… Când cortina stă să cadă peste stagiune, e o ploaie de festivaluri. Nu doar în România. Peste drum de Giurgiu, la Ruse, a avut loc un interesant şi nou festival (12-14 iunie), sub genericul „Atelierul european de teatru”, cu patru reprezentaţii alese, un fructuos Colocviu internaţional şi o deosebită lansare de carte („Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi”, cinci piese româneşti traduse în bulgară!). Ceea ce anunţă, de pe acum, că frumosul Ruse candidează pentru 2019 la onorantul titlu de Capitală culturală europeană (la noi a izbutit Sibiul!).
Read more: Trei zile frumoase la Ruse
... Acum un secol, mai exact la 9 iunie 1912, la Berlin, se ridica în ceruri Ion Luca Caragiale. Şi chiar dacă Maestrul comediei româneşti ne-a părăsit, atunci, prematur, el a rămas nemuritor. El este contemporanul nostru inegalabil...
Read more: Luna lui Caragiale
... Fantoma crizei economice aleargă prin lume, şi România nu i se putea sustrage. Dimpotrivă. Din fericire, în această sărăcie galopantă, teatrul românesc face eforturi să evite criza morală spre a-şi păstra bogăţia spirituală. O dovadă în acest sens o reprezintă Festivalurile, o adevărată ploaie de evenimente, cele mai multe ca o „mirabilă sămânţă”, cum zicea Lucian Blaga.
Read more: Ploaia de festivaluri...
... Exact în zilele când s-a discutat mai mult ca niciodată despre actorii-regizori - şi aceasta datorită Festivalului impecabil organizat la Buzău - a apărut şi ideea actorului-dramaturg. Nu prea mulţi, dar nici puţini dintre trubadurii Thaliei s-au aplecat şi asupra textului dramatic, unii cu talent, alţii de circumstanţă. Printre actorii care au avut ceva de spus pe tărâmul scrisului dramatic, şi Gabriel Pintilei, totodată şi regizor. El a oferit teatrelor, cu ceva vreme în urmă, un text contemporan şi se poate numi fericit că i s-a deschis uşa în centrul Capitalei, la „Odeon”. Acolo i s-a montat (de către nu prea ştiutul regizor Alexandru Mihail) piesa „Blifat”, termen în jargoul prezentului, care nu ridică interesul pentru acest text, dimpotrivă. Piesa, frescă din viaţa unei familii banale din România de astăzi, cu probleme, sărăcie şi limbaj colorat, cu lipsa comunicării între cei cinci membri, de unde, logic, şi dramele lor. Este o casă unde toată lumea este secretoasă, dar ascultă pe la uşi, în care fiecare e nervos pe ceilalţi, înroşeşte telefonul închis într-o cameră şi râvneşte la evadarea din universul condamnat la autoizolare. De la tatăl fără bani la „Ăla mare”, elev care se droghează, la fata, elevă alunecată spre lesbianism, şi „Ăla micu’”, luat la rost de toată lumea. Dramele vor fi dezvăluite tatălui de „Ăla micu’”, maturizat prematur de avatarurile prezentului, puştiul fiind banca de date triste a familiei, la rătăcirile fraţilor, el adăugând şi „bomba” - cancerul mamei despre care nu ştia nimeni din casă. Finalul, destul de simplist, este dureros, moartea fiului cel mare însemnând un semnal pe care, din nefericire, nu-l recepţionează nici tinerii, nici cei maturi din jurul lor.
Read more: „Copilul minune“ de la Odeon
... De la marele Will încoace, istoria teatrului demonstrează că există o triadă (dramaturg - actor - regizor) în care fiecare încearcă să fie şi celălalt sau ceilalţi. În fond, primul interpret al textului este chiar dramaturgul, el scriind în mişcare scenică, ascultând replici rostite de actori nevăzuţi. Sigur, mai rari cei ca marele Shakespeare (autor, interpret, regizor), dar tentaţia a existat mereu, pornind, poate, din complexitatea actului teatral, dintr-un anume complex faţă de una dintre ipostazele creaţiei, din nevoia de revanşă. Să nu uităm că legendarul Liviu Ciulei, regizor şi scenograf de top universal, a cochetat şi cu actoria, jucând puţin, însă cu multă fervoare.
Read more: Ucenicii lui Shakespeare…
… Ultima premieră de la Teatrul Metropolis se numeşte „Spitalul comunal”. Autorul este Hristo Boicev, cel mai cunoscut şi jucat dramaturg bulgar de astăzi pe scene din toate continentele, dar, paradoxal, cam uitat în propria ţară!? Şi în România a cunoscut un mare succes cu piesa „Colonelul pasăre”, în 2001, la Bulandra, şi cu „Orchestra Titanic”, în 2011, la Fani Tardini Galaţi. Acum este premiera de la Metropolis, în regia lui Felix Alexa…
… Şansă şi neşansă la ultima ediţie a Festivalului Shakespeare, secţiunea Bucureşti. Şansa să văd producţiile unor regizori mult comentaţi în ultima vreme prin Europa (mai ales de Est?), rusul Nikolai Kolyada şi lituanianul Oskaras Korşunovas, veniţi cu teatrele lor personale! Neşansa să mă plictisesc spre final, ca alţi spectatori (şi oameni de teatru), dintre care unii n-au mai rezistat şi au plecat la pauză, să văd că textele sublime ale marelui Will n-au însemnat decât un pretext pentru cei doi directori de scenă spre a-şi spune poveştilor lor, fireşte la adăpostul „modernismului”, alibiul la modă pentru atâtea derapaje.