Stau de multe ori și mă întreb de ce ne-am înverșunat atât de tare, de ce vrem cu orice preț să sufere cineva, de ce ne dăm interesanți și ne place să ieșim în evidență?
Eu nu am, în general, conflicte cu nimeni, sunt un om, prin structura mea, împăciuitor și răbdător, iar atunci când mă enervez încerc, pe cât se poate, să-mi temperez impulsurile și să nu las loc interpretărilor, luptând mereu pentru adevărul în forma lui onestă, spusă decent, cu nenumărate argumente.
Văd, fără să vreau, că lumea e din ce în ce mai plină de venin, aruncând cu ură între oameni. Văd o lipsă acută de patriotism, văd dezbinare între noi și parcă nu găsesc răspunsurile pentru care suntem atât de aprinși într-o luptă pe care nu avem capacitatea să o susținem până la capăt și pe care o mânjim cu bădărănisme, cu vorbe urâte, cu înjurături și tot soiul de răutăți gratuite, care nu fac altceva decât să demonstreze că nu suntem cel mai bun popor și că, dacă ar fi să analizăm după mulți dintre cei descriși de mine mai sus, ne merităm soarta cu vârf și îndesat.
Sincer iubitor de țară și de neam, fără a mă da un mare român, e dureros să vezi că, dacă spui că ești patriot ori naționalist, ajungi să fii bătut cu pietre și condamnat în piața publică, doar pentru că te pui cumva contra curentului.
Dragii mei, eu mai cred în seninătatea românilor, dar îmi pare tare rău când le văd dezbinarea, când fără argumente sau cunoștințe aruncă gratuit cu „o samă de cuvinte“ minunate doar pentru a deveni mai plini de ei.
Cu sinceritate vă spun că nu-i prea înțeleg nici pe cei porniți pe un subiect anume, extremiști, fără nuanțe, cu ochelari de cal. De ce ne rănim între noi? De ce nu ne putem arăta că bârfa e un fals sport național și că putem pune, de multe ori, cu ușurință, cu bunătatea și performanța noastră, talentul pe primul plan. Chiar la emisiunea de la TVR 2, din fiecare duminică, de la ora 15:00, puteți vedea oameni speciali, talentați, artiști și mari personalități care-și dau viața pentru arta și cultura noastră. Și ei au fost contestați.
Ba mai mult, sunt voci care-mi spun că prea laud artiștii care vin la mine la „DRAG DE ROMÂNIA MEA!“. Da, merită să fac asta, nu mi-e greu să fiu bun și să vorbesc sincer și frumos, în vorbe speciale și mari. Vom ajunge la un moment dat să-i plângem pe toți și să ne pară rău pentru că nu mai sunt și pentru că n-am zis sau n-am făcut ceva pentru ei la timp.
E gratis să fim buni. E gratis să fim pozitivi și optimiști. Iar asta nu înseamnă nepăsare, nu înseamnă că trântim ușa în nas problemelor, ci doar faptul că putem fi corecți cu noi și cu cei din jurul nostru, fără a jigni, fără a provoca dureri și fără a lovi, la figurat, cu bâta în tot ce-a mai rămas special pe lumea aceasta mare.
Nu mă consider un exemplu neapărat, dar am rezolvat mereu problemele vieții mele cu tact, am fost diplomat, am tăcut, am râs la timp și am avut bun simț. Am luptat, când a fost cazul, decent, cu argumente și eleganță. Și asta m-a adus cumva unde sunt azi, cu marea bucurie de a fi român, de a cânta pentru ai mei și de a încerca, pe cât se poate, să-i fac mai buni și mai lipsiți de trista înverșunare pe care o descopăr din ce în ce mai pronunțată.
Nu stă în puterea mea să schimb oamenii, dar înverșunarea n-are niciodată un final fericit! Fiți buni, onești și sigur veți avea câștig de cauză, într-o lume în care n-avem timp de înverșunări!!!