Era prin 1969, deja făceam televiziune de 12 ani, aveam succes, făcusem două turnee la Paris, la „Olympia”, sală celebră în toată Europa. Pe scurt, eram în ţară cunoscută şi iubită. Cum ştiţi, la români calitatea ţi-o conferă succesul în străinătate. De la venirea mea ca actriţă la Teatrul Constantin Tănase în Bucureşti, norocul mi-a fost prieten. De la turneele de la Paris, a urmat festivalul de la Trieste, în Italia, spectacolele de la Frederichstadt, din Berlin, apoi Moscova, Budapesta, Sofia, zece ani minunaţi, perioadă în care televiziunea lucra cu entuziasm în dorinţa de a se afirma la nivel european. Nu fusesem încă în Israel. Era un turneu mult dorit, căci era un moment în care un sfert din populaţia Israelului era formată din români evrei. Dorit şi pentru faptul că evreii din România erau spectatori foarte iniţiaţi, adorau teatrul, erau aşa-zişii şoareci de culise, nelipsiţi seară de seară de la Teatrul de Revistă, chiar dacă, după venirea comuniştilor, costumele erau sărăcăcioase, iar cântecele satirice „Marinică, zis codaşul” sau „Ilenuţa tractorista” erau la modă.
Read more: Talentul transfigurează