Main menu

header

Final de excursie

36-1N-aş dori să mă repet, dar fără să vreau cuvintele mă vor trăda, căci cuvintele „frumos”, „extraordinar”, chiar „divin” nu pot lipsi din povestea mea, şi sper să credeţi că ele sunt de vină, minunile pe care le-am întâlnit, şi nu sărăcia vocabularului meu. Într-o bună zi, din cele şapte petrecute într-un hotel bunicel de lângă Sorento, am pornit să vizităm Pompeiul (foto 1). Cum să-i spun, oare, oraşul-martir sau oraşul-relicvă, victima titanului Vezuviu cu sute de ani în urmă? Pompeiul s-a născut în secolul al VIII-lea î.Hr. şi a dispărut în anul 79 d.Hr. Era o cetate înfloritoare, căci azi, când priveşti ruinele reconstituite, găseşti tot ce înseamnă un oraş bine organizat, cu temple, teatre, stadion, magazine, cârciumi, case de meseriaşi sau vile de mari bogătaşi. Dar iată că într-o zi uriaşul Vezuviu, furios, s-a scuturat şi a vărsat împrejur, din adâncu-i, foc, lavă şi cenuşă. Aşa a dispărut Pompeiul. Abia în secolul al XVIII-lea a început să iasă de sub cei 6 m de cenuşă urmele vechiului oraş. Azi putem vedea cum trăsnetul acesta a venit peste oameni. Erau la muncă, pe stradă sau în temple.

Read more: Final de excursie

Un colţ de lume dumnezeiesc: Capri

33-1Vă amintiţi, cu siguranţă, fraza „Vedi Napoli e poi Muori”. Am văzut Napoli şi am constatat că nu mori după aceea, ci este vorba despre o altă localitate, şi anume Muori. Eu aş spune acum Vedi Napoli şi apoi imediat pleacă spre Capri. O insulă de doar 10 kilometri pătraţi, într-o formă de trei straturi ca trei cornişe desenate perfect, şi 14.000 de locuitori. Este plină de vegetaţie tipic mediteraneană, iar denumirea vine de la capră. Locuită iniţial de greci, crescători de oi, insula stârneşte invidia romanilor, care îi vor supune la un moment dat şi va deveni teritoriu roman. Frumuseţea locului este demnă de invidiat, şi de aceea va deveni un spaţiu exclusiv, unde împăratul Tiberius îşi stabileşte locuinţa şi îşi impune legile. Se spune că de pe stâncile înalte Tiberius îşi arunca în mare nevestele intrate în dizgraţie şi presupuşii duşmani.

Read more: Un colţ de lume dumnezeiesc: Capri

Napoli, un colţ de Rai

28-1Prima oară când am pornit într-o excursie în străinătate cu câţiva prieteni ai mei am inventat denumirea „Programul rabbla”. De ce? Pentru că privesc în glumă şi cu îngăduinţă scurgerea vremii şi, deoarece programul este destinat seniorilor, mi-am permis această denumire tandră. De atunci am mai petrecut de câteva ori împreună cu seniorii în excursii minunate, văzând locuri care de care mai frumoase, oameni diferiţi şi obiceiuri şi gustând bucate specifice ce ne-au îmbogăţit sufletul şi mintea. De data aceasta, destinaţia a fost Napoli, Italia. Pot spune cu mâna pe inimă că ţara aceasta, care nouă ne este foarte apropiată, e Raiul pe Pământ, iar Napoli, un colţ din acest Rai, ne-a oferit o imagine de vis.

Read more: Napoli, un colţ de Rai

Pe covorul roşu (II)

34-1Caravană. De-a lungul anilor, acest cuvânt a avut pentru mine două înţelesuri. Primul, încă din anii de şcoală, însemna o înşiruire lungă de cămile ce mergeau încărcate de saci în pustiul nisipos, desenate pe fundul unei farfurii de tort din dulapul bunicii şi cărora eu le-am făcut felul aruncând resturile de la masă la căţel cu tot cu farfurie, de teamă. Mai târziu, locuind la ţară, în comuna Slimnic, de lângă Sibiu, am simţit bucuria imensă când sosea caravana cinematografică. Se proiecta filmul ori la Căminul Cultural, ori pe zidul unui cinematograf amărât de la marginea satului. Întâi adăsta un microbuz mare cu nişte trompete pe acoperiş din care ţâşneau sunete asurzitoare însoţite de o muzică hârjâită. Dar nouă ni se păreau divine. „Atenţiune, atenţiune, astă-seară, în localitatea dumneavoastră, rulează filmul «Răsună valea» sau «Nepoţii gornistului»”. Noi, copiii, aşteptam cu guriţa căscată clipa când vom vedea minunea. Imaginile alergau spre noi nebune, iar noi tresăream speriaţi, convinşi că trenul de pe ecran ne va face una cu pământul. Tristeţe mare când caravana pleca, şi noi rămâneam singuri, povestind şi repovestind întâmplările văzute.

Read more: Pe covorul roşu (II)

Pe covorul roşu (I)

28-1Cu toţii aţi urmărit evenimentul de premiere de la Oscar, Cannes sau Berlin. E o lume nebună, cu sute de fotografi care se agită în jurul vedetelor care păşesc zâmbitoare, parcurgând covorul roşu şi expunându-şi elegant ţinutele pregătite din timp, pentru a epata mulţimea de pe întregul mapamond. Parada de rochii care mai de care, semnate de mari creatori, unele potrivite persoanei, altele nepotrivite, căci ce ar mai consemna poliţia răutăcioasă a modei care urmăreşte evenimentul? Fotografiile clasice sunt făcute în faţa unui panou uriaş pe care sunt consemnaţi sponsorii, ploaie de aplauze, zâmbete largi aruncate în toate părţile, perechi frumoase fericite sau mai târziu nefericite, mă rog, o lume sclipitoare ce fascinează publicul. Desigur, am luat şi noi modelul - de ce nu? -, şi producţiile cinematografiei româneşti îşi onorează premiera în acelaşi sistem epatant ce bucură şi spectatorii, şi creatorii.

Read more: Pe covorul roşu (I)

Amintiri

31-1De când am început să înţeleg ceea ce citesc am aflat că România a avut generaţii şi generaţii de artişti extraordinari, dintre care unii au demonstrat asta şi în străinătate, ca Elvira Popescu.

Read more: Amintiri

Poveşti despre poveşti

28-1Vorbeam data trecută despre poveşti, dar am început cu filmul, căci mi s-a părut mai important. Acum a venit timpul lor. Ce trişti trebuie să fie copiii care n-au bunici să-i adoarmă citindu-le poveşti, n-au părinţi care să facă acest lucru, căci vin târziu şi obosiţi de la muncă şi n-au nici computer ca să-şi ţină singuri de urât. Am fost invitată de Editura „Litera” (foto 1) să realizez 24 de audiobook-uri după celebrele poveşti ale companiei Walt Disney. Ocazie minunată să-mi amintesc şi eu de una dintre bucuriile copilăriei. Am constatat că aceste bucurii sunt gustate şi de adulţi, ba mai mult am descoperit marea lor valoare educativă. Mai simplu spus, lumea poveştilor arată copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e frumos şi ce e urât, le oferă modele de comportament şi, deşi se petrec în lumea animalelor, ele zugrăvesc de fapt viaţa noastră, a oamenilor. În ochii copiilor viitorul ce-i aşteaptă este frumos - dreptatea este întotdeauna de partea celor buni, iar cei răi vor fi pedepsiţi. Poveştile zugrăvesc totul în culori optimiste, cu exemple de îndemn la curaj, la iubire faţă de aproape, aş spune chiar că iubirea şi frumosul însoţesc lumea tuturor poveştilor.

Read more: Poveşti despre poveşti