Editoriale

La taifas cu... câinele, adevăratul prieten

Călătoria cățelului, de fapt a cățeilor, continuă cu și mai multe explicații, doar că nu-l mai cheamă Toby, ci direct Bailey, iar regizor nu mai este Lasse Hallstrom, ci Gail Mancuso. Filmul e și mai sentimental, dar în mod bizar, și aproape inexplicabil, e și liniștitor. Ideea că patrupezii noștri se tot reîncarnează, ca să ne protejeze, și că la final îi reîntâlnim pe lumea cealaltă e una foarte duioasă. Povestea acum e ceva mai complexă, apărând și o problemă general valabilă, a bunicilor care ar vrea să fie mai mult în preajma nepoatei, mai cu seamă că deja îl pierduseră pe fiul lor, doar că mama e împotrivă, vrea să-și trăiască viața și să decidă și soarta celor din jur și dacă se poate fără niciun cuțu în casă. Dacă în ultima vreme în mai toate scenariile apare și un personaj de culoare, acum locul lui este luat de un fermecător asiatic, Henry Lau, respectiv Trend, iubitul din copilărie al lui C.J. (Kathryn Prescott), bunicii fiind mult mai faimoșii Dennis Quaid și Marg Helgenberger, iar văduva neconsolată, care mai și trage la măsea și distruge totul în jur, Gloria, este Betty Gilpin, care în realitate are doar 32 de ani, deci n-are cum s-o despartă o generație de progenitura ei de pe ecran, de 28… Noroc cu machiajul! Pe lângă faptul că rasele canine se schimbă și pare că te atașezi de fiecare în parte, cât să fie și pe toate gusturile, poate cel mai interesant e că se induce ideea că ar exista un dresaj special, prin care dintr-o simplă adulmecare ar fi în stare să detecteze cine este bolnav de cancer, ceea ce într-o fază incipientă ar fi, cel mai adesea, salvatoare. Nu ratați genericele finale pe care apar, cu poză și nume, care să vă inspire animăluțele de casă ale celor care au lucrat la această peliculă.

La taifas cu... X-MEN

A nu se confunda „X-Men” cu „Men in Black”, chiar dacă în ambele cazuri sunt supereroi, dar nu numai bărbați, așa cum le zice în titlu, ci mai pun umărul și femeile, inclusiv la cafteli, sunt foarte active. O ocazie unică de a o urî definitiv pe Jessica Chastain și de a-l face ceva mai suportabil pe scoțianul James McAvoy, care de la „Split” și „Glass” încoace a luat-o razna rău de tot. După ce inițial a trebuit să semnăm o hârtie că nu dezvăluim ce se întâmplă pe ecran, mai ceva ca Tarantino cu al lui „A fost odată în Hollywood”, chit că a doua zi după vizionarea de la Cannes apărea totul, până la cele mai mici detalii, în „New York Times”... Povestea se învârtește în jurul personajului feminin, respectiv Phoenix / Jean Grey, interpretată de Sophie Turner, o englezoaică debutantă pe HBO, în „Urzeala Tronurilor” ca Sansa Stark.

La Taifas cu animăluţele casei

Când eram prin clasa a III-a am câștigat o olimpiadă, la română (singura de altfel cu titlul ăsta), și ideea că acum, pentru varianta românească s-a ales „Singuri acasă”, ca rapel la filmul cu obrăznicătura universală, m-a îndemnat să fac o combinație între cele două și să mă bucur de o continuare animată, mult mai izbutită decât prima, la care trailerul era ademenitor, dar văzând filmul întreg a fost foarte dezamăgitor! Acum câinii și pisicile fac corp comun în fața unui dușman cumplit, care are un circ, unde încă se permite dresura de tigri! Avem și o cățelușă superîndrăgostită, aparent fără speranțe, care se deghizează în felină, ca să recupereze jucăria preferată a iubitului, din casa unei bătrânici, care se dovedește, ulterior, la volan, spaima șoselelor!

La taifas cu... Cyrano

Ce idee minunată de a ecraniza începuturile uneia dintre cele mai cunoscute piese ale tuturor timpurilor! Odată cu cinematograful la 1895 și cu frații Lumière, comedia unui text scris din dragoste și așternut pe hârtie, în scrisori, uimește și lămurește niște detalii neștiute încă. Dacă în 1990 rolul era încredințat vulcanicului Gérard Depardieu, acum a fost ales un belgian, Olivier Gourmet, care la rândul lui îl joacă pe Coquelin pe care îl vedem de-adevăratelea în câteva imagini pe genericul final, care trece în revistă mai toate variantele cinematografice și nu numai. După ce sunt scoase la iveală tot felul de detalii din culise, o Sarah Bernhardt, rol ce i-a revenit Clémentinei Célarié și pe care la Nae Caranfil în „Restul e tăcere” o interpreta Mara Nicolescu, apare și Diva cu mofturi este Maria Legault, alias Mathilde Seigner, protejata celor doi finanțatori pe care reușește să-i șantajeze, nespunându-le care este tatăl copilului ei, ambii fiindu-i foști iubiți.

