Main menu

header

29-1Am să încep cu o amintire nostimă. Erau la modă zeci de şlagăre sentimentale, melodii uşor de reţinut, cu texte simple, poveşti ce impresionau publicul dornic de tandreţe. Printre ele „Soţia prietenului meu” făcea furori. Ceea ce impresiona cel mai mult era faptul că, la orice sărbătoare la care lua parte familia prezidenţială de atunci, melodia aceasta nu trebuia să lipsească din repertoriu. Astfel a apărut marea întrebare pusă de întregul neam: „Oare pe cine iubeşte nea Nicu, cine o fi «Soţia prietenului meu?». Ochii iscoditori ai mesenilor căutau atent reacţiile lui nea Nicu, doar-doar or descoperi vinovata. Nu s-a aflat niciodată. Şlagărul însă a continuat să vieţuiască, însoţit de misterioasa întrebare.

Melodia era traducerea unui cântec lansat de Enrico Masias, pe atunci vedetă, care şi azi mai are concerte de succes. Versiunea românească a fost lansată de nimeni altul decât Alexandru Jula. Toţi am fost convinşi că Jula e get-beget din Galaţi. Surpriză! El s-a născut în Sălaj, la Şimleul Silvaniei, în anul 1934, într-o familie de ţărani „cu minte sănătoasă”, după cum spunea el. A trecut, ca majoritatea generaţiei noastre, prin toate furtunile vremurilor, cu război, cu un tată care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani pe front, iar cei patru copii au rezistat lângă o mamă destoinică. Au trecut prin foame, prin frig, prin expulzarea din 1941, când românii erau alungaţi de colo-colo ba de unguri, ba de nemţi, ba de ruşi. Micul Alexandru a fost un copil cuminte, iar prima sa dragoste a fost muzica.

29-2Când i-a cerut tatălui să-i ia un pian, acesta l-a sfătuit să se ducă la muncă. O soră mai mare, înduioşată de tristeţea puştiului, i-a cumpărat o chitară, şi astfel a fost repede poreclit „băiatul cu chitara”. Cred că aceeaşi soră l-a tras după ea la Galaţi şi a devenit gălăţean.

Încercările sale muzicale au început de timpuriu. S-a profesionalizat trecând prin Ansamblul Armatei, ca soldat cu chitara alături şi cu o încredere fără margini în chemarea sa: muzica. Perseverent, a convins conducerea Teatrului Muzical „N. Leonard” să-l angajeze, şi astfel nu a părăsit Galaţiul niciodată. Spune zâmbind: „Deşi sunt artist, statornicia mea este dovedită de faptul că nu m-am însurat decât o singură dată”.

Mi-ar trebui sute de pagini să vă înşir succesele sale, numărul mare de spectacole, de discuri, de înregistrări radio sau tv, de filme... Cel mai simplu însă îmi este să vă recomand cartea care s-a lansat de curând, „Viaţa lui Alexandru Jula”. Veţi afla că el nu este numai un interpret de muzică uşoară, ci a adus pe scenă şi alte genuri muzicale - pop, etno, disco, romanţe, muzică populară - şi nu s-a dat deoparte să interpreteze roluri importante în spectacole de operetă.

Este prezent în viaţa artistică românească de peste jumătate de veac, cu un imens succes în admiraţia românilor. Are 11 albume, cel mai recent scos chiar anul acesta, „Un ocean de iubire”, bine intitulat astfel, căci glasul şi inima sa au cântat mereu iubirea. Trebuie să mai amintesc şi perioada în care el a făcut duet cu Ionel Miron, cu care viaţa nu a fost la fel de darnică, dar vocile lor s-au mariat perfect, iar prezenţa lor pe scenă a încântat mii şi mii de spectatori.

Au trecut anii - mulţi - şi iată că nu mai departe de 26 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, Jula a ridicat publicul în picioare. „Bunicul”, cum se numeşte chiar el, n-a fost uitat, ci, dimpotrivă, în ciuda tuturor celor care l-au plasat în provincie, a intrat definitiv în Galeria Nemuritorilor muzicii uşoare româneşti. Emisiunile de televiziune pe care le realizează la Galaţi sunt minunate atât prin prestaţia sa, cât şi prin prezenţa invitaţilor, nume mari ale artei muzicale şi teatrale româneşti. Mulţumim Oanei Georgescu pentru seriozitatea cu care a adunat într-un volum elegant toate realizările minunatului artist. Succes în continuare, Alexandre!