A fost o vacanţă frumoasă. Desigur, nu chiar cum am visat, căci vremea ne-a pedepsit un pic. Soarele a stat ascuns trei zile, dar ploaia ne-a ocolit. Nicio dramă! Căci marea e încă rece la Calella, pe Costa Brava, şi oricum nu puteam face baie. Şi cum să faci baie când la 48 de kilometri te aşteaptă Barcelona, oraşul cu cele mai multe mărturii de artă ale lumii. Am fost a patra oară pe străzile lui şi tot n-am reuşit să-l cuprind pe tot. Ce să faci mai întâi? Să vezi Mănăstirea de pe Montserrat, cu acele frumoase grupuri statuare inspirate din Biblie, să te opreşti în Parcul Naţional, la fântânile ţâşnitoare străjuite de o dantelă arhitecturală din figuri mitice, să priveşti la luciul de apă pe care plutesc pescăruşi şi gâşte sălbatice şi unde din adâncuri se înalţă copaci cu forme stranii?... Poţi să ratezi casele cele mai frumoase ale Barcelonei construite şi ornate cu balcoane de fier forjat contorsionat în forme ciudate, fierul acesta fiind materialul preferat al geniului Gaudi?
Am văzut o parte din ele în goană, ca să ne oprim la odihna binemeritată în Parcul Guell, în apropiere de căsuţele de turtă dulce, la Fântânile Dragonului şi apoi să privim de pe terasa de deasupra colonadelor înclinate priveliştea încântătoare a oraşului. Toate acestea, scăldate într-o simfonie de culori de ceramică veche.
Locul acesta a fost gândit de Gaudi ca un spaţiu destinat construirii unor case pentru oameni de artă, o viziune absolut fantastică. Parcul se întinde pe o suprafaţă de câteva hectare, dar municipalitatea a oprit realizarea proiectului, deoarece necesita foarte mulţi bani. Fantezia geniului Gaudi nu avea limită, era dincolo de orice imaginaţie. Privindu-i opera ai zice că este creaţia unui nebun, dar iată că ea stârneşte azi curiozitatea a milioane de oameni.
Tot nebunie pare şi construcţia fantastică a Catedralei Sagrada Familia, care vrea să reunească, în cele trei faţade ale sale, istoria tuturor religiilor; deci, aşa cum spune el, toţi avem de fapt un singur Dumnezeu. Construcţia, începută prin 1882, a fost oprită la moartea sa, apoi continuată după schiţele originale de alţi mari arhitecţi. Se presupune că ea va fi gata abia în anul 2028. Cozile de turişti de la intrare în monument sunt fără de sfârşit şi ar trebui să ai o zi întreagă la dispoziţie ca să poţi vizita interiorul. Gaudi, cel care a murit sărac şi nebăgat în seamă, a lăsat lumii una dintre cele mai impresionante opere de artă. Ne-am oprit puţin şi la Muzeul Taurino, unde astăzi nu mai poţi asista la o coridă sângeroasă, asta spre tristeţea spaniolilor, care mai speră la o revenire a jocurilor. Se spune că cine a fost la Barcelona şi nu s-a plimbat pe Rambla, strada de promenadă ce duce în port, se cheamă că nu a fost pe acolo niciodată. Rambla este, de fapt, un bulevard cu două căi de circulaţie a maşinilor şi pe mijloc cu un spaţiu de promenadă pe care un furnicar de oameni poposesc la chioşcurile de flori, la magazine ce vând păsărele colorate, să vadă statui mişcătoare în costume extravagante, pictori ce fac portretul la minut şi, din păcate, în ultima vreme mulţi jucători de alba-neagra. De altfel, este singura murdărie pe care am văzut-o, căci, în general, curăţenia de pe Coasta Cataluniei este uimitoare. E o plăcere să vezi într-o ţară caldă atâta curăţenie şi să simţi mereu parfumul florilor. Deci, după ce ţi-ai făcut datoria şi ai parcurs Rambla (probabil vei fi curios să vezi şi piaţa plină de bunătăţi), opreşti în port la picioarele Columnei, în vârful căreia veghează statuia lui Cristofor Columb şi visezi la o călătorie pe mare cu corabia sa ce pluteşte alături. Frumos oraş, frumoasă ţară!