Main menu

header

La taifas cu... Animalele fantastice

Ajunși la partea a doua și asigurați că va exista și o a treia, în 2020, cu un duel epic între Vrăjitorul Grindelwald și Profesorul Dumbledore, povestea e cam încurcată și relativ ilogică. Dumbledore a întinerit, firește fiind un prequel, și de la Richard Harris și Michael Gambon am ajuns la fermecătorul Jude Law, în jurul căruia se învârtește totul. La personaje negative îl avem pe Johnny Depp adesea de nerecunoscut și ținut relativ secret, până în ultimul moment, având în vedere că a fost și el acuzat de violență conjugală, prin urmare curentul #METOO era să-l piardă definitiv. E complicat pentru J.K. Rowling să se autodepășească după ce a creat fantasticul „Harry Potter” datorită (sau din cauza) căruia toți copiii vor să se facă magicieni. Vedeta principală este Eddie Redmayne, care, cu o baghetă fermecată, speră să iasă din orice încurcătură. Istoria e una ce pare fără de sfârșit.

Read more: La taifas cu... Animalele fantastice

La taifas cu... Freddie Mercury

Reclamele despre filmul anului pot adesea să fie înșelătoare. Una dintre marile excepții ale acestei idei a fost chiar „Bohemian Rhapsody”, care din trailer părea o banală reconstituire a vieții unei mari vedete, pe care unii au adorat-o, iar alții au ignorat-o sau și mai rău. De fapt, însă, Rami Malek reușește să-l întruchipeze strălucit pe idolul unei întregi generații, dovedind că un actor egipto-american poate trece drept un britanic născut în Tanzania. Fascinanta istorie a trupei rock Queen e tratată cu mult realism și duioșie, de un regizor care are toate șansele la Oscar alături de protagonist. Strădania de a-l face pe Freddie să renască pe ecran preț de două ore și un pic, cu tot talentul și cusururile sale, cu obrăzniciile și iubirea necondiționată pentru bărbați, femei și pisici îi aparține unui realizator foarte talentat: Bryan Singer, al cărui „Suspecți de serviciu” nu l-am putut uita.

Read more: La taifas cu... Freddie Mercury

La taifas cu... Shoplifters

Filmul care a făcut mare vâlvă anul acesta și a plecat acasă cu Palme D’Or-ul de la Cannes, a fost turnat în Japonia, de un regizor specialist în familii, pentru că acum câțiva ani venea cu „Așa tată, așa fiu”, o tulburătoare întâmplare de schimb de sugari. O familie recompusă, cu bunică cu tot, încearcă să supraviețuiască furând de prin magazine sau cu joburi dubioase, cum ar fi o tânără vânzătoare de plăceri. Liantul principal îl reprezintă, însă, puștiul care are un zâmbet de milioane și un trecut incert. Tehnica șterpelirii din supermarketuri e prezentată în detaliu și sperăm că n-o să dea idei, așa cum s-a întâmplat, pe vremuri, cu „Pickpocket” al lui Robert Bresson, pe care îl interziseseră la Cinematecă. De remarcat că, asemenea pelicu- lelor românești, și în Asia se mănâncă mult și chiar destul de puțin elegant. Călătoria la mare seamănă mult cu peliculele franțuzești de prin anii ’60, un amestec de Noul Val cu „Un bărbat și o femeie” al lui Claude Lelouch, care tocmai anunța că va face un sequel, o urmare pe aceeași plajă din Normandia. Lucrurile se complică odată cu pseudorăpirea unei fetițe, care e foarte potrivită în această atmosferă, parcă trasă la indigo cu cea din romanele lui Dickens. De remarcat gestul stil incantație fără cuvinte al puștiului înainte de trecerea la fapte. Tokio arată altfel ca de obicei, e o lume a sărăciei lucii, unde parcă fericirea se strecoară mai ușor. Nimic nu e ce pare a fi și ți-ai dori măcar pentru o zi-două să le intri în casă, care nu e chiar o casă, în sens clasic.

Read more: La taifas cu... Shoplifters

La taifas cu... S-a născut o stea

Nu știm bine ce aștepta cu mai mare entuziasm publicul: pe excentrica Lady Gaga sau pe fermecătorul Bradley Cooper, care, pe lângă că e actor, acum e și regizor și scenarist? El s-a inspirat din versiunile deceniilor 5 și 7, respectiv o poveste devenită clasică, încă din anii ’30, și pe la care a trecut și „The Artist”, starul în devenire versus vedeta în decădere. Deja sunt zvonuri că se va ajunge până la Oscar și se strecoară și o scenă a premierilor, care să inducă votanților ideea că ar merita, chiar dacă este excesiv de vulgară comparativ cu variantele deja existente. Cuplul ar fi trebuit să fie Clint Eastwood și Beyoncé, dar producătorii s-au răzgândit și au acceptat această combinație. Evident că este iar o istorie moralistă: alcoolul distruge cariere, dar oricum mai nimeni nu ia în seamă acest avertisment cinematografic și nu numai. Pe ea e preferabil însă s-o vezi în concert, și la București a fost senzațională, taman în fața Casei Poporului. Bradley s-a pus pe cântat și pe compus, iar ea a acceptat să joace fără machiaj, ca să fie contrastul mai mare când cunoaște faima. Detaliul inelului dintr-o coardă de chitară se vrea extrem de emoționant și cred că le-a ieșit. Oricum nu trece neobservată. În mod sigur, la Los Angeles, la început de an, la ceremonia cea mai vizionată în lumea întreagă, Lady Gaga va cânta live. Precis se va strădui să aibă cea mai originală rochie și va fi mare bătălie pe casele de bijuterii spre a le purta în seara de glorie, firește doar împrumutate. Sau poate nu. Și ziariștii se vor înghesui să scrie ce frumoasă e, ignorându-i defectele fizice evidente, compensate, însă, de un zâmbet cuceritor.

Read more: La taifas cu... S-a născut o stea

La taifas cu... Venom

S-a păstrat titlul original, și la noi, dar e bine de știut că de fapt înseamnă ve­nin/otravă și este un SF, cu Tom Hardy, poate mai puțin fermecător ca de obicei, dar dispus să se autoironizeze, în pielea unui ziarist concediat, în urma unei an­chete, și care se trezește locuit de o enti­tate periculoasă. Iubita din scenariu e ex­­trem de talentata Michelle Williams, care o întruchipa cândva pe Marilyn Mon­roe. Cum este ecranizarea unor benzi de­senate, cu supereroi, chiar dacă de data asta nu există neapărat un personaj pozitiv, în mod sigur există și unul ultra­negativ: Riz Ahmed, un britanico-pakista­nez, pe post de savant nebun, care are tot felul de invenții bizare, ce invariabil duc la apariția unor mutanți fioroși și veș­nic flămânzi, și cu un glas cutremurător. Caftelile sunt dintre cele mai sofisticate, urmăririle de asemenea. Pelicula, la limită, este una de groază într-un ritm dement, în 3D, firește, în care avem și o pisică, de fapt un motan pe care-l cheamă Domnul Belvedere. Genericul final este nesfârșit, având în vedere că sunt enorm de multe efecte speciale, și extratereștrii nu mai sunt așa ca-n E.T., ce-i drept mai puțin atașanți, dar nu-s de lepădat, chiar dacă seamănă cu o găleată cu smoală, care poate lua diverse forme. Dacă veți avea răbdare să stați până la sfârșit, veți constata că veți fi răsplătiți cu o animație, cu Spiderman, după ce v-ați delectat cu imaginile fabuloase din San Francisco. Și o veste bună pentru fani: e o poveste care încă nu s-a sfârșit. Un rol aparte îl are și o clepsidră care e tot mai la modă, inclusiv pentru copii, ca să măsoare cât durează spălatul pe dinți.

Read more: La taifas cu... Venom

La taifas cu... Johnny English

Rowan Atkinson, alias Mister Bean (Fasolică), a intrat iar în pielea personajului Johnny English, un agent secret atipic, încurcă-lume și dispus să inventeze tot felul de situații comice. Sigur că-l ajută mult și fizicul. Trailerul este unul absolut senzațional și publicul nostru se bucură de orice nou episod haios. Premiera în România a fost chiar înaintea Marii Britanii, și regizorul David Kerr, actor inițial, născut la Belfast și care a studiat la Cambridge, încearcă să-și cucerească fanii nu numai bazându-se pe popularitatea eroului principal, ci și pe cea a Emmei Thompson, care întruchipează un prim-ministru ironizat, cu mult talent. Splendida Olga Kurylenko e un fel de James Bond Girl, de altfel aluzia la celebrul spion este permanentă, inclusiv la gadgeturile lui sofisticate și ușor de încurcat, pentru a crea haos. Nici mașinile nu sunt de lepădat și telefonul mobil care sună pe acordurile melodiei Rasputin în cel mai nepotrivit moment e de un haz nebun. Ideea unui atentat în Scoția la o întâlnire politică nu e originală, dar pică bine în tot contextul. Figura negativă e interpretată de un american, Jake Lacy, un tip fermecător și mare specialist IT-ist. Surpriza o constituie prezența unui nume răsunător care dispare repede din script: Charles Dance. Filmul e o călătorie prin destinații de vis precum Londra sau sudul Franței. Johhny English pare însă mai bun profesor al unor copilași decât mare salvator al Planetei. Realitatea virtuală îl pune în mare încurcătură și poate că ar fi bine să reflectăm la asta. Și atenție la magneți!

Read more: La taifas cu... Johnny English

La taifas cu... Momo

O comedie franțuzească pentru toate vârstele și mai ales dedicată tuturor mamelor, pentru că e tratat subiectul cu o enormă tandrețe, chiar dacă aparent e destul de crud, așa s-ar putea defini „Momo”. Un cuplu fără copii, interpretat de Christian Clavier, alias Asterix, dar și tatăl din „Cu ce ți-am greșit, noi, Doamne?”, de neuitat în „Vizitatorii”, dar și dintr-un „Napoleon” de televiziune, e pe ecran soțul lui Catherine Frot, genială în „Marguerite”, unde interpretează o bogată excentrică pasionată de muzica de operă și convinsă că o și poate interpreta (în varianta americană, e jucată de Meryl Streep în „Florence Foster Jenkins”), dar și în „Dineu cu proști” ori „Ce știi tu despre mine” (alături de Catherine Deneuve). Ei bine, acest cuplu, fără copii, se trezește într-o bună zi că ar avea un băiat, cu un ușor handicap de vorbire, greu de priceput ce spune, pentru că este surd, și o viitoare soție nevăzătoare și care stă să nască, însoțită de un câine, care face toți banii, Schnell, și care nu răspunde decât comenzilor în… nemțește. Textul este de fapt o piesă de teatru, scrisă, ecranizată și jucată de Sébastien Thiery. Al doilea realizator, Vincent Lobelle, e și el scenarist, în 2008 a făcut un film despre o petrecere cu vampiri. Misterul se păstrează până în ultimul moment și sunt multe răsturnări de situație, plus o scenă, extrem de duioasă, cu un tren de jucărie, mai ceva ca în „Octav”. Scena din supermarket, cu cerealele de mic dejun, pare de un absurd înspăimântător, care se limpezește spre final, dar și una disperată, când virtualul tată rămâne fără o mașină, la care ține cel mai mult pe lumea asta. De fapt este o nouă variantă ca și în românescul „Un prinț și jumătate” de a-ți recrea o familie completă, fără acte doveditoare!

Read more: La taifas cu... Momo