Main menu

header

Transformism

34-1Când fiica mea avea 17 ani (nu ştiu dacă v-am spus că a locuit până la 16 ani în Cehoslovacia), a fost vizitată de un coleg de şcoală. Bineînţeles că a dorit să-l ducă la un spectacol, şi acel spectacol să fie mai accesibil, aşa că l-a adus la Revistă. Jucam în anii aceia, 1973-1974, la Grădina Boema, recunoscută ca un spaţiu ce găzduia spectacole de excepţie, cu ecou puternic în sufletul românilor. Ajunşi la saturaţie de excesele comuniste speram că, dacă de pe scenă adevărul se va spune, lucrurile se vor schimba.

Lăsaţi-o în pace pe Ioana!

30-1Televiziunea Română, înfiinţată în 1957, s-a bucurat de la început de participarea unor creatori de excepţie. Era o generaţie de compozitori şi de scriitori foarte talentaţi, care au ridicat prin creaţiile lor o pleiadă de actori şi de solişti foarte buni. Ca la orice început, toţi erau plini de entuziasm şi s-a învăţat meserie pas cu pas, până la performanţă. Regizorii şi actorii erau absolvenţi ai Academiei de Teatru la diferenţe mici de vârste, deci formau o echipă de prieteni.

Întâlnire de gradul zero

30-1Una dintre televiziunile ce se mai ocupă de divertisment ne-a facilitat prilejul de a ne întâlni patru actori dintr-o generaţie mai veche, dar care încă mai rezistăm pe firmamentul stelelor din România. Ar trebui să le mulţumim celor care au avut acest gând, căci ne-au dat ocazia să avem parte de clipe de o neasemuită bucurie. Să stai faţă în faţă cu oamenii pe care i-ai iubit, i-ai preţuit, le-ai urmărit evoluţia într-o carieră de excepţie e o plăcere. Ion Dichiseanu este ceva mai mare decât noi şi, atunci când împreună cu Rodica Popescu şi Sebastian Papaiani am absolvit Academia de Teatru, era deja vedetă. Băiat frumos şi talentat, cinematografia l-a distribuit des şi n-am să uit niciodată rolul său din filmul „Darclee”, unde juca alături de alt zeu al ecranului de atunci, Cristea Avram. A strălucit în roluri mari în teatru şi a cântat adesea, în admiraţia tinerelor spectatoare.

Mulţumescu-ţi, Doamne!

29-1În vara asta am cam lenevit. Am stat trei luni în staţiunea „2 Mai” fără habar, cu ochii în soare sau în largul mării şi cu câţiva prieteni dragi alături. E drept că m-am îngrăşat, căci una dintre preocupările noastre era să hotărâm meniul zilei la care participa fiecare cu idei care mai de care mai tentante. Şi cum omul este supus păcatului, am gustat din toate, neocolind nici pălinca la antreuri, nici vinul alb de Valea Călugărească la peşte, nici Cabernetul la diverse bunătăţi din carne. Ambele mele prietene, Miki şi Eti, sunt mari gospodine, dar, ca să fiu sinceră, la felurile principale, Miki ne-a pus la pământ. Aţi făcut vreodată mâncare thailandeză cu cărniţă de pui şi lapte de cocos? Nu? Miki vă umileşte. Tot ea, atunci când am poftit la ciorbă de burtă ne-a trântit un borş rădăuţean de ne-am lins pe buze.

Fani

26-1Prin anii ’70, Grădina Boemă - spaţiu cultural al Bucureştilor - era un loc de întâlnire a tuturor iubitorilor de Revistă. Apăreau aici, sub patronajul Teatrului „Constantin Tănase”, toate vedetele divertismentului românesc, ba uneori şi musafiri cunoscuţi din Polonia, Bulgaria, Germania Democrată.

Adio, şi să ne vedem cu bine!

31-1Cu câteva zile înainte să plec de la mare am făcut un ultim tur de orizont, cum se spune, ca să-mi iau la revedere de la perlele înşirate pe malul mării: Mamaia, Eforiile amândouă, tânărul Costineşti primitor cu cei tineri şi mai fără parale, Olimp, Neptun etc... şi am ajuns traversând Mangalia spre Vama Veche şi punct terminus chiar Vama în care azi nu te mai opreşte decât pentru un scurt control de buletin un domn simpatic bulgar, care te salută în limba română.

A venit toamna

30-1Toamna vine la mare parcă mai repede ca la munte. Poate că de vină este contrastul uriaş între soarele de jăratic al lui august şi razele moi, triste ale începutului de septembrie. Anul acesta ne-au încercat adesea vânturi rebele, zgomotoase, ce au alungat norii dintr-o parte în alta a cerului. Eu mi-am adus de la Barcelona o atârnătoare sonoră din scoici (foto 1), ce cântă în bătaia vântului dansând periculos în piruete caraghioase. Am numit-o „Montserrat Caballé”, diva ariilor de operă celebre. În ultimele zile a cântat din ce în ce mai des, spre tristeţea noastră, căci glasul ei ne aminteşte că vom pleca în curând spre Capitala plină de noxe şi zgomote neîntrerupte.

Urmaţi-vă visurile!

29-1Acum mulţi ani, peste 45, în satul Alexeni s-au întâlnit doi tineri, Tanţa şi Gili (foto 1). Îndrăgostiţi, au plecat la Iaşi să-şi potolească setea de carte şi au devenit profesori - el de educaţie fizică şi sport, ea profesoară de limba română, vis din copilărie. S-au căsătorit şi s-au stabilit în satul Ion Roată, între Urziceni şi Slobozia, cu gândul de a se iubi şi a fi împreună pentru vecie. Statornicia lor s-a dovedit adevărată, şi pe cei doi îi puteţi găsi şi azi în această comună. Povestea lor e foarte frumoasă şi adevereşte vechea zicală românească: „Omul sfinţeşte locul”.

Generaţia de aur

29-1Mereu mi se spune: „Ei, doamnă, nu se mai nasc artişti ca pe vremea dumneavoastră!” Asta mă face să arunc o privire spre trecutul teatrului şi filmului românesc, la o distanţă de peste 70 de ani.

Dragoste pentru nepoţi şi mămăligă

31-1La noi în România vorbele mele par în plus. Dacă există un loc unde părinţii îşi adoră copiii, sacrificându-se pentru ei, continuând să-şi iubească nepoţii, acest loc este România. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, fenomenul este chiar exagerat. Merge până într-acolo, încât un nepot ingrat profită de fărâma de pensie a bunicii ca să-şi satisfacă viciile. Biata bunică e în stare să se ţină cu pâine şi apă din dragoste pentru el.

Secretul succesului

33-1Se pare că succesul este un mister de nepătruns; altfel cum vă explicaţi că pe buzele tuturor apare atât de des întrebarea: „Unde întâlnim succesul?” În ceea ce mă priveşte sunt martoră zilnic la acest fenomen. Îl privesc, îl analizez, dar dincolo de toate ecuaţiile rezolvate rămâne o necunoscută. Acel ceva ce există dincolo de frumuseţe, de inteligenţă, acel ceva ce nu se poate defini.

camp oct 2

camp 300x2507