Există o cifră numită PSA ce apare în sânge şi, dacă valoarea acesteia este mare, alarmele clipesc, anunţând că prostata bărbatului a fost atinsă de cancer.
Dacă indicatorul se depistează atât de lesne prin analiza unei probe de sânge, de ce bărbaţii de peste 50 de ani să nu-şi verifice periodic acest PSA în vederea depistării din timp a bolii? Cancerul de prostată se zice că nu este unul brutal, însă el trebuie tratat sau operat şi, dacă este evidenţiat mai repede, cresc simţitor şi şansele de reuşită.
Scriitorilor de cărţi despre mâncarea omului le-ar trebui nu doar o viaţă, ci poate încă două reîncarnări pentru a trece în pagini măcar jumătate din temele regimului alimentar. Partea rea este că despre ceea ce trebuie să pună românul în farfurie nu scriu doar specialiştii în nutriţie, ci pun mâna pe condei şi înşiră gârlă de pagini toţi neaveniţii. Se pricep la cura de slăbire şi mâncarea sănătoasă şi impiegaţii de mişcare de la calea ferată, şi cântăreţii de hip-hop, şi pompierii, şi casierii de la firmele de cablu. Oricine îţi turuie pe loc o dietă.
A spune că superba construcţie numită creier este un computer uluitor a devenit o exprimare răsuflată şi, pe la multe colţuri, neadevărată. Pentru că, făcând această paralelă, jigneşti cea mai fabuloasă adunare de celule deştepte. Marii academicieni care s-au ocupat o viaţă întreagă de studiul materiei cenuşii, după peste o jumătate de secol de lucru, au declarat că nici zece vieţi nu le-ar ajunge pentru a descifra toate funcţiile sale miraculoase. Şi, cu toate acestea, poate avea loc atât de uşor un atac devastator... Către scoarţa cerebrală şi miezul creierului se îndreaptă oxigenul şi cea mai bună glucoză. Marea pacoste a destinului omului, împotmolirea curgerii sângelui în vase prin blocarea totală cu un cheag sau prin strâmtarea vasului datorită depunerilor de grăsimi, duce la nehrănirea unei porţiuni din creier, cu consecinţe dezastruoase: moartea sau paralizia.
Bine zice românul când bârfeşte despre o boală dintre acelea care nu flutură coasa urâtei îmbrăcate în negru, însă îţi deranjează viaţa atât de rău, încât parcă te aşază cineva cu fundul pe jăratic sau te îmbrânceşte să calci cu tălpile goale pe cioburi. Şi bine zice tot el despre o afecţiune care nici nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti.
Sunt o sumedenie de suferinţe care nu te trimit să faci coadă la intrarea în cer, dar, lăsându-te pe pământ, îţi aduc un supliciu în fiecare zi.
Cei cu afecţiuni hepatice, şi nu numai, au ajuns să ştie că o poruncă apăsată pentru a nu distruge complet aşa-numita uzină a organismului este să uite de băutură. În hepatitele cronice şi în ciroze, alcoolul devine prohibit, mai că medicii vă interzic şi să rostiţi cuvântul „băutură”.
La profesorul doctor Ioan Nedelcu, general în rezervă, pe vremea când conducea primul cabinet de dermatologie de la Spitalul Militar Central „Carol Davila”, s-a prezentat un veteran de război. El l-a rugat să-i păstreze o casetă în care îşi filmase teribilele răni împrăştiate pe tot corpul de o boală grea: psoriazis. Bătrânul ostaş nu mai suporta usturimile şi scărpinatul până la sânge pe pielea transformată în carne vie de afecţiune. Hotărâse să se sinucidă. Aflase însă că profesorul făcuse nişte testări cu aşa-zisa apă uşoară pe unele persoane cu boli de piele. Fostul ofiţer s-a oferit să-i fie pacient. Fiindcă cercetările erau la început şi doctorul Ioan Nedelcu nu concretizase experienţa cu apă sărăcită în hidrogen greu într-o gamă de produse cosmetice şi dermatologice ca acum, cunoscutul profesor i-a recomandat să se înfăşoare în cearceafuri îmbibate în acest lichid. După două săptămâni, pielea înnebunită de boală se reparase şi devenise una aproape normală. Cu chinurile alungate, veteranul de război a renunţat să se mai sinucidă. Această apă făcuse minuni. Poate de aceea, mulţi, de-a lungul anilor, o denumesc apă vie. Acelaşi profesor dermatolog, cel care a iniţiat gama de produse dermato-cosmetice pe bază de apă uşoară, ne-a mai spus că a venit cu rugăminţi la el s-o ajute şi pe o doctoriţă care căpătase o eczemă nevindecabilă pe faţă de la machiaj. Medicul cu tenul făcut praf nu găsise niciun ac de cojocul afecţiunii. Dermatologul i-a recomandat să-şi pună comprese cu apă uşoară. Şi pielea s-a refăcut nebănuit de repede.
Şocante sunt unele principii ce stau la temelia terapiilor neobişnuite practicate de chinezi, fără „Madame Chimie”. De multe ori, medicii fac băşcălie de tratamentele naturiste ale chinezilor, uitând că aceste terapii au alinat suferinţele a peste un miliard de oameni de-a lungul unui „mizilic” de câteva mii de ani!