...Întrebarea aceasta apare mai ales în timpul examenelor de admitere la facultăţile de teatru, iar acum ne aflăm în febra sesiunii. Mulţi specialişti susţin că există o dăunătoare inflaţie de absolvenţi în ultimii ani. Chiar un reputat actor mi-a mărturisit, nu demult, cu tristeţe, că în fond mulţi dintre fericiţii admişi la facultate se pregătesc câţiva ani pentru a deveni... şomeri! Deoarece puţini dintre absolvenţi ajung să profeseze nobila meserie de actor.
Read more: Nu-s prea mulţi studenţi la teatru?
… Pentru orice regizor român, ca şi pentru actori, capodopera lui Caragiale „O scrisoare pierdută” a reprezentat întotdeauna o tentaţie. O piesă care a fost jucată în toate teatrele din România, în facultăţi, cămine culturale, transmisă la radio în… 12 octombrie 1929, văzută prima oară la tv în 1953. Toate, de la premiera din 13 noiembrie 1884, la Naţionalul bucureştean (cu Nottara în rolul lui Tipătescu şi Aristiţa Romanescu - Zoe), care n-a plăcut atunci criticii. Acum, din puzderia de spectacole cu „O scrisoare pierdută”, memoria reţine câteva mari creaţii regizorale şi actoriceşti. Cea de la Naţionalul bucureştean, din ‘52, în regia lui Sică Alexandrescu, regalul lui Liviu Ciulei, la Bulandra, în ‘82, viziunea modernă a lui Tocilescu, tot la Naţionalul din Capitală, acum 12 ani, când Tipătescu (admirabil interpretat de regretatul Ştefan Iordache) juca tenis. Au fost şi roluri celebre reuşite de Carmen Stănescu, Mariana Mihuţ (Zoe), Toma Caragiu, Victor Rebengiuc (Tipătescu), Grigore Vasiliu-Birlic, Costache Antoniu, Aurel Cioranu (Cetăţeanul turmentat), Alexandru Giugaru, Petrică Gheorghiu (Trahanache), Ştefan Bănică-Senior (Pristanda), Octavian Cotescu (Caţavencu), Radu Beligan, Liviu Ciulei (Dandanache) şi alţii. Cu această istorie nobilă s-a luptat regizorul Alexandru Dabija în ultima „Scrisoare”, cea montată la „Comedie”.
Read more: Nicio „Scrisoare“ nu-i pierdută!
… Actorii, ca trimişi ai Zeilor pe Pământ să ne facă mai frumoasă, mai bună viaţa asta tot mai rea şi nebună, n-au nopţi şi nici vacanţe. Meseria lor de suflet este un unic zbucium permanent. Logic, ca şi în această vară, când lumea se distrează în briza mării sau în ozonul muntelui, când, teoretic, teatrele sunt în vacanţă, să se joace într-o frenezie prin toată ţara.
Read more: Teatrul nu are nopţi şi nici vacanţe
... Dornici să foreze piste inedite, regizorii încearcă să fugă de banal, prin căutarea de sensuri noi în aceeaşi veche piesă. Iar această goană după inedit este de multe ori benefică spectacologiei. Nu mereu. Aş spune că la noi cel puţin, există şi regizori care, în tentativa lor de a „citi” altfel textul, îşi permit să adauge, impardonabil, replici proprii chiar în Shakespeare sau Caragiale. O asemenea „modă” trădează lipsa respectului elementar faţă de valori ultraconfirmate, dar şi o vizibilă criză de imaginaţie creatoare. Unii ajung chiar să adauge personaje noi în texte clasice, că aşa le cade lor bine, uitând că modernizarea nu înseamnă maltratarea textului...
Read more: Aşteptând-o pe Doamna Hamlet!
…A propus şi a dezvoltat sublim o formă de teatru, numită de el „floare de colţ pe tărâmul arid al României de astăzi”. Dar creatorul de artă Dan Puric s-a ocupat să formeze şi urmaşi de nădejde ai genului. Nu-l voi numi pantomimă, el înseamnă mai mult, un teatru nonverbal care vorbeşte fantastic, ca „necuvintele” lui Nichita, născând evantai de sensuri şi semnificaţii, reverberaţii. Este un fabulos teatru de idei, fiecare gest, voce a trupului, tăcere invită la exerciţii de gândire, de memorie, gen care naşte râsul trist, zâmbete traversate de suspine profunde. Un teatru purtând marca Companiei Passe-Partout Dan Puric.
Read more: România. Deschis pentru inventarierea trecutului
… Unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi străini contemporani pe scenele româneşti este americanul de 48 de ani Neil LaBute, scriitor, scenarist, actor şi director de film. Stilul lui şocant, cu subiecte din „viaţa aşa cum este”, l-a dus rapid la inima actorilor şi regizorilor noştri din 2003 („O trilogie contemporană”, la Teatrul Act), urmând un evantai de spectacole cu mare ecou la public şi presă: „Forma lucrurilor”, la Teatrul Act şi la Braşov; „Nişte fete”, la Buzău şi Sibiu; „Autostrada” (Autobahn), la Naţionalul timişorean, Braşov; „Helter Skelter”, la Târgovişte. Ultima reprezentaţie este o piesă semnată LaBute, „Aproape perfectă” (Fat Pig), cu un trio aflat la producţie: Teatrul Act, Teatrul „George Ciprian” Buzău şi Asociaţia Catharsis. Piesa (scrisă în 2004) a debutat în România acum patru ani la Naţionalul craiovean, sub titlul „Grăsana”...
Read more: Dragostea ţine (sau nu) cont de greutate?
... Pentru cei mai mulţi, Tudor Arghezi este unul dintre poeţii de referinţă ai literaturii noastre. Îl cunosc copiii cu spumosul „Zdreanţă” şi îl apreciază maturii pentru „Cuvinte potrivite”, „Flori de mucigai”, „Bilete de papagal”. Unii ştiu că a scris şi proză („Cimitirul Buna Vestire”, „Lina”), celebre pamflete (pentru „Baroane” făcând chiar puşcărie!), câţiva nu uită că l-a debutat în revista sa „Bilete de papagal” pe Eugen Ionescu, dar şocul îl reprezintă dramaturgul Tudor Arghezi. Iubea teatrul, ba mai semna şi cronici dramatice sau traducea din Shakespeare, Molière, Brecht şi Goethe, iar frumoasa surpriză de la „Mărţişor” este că maestrul a scris şi teatru - „Seringa” i s-a jucat în 1946 şi în 1967, „Neguţătorul de ochelari” şi „Interpretări de cleptomanie” au apărut la teatrul radiofonic, prin anii ’60. Miniaturi dramatice uitate nedrept...
Read more: Încântătorul dramaturg... Tudor Arghezi