La taifas cu... Rocketman

La Cannes mai toată lumea își dorea mai degrabă să-l vadă pe Elton John și mai puțin filmul, în jurul căruia apăruseră multe comentarii cum că ar fi mai reușit decât „Bohemian Rhapsody”. Sigur că e vorba despre două legende excentrice care cultivă stilul scandalos, dar au și voce. Elton după cum bine știți este încă în viață, ceea ce iar a contrariat, pentru că unora li s-a părut că i se ridică o statuie încă de pe acum. În rolul principal, Taron Egerton, din rafinatul „Kingsman”. Regizat de Dexter Fletcher, actor englez inițial și mai apoi realizator, mult mai puțin simpatic decât Bryan Singer, americanul care-și produce singur filmele. Interesant de urmărit copilăria vedetei, cu mama și bunica. Realizatorul acestei creații flamboiante a ținut la o variantă cât mai colorată și pe alocuri chiar mai deocheată, ceea ce a declanșat noi bârfe, mai ales fiind vorba despre idile profund gay.

La taifas cu... fericitul Lazăr

Regizoarea care anul acesta a făcut parte din juriul de la Cannes, Alice Rohrwacher, ne-a dăruit un film extrem de înduioșător, despre un puști foarte generos, care trăiește undeva la țară și e încă total străin de șmecheriile de la oraș. Doar că într-o bună zi întâlnește un tip extrem de dubios, din lumea bună, teoretic, pe care îl cheamă Tancredi (ca pe Alain Delon în „Ghepardul”), marchiz de altfel, fiind interpretat de blonziul Luca Chikovani, un actor din Tbilisi, Georgia, cântăreț de pop de felul lui. El e acela care îi va schimba destinul pentru totdeauna lui Lazzaro, nume biblic de altfel, al celui înviat din morți. Realizatoarea a avut grijă să-i ofere un rol și surorii, Alba Rohrwacher, pe care o știm deja din „The Wonders” de acum cinci ani, în care a fost distribuită și o româncă, o copilă, Maria Alexandra Lungu. Pelicula a ajuns tot pe Croazetă, cu viața unor crescători de albine dintr-o zonă mai retrasă. „Lazzaro Felice” s-a ales și cu premiul pentru Cel mai bun scenariu, pe care l-a meritat din plin, pentru că este o poveste complexă, plină de mister și de paranormal. Un film ideal în ajun de vacanță, cu dor de Italia și de întâlniri absolut neașteptate. Cel care creează un Lazzaro de neuitat este Adriano Tardiolo, care n-avea decât 21 de ani la filmări, dar arăta ca un adolescent. Personajul principal este undeva la limită între om și înger. Dă mult de gândit și mai ales speranțe, părând din altă dimensiune și din alte vremuri. O peliculă tandră, cu adevărat europeană. Și mai ales păziți-vă de răpiri, simulate sau nu, pentru că pot deveni extrem de periculoase!

La taifas cu... Zicerea: la 5 paşi de tine

În ultima vreme editurile au grijă să scoată aproape simultan cu filmele și varianta pe hârtie, a romanului, de obicei. Extrem de înduioșătoarea poveste „La 5 pași distanță”, în englezește îi spune „Five Feet Apart”, apărută la Litera Internațional e o idilă între doi tineri bolnavi, obligați să păstreze o distanță măsurabilă în aproape doi metri, ca nu cumva să li se agraveze starea și așa precară. Trailerul în sine este unul extrem de izbutit și tentează publicul, chiar dacă îl avertizează că va fi o peliculă emoționantă. De altfel are mult din „Oscar și tanti Rose”, care cu toată drama binecunoscută a unui diagnostic fără leac îți dă puterea să mergi mai departe. În recenta premieră, în cele aproape două ore te atașezi de Will, Stella și Poe, cu nume ce par să amintească de Shakespeare, de un „Tramvai numit dorință” și de Edgar Allen… Poe. Surprinzătoare este apariția mamei băiatului frumos, ușor prea îndrăzneț, romantic și un foarte talentat desenator. Ea este Claire Forlani, pe care nu o vom uita niciodată din „Meet Joe Black”, din 1998, când era fiica lui Anthony Hopkins, la care venise îngerul morții, unul uluitor de charismatic, Brad Pitt. E soarta ei să joace în drame mortale! Una dintre marile calități ale acestui scenariu este că ne familiarizează cu ce înseamnă fibroza chistică. Pentru asta au și ales actori deja îndrăgiți precum Cole Sprouse (Will), un obișnuit al producțiilor de pe Disney Channel, pe Haley Lu Richardson (Stella) din straniul „Split” și pe Moises Arias (Poe) din „Hanna Montana”. Scena de neuitat rămâne cea a micii evadări, cu patinaj și amintiri dureroase, și mai cu seamă cu dorința de a vedea luminile fascinante ale orașului. Plus o aniversare cu totul aparte.