Main menu

header

Zoonozele, un complex de boli pe care le putem dobândi de la celelalte vieţuitoare

  Animalele sunt din ce în ce mai aproape de noi. Relaţia aceasta este una frumoasă, însă poate fi umbrită uneori, atunci când aceste vieţuitoare nu sunt supuse unui control medical periodic. Astfel de afecţiuni ce traversează barierele de specie poartă denumirea de zoonoze. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, ne-a spus care sunt cel mai des întâlnite dintre acestea.

Rabia (turbarea)

- este o boală virală, mortală, cu răspândire pe toate continentele, transmisă prin muşcătură de carnivore sălbatice sau domestice, mustelide ori lilieci hematofagi. Prevenirea se realizează prin vaccinarea carnivorelor domestice şi evitarea contactului cu acelea sălbatice.

Bruceloza

- afectează în special organele genitale, determinând avortul la femela gestantă şi inflamaţii ale organelor genitale. Transmiterea se realizează prin contactul direct cu animalul bolnav şi secreţiile şi excreţiile acestuia. Prevenirea se realizează prin evitarea contactului, în special cu femelele ce au avortat sau au probleme în decursul gestaţiei.

Leptospiroza
- afecţiune transmisă prin intermediul apei sau hranei contaminate, secreţii şi excreţii ale animalelor bolnave. Produce febră, insuficienţă renală, hepatică şi meningită. Prevenirea se realizează prin vaccinare, evitarea contactului cu animalele bolnave sau a surselor de apă nepotabile.

Clamidioza
- