Eveniment în Templul Thaliei! În septembrie se va inaugura un minunat „Pod de teatru” București-Chișinău, ctitorit de Naționalele din capitala României și cea a Republicii Moldova. Frumoasa idee, susținută și de Institutul Cultural Român, va prinde viață la 11 septembrie, la București, unde va poposi valoroasa trupă a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, cu patru spectacole, urmând ca Teatrul Național „I.L. Caragiale” să susțină șase reprezentații, cu trei producții ale minunatei trupe bucureștene. Inițiatorii acestui proiect, directorii celor două Naționale, citadele ale artei dramatice din cele două țări, Ion Caramitru și Petru Hadârcă, ambii actori, regizori și animatori de preț ai vieții teatrale, demni de toată lauda pentru nobila inițiativă, sub patronajul sfânt al limbii române. Naționalul din Chișinău va deschide seria reprezentațiilor la București, la 11 septembrie, când va juca spectacolul „Amorul dănțuie și feste joacă” (baza - „Îmblânzirea scorpiei”), după Shakespeare, în regia valorosului Alexandru Vasilache, care a montat cu real succes și pe scene din România. Apoi, la 12 septembrie, o spumoasă reprezentație, cu „12 scaune”, după vestiții ruși Ilf și Petrov, în regia remarcabilului Petru Hadârcă, elogiat după „Piața Vladimir”, montat, acum trei ani, la „Nottara”, și vibrantele spectacole de teatru la microfon, la Radio România. La 13 septembrie, tânăra și talentata regizoare Liliana Țâcu va oferi un spectacol de teatru-document: „Copiii foametei. Mărturii”, după Alexei Vakulovski (autor moldovean). Gala Naționalului basarabean la București se va încheia la 14 septembrie, cu satira „Hronicul găinarilor”, după romanul lui Aureliu Busuioc, autor contemporan din Republica Moldova (regia: Petru Hadârcă).
Read more: Pod de teatru între Bucureşti şi Chişinău!