrei, dintre care unele efectiv nu pot fi uitate: „Maestrul şi Margareta”, „Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, „Interviu”, „Nu sunt Turnul Eiffel” (la foarte marele - în perioada cenzurii - Teatrul Mic), „Fuga”, „Chira Chiralina” şi câte altele. Din fericire, regizoarea de legendă mi-a mărturisit, înaintea „Rinocerilor” de la Comedie, zâmbind, că mâhnită este de multe, însă nu s-a pus vreodată problema să renunţe la teatru!

Nesfârşitele trădări

…Între puţinele teatre care, spre lauda lor, nu ocolesc dramaturgia românească, dimpotrivă, „Alexandru Davila” din Piteşti se află la loc de cinste. Fie că este vorba despre dramaturgi autohtoni clasici, fie contemporani. Ultima premieră din acest nobil proiect, cu un tânăr şi valoros regizor (Dan Tudor), un veritabil arheolog teatral. După reactualizarea lui Vasile Alecsandri prin frumosul spectacol „Sânziana şi Pepelea”, pe scena Naţionalului bucureştean, a urmat, la acelaşi teatru, „Molto, gran’ impressione” (primele texte dramatice: Costache Faca, Matei Millo, Costache Caragiali), ca, acum, Dan Tudor să-l readucă în prim-plan, la Piteşti, pe Mircea Ştefănescu, prin comedia (şi satira politică aş zice!) „Patriotica Română”. Piesa, din stirpea „Scrisorii pierdute”, ca o simetrie la „Escu”, de Tudor Muşatescu (prieten bun cu Mircea Ştefănescu), demască fanfaronada politică, falsul patriotism, corupţia, cameleonismul, şantajul, toate atingând apogeul în ajunul schimbării guvernului. „Patriotica Română” (premiera absolută a piesei, în 1955, la Teatrul Nottara, din Capitală) este o societate pe acţiuni care se „îngrijeşte” de popor cumpărând de la nemţi arme pentru un război inexistent, în numele comisioanelor şefului Onică şi a familiei numeroase. Textul parcă e scris anul trecut, fiecare dintre personajele lui Mircea Ştefănescu găsindu-şi un lanţ de corespondenţi în mai-marii vremurilor dâmboviţene. Cum piesa este incredibil de actuală, devine firesc ca, în final, o dată cu schimbarea guvernului, boss-ul Onică să treacă rapid în cealaltă barcă, a puterii ce a preluat conducerea. Trădarea reprezintă, doar, combustia Politicii, indiferent de epocă!... Cu atât mai vitriolant apare titlul piesei, „Patriotica Română”, astăzi, când cohorte de politicieni mimează grija faţă de popor, patriotismul.

Oscar-ul, la „Comedie”!

…Rar am întâlnit o simbioză atât de fericită (text-actori-regie-scenografie), cum s-a întâmplat la ultima premieră a Teatrului de Comedie! Textul, un roman, „Fraţi de sânge”, scris, în 1996, de norvegianul Ingvar Ambjornsen, dramatizat, jucat cu mare succes la Oslo, cu titlul „Elling”. După care a fost ecranizat, ajungând să fie nominalizat la Oscar în 2002 şi să câştige 13 premii internaţionale. Povestea este tulburătoare. Doi tineri, Elling şi Bjarne, se trezesc, după trei ani de ospiciu, trimişi singuri în lume, să se integreze în Cetate, să-şi refacă viaţa în locuinţa oferită de programul social. Două firi deosebite, rănite de familii, ambii speriaţi de independenţa lor, de telefon, de cumpărături, de oameni, admirabili în naivitatea şi în visul lor. Unul vrea să ajungă poet recunoscut, altul, obsedat de „gagici”, să-şi găsească o iubire adevărată. Elling îşi va vedea o strofă publicată într-un ziar, Bjarne se va îndrăgosti de vecina gravidă. O poveste emoţionantă, urmărită între râs şi fiori de tristeţe, o piesă despre tragicomedia umană.

„Nişte fete” de vis, la Buzău

…Spectacol de top prezentat, la Bucureşti, de Teatrul buzoian „George Ciprian”. Cu o piesă („Nişte fete”) aparent uşoară, însă cu aspre profunzimi psihologice, un text al americanului Neil LaBute jucat încântător. Totul se învârte în jurul „Tipului” (Guy în piesă), un „terorist emoţional” ajuns scriitor. Înainte de a se căsători, bate America să reîntâlnească, în camere de hotel, cinci dintre iubitele seduse şi abandonate. Să le explice, să le ceară iertare, ca un fel de recurs la Judecata de Apoi, dar şi să înregistreze în secret, pe reportofon, noile dialoguri, ca material pentru un nou volum, din moment ce într-o carte amintise, nedemn, de „cuceririle” pe care le convoacă după ani buni. Prima reapare iubita abandonată înaintea balului de absolvire; urmează cea pe care probase fantezii sexuale; apoi, profesoara universitară, soţia decanului; a patra e unica fată pe care a iubit-o, zice, cu adevărat; ca turul spăşirii să se termine, în lacrimi, în faţa ziaristei de 26 de ani (venită şi ea cu un… reportofon!), copila care, la aniversarea de 11 ani, fusese sărutată de „teroristul sentimental” şi dezvirginată cu mâna!

Măria Sa Actorul, la „Nottara”

…Un nou spectacol tulburător, la Teatrul Nottara. Cu un regal actoricesc oferit de minunaţii Luminiţa Gheorghiu şi Emil Hossu. Spectacol pentru inimă şi minte, cu piesa „În Piaţa Vladimir”, de Ludmila Razumovskaia (născută în Letonia, acum 64 de ani, dar educată şi lansată spectaculos la Moscova!), în direcţia de scenă a lui Petru Hadârcă, artist total din Chişinău (apreciat ca actor, regizor de teatru - îndeosebi comedii - şi de film, plin de premii internaţionale, mai ales cinematografice).

Aplauze la Masa Tăcerii

…Mărturisesc că habar n-aveam de teatrul din Tg. Jiu. Ştiam doar că poartă numele unei mari actriţe de teatru şi de film, Elvira Godeanu, născută la Bucureşti, care şi-a trăit însă copilăria şi adolescenţa în oraşul cu minunile lui Brâncuşi: Coloana Infinitului-Poarta Sărutului-Masa Tăcerii. A trebuit să mă invite remarcabilul regizor Cristian Ioan la o reprezentaţie a trupei gorjene, în Bucureşti, pe scena de la „Comedie”, ca să am realmente o revelaţie…