Fac 30 de ani de carieră. 30 de ani de când am pășit prima oară pe o scenă de mare anvergură, în afara festivalurilor și a teatrului din Turda, scena de la Mamaia. Nu am luat niciun premiu acolo, pentru că erau vremuri complicate din punct de vedere al valorii, dar nu asta a contat atunci, ci faptul că am putut trăi acea experiență.

De fapt, așa a fost și este toată această carieră artistică a mea, o continuă experiență, o provocare, o dorință nemăsurată de a arăta ce pot și că pot, o luptă cu mine în a fi mai bun și mai performant, o bucurie nemăsurată și un fel de-a spune lumii că sufletul meu e muzică, este fericire pe care vreau să o dau și altora, prin ceea ce fac.

Nu știu cum aș descrie toată această perioadă, din 1993 până azi. S-au întâmplat multe. Am și suferit, mi s-au închis uși, muzica mea nu s-a difuzat, am fost și sabotat, vorbit, comentat, hulit, dar și iubit, cu noroc, cu reușite, șanse de care am profitat.

Cumva, cred eu, le-am trăit pe toate cele pe care le poate oferi profesia de artist. Mai ales că am fost un tânăr pornit de jos, de la zero, făcând ore de canto alături de George Grigoriu, iar mai apoi clădind treaptă cu treaptă, de la perioada latino la cea romantică, de la colinde la folclor, până la toate proiectele mele din zona artistică, fie că e scris, televiziune, pictură.

Nu țin socoteala și urăsc bilanțurile. Îmi place să cred despre mine că sunt un om al momentului și trăiesc foarte ancorat în prezent, cu gânduri și planuri de viitor. Așa am și reușit să mă mențin și să fiu mereu pe buzele oamenilor în acești ani, indiferent de trenduri sau de perioade. Mi-am respectat cuvântul dat, chiar dacă am fost bolnav, răcit, trist, supărat, cu probleme sau necazuri.

Am fost punctual, am fost serios și am căutat mereu să nu răspund unor provocări inutile, pentru că nu sunt un om conflictual, iar asta m-a ținut departe de o zonă pe care nu o plac și nici nu o stăpânesc.

Mi-am văzut de treabă, am căutat să fiu mai bun, să dau din coate, să-mi fac singur producțiile și să ofer oamenilor calitate. Dacă azi reușesc să fac un turneu național de 30 de orașe în decembrie, în țară, cu oameni care vin să plătească bilet ca să mă vadă, deși au alternative multiple, este pentru că am respectat scena, l-am respectat pe cel din fața mea și l-am pus pe primul plan.

Datorez ceea ce sunt, dincolo de întâlniri, oameni, părinți, publicului meu. Nu o spun din modestie sau pentru că dă bine, ci pentru că ei m-au menținut, m-au urmărit, m-au făcut să nu muncesc în van, m-au aplaudat, m-au chemat la evenimentele lor și m-au răsfățat cu aprecieri. Și cred eu că nu i-am dezamăgit.

Așa cum nu îi voi dezamăgi nici pe 30 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București, unde voi avea un superconcert, așa cum nu au fost cele de până acum. Va fi o scenografie aparte, piese atent alese, atât mai noi, cât și mai vechi, dar iubite de public, noutăți, un show plin de culoare, romantism, emoții și energie pozitivă.

Voi avea și șapte invitate de zile mari, alături de care voi cânta, în duet, melodii surpriză. Astfel, alături de mine vor fi Mirabela Dauer, Nico, Elena Moșuc, Stela Enache, Theo Rose, Alina Sorescu și Ioana Dichiseanu.

30 de ani nu înseamnă nimic. Înseamnă doar că mai am multe de demonstrat. Nu-s nici cel mai bun, nici cel mai iubit și nu am astfel de atitudini egocentriste. Sunt un artist care dăruiește dragoste și fericire! Asta mi-am dorit încă de copil și asta-mi iese, cred eu, cel mai bine! Vă iubesc și vă mulțumesc pentru că SUNT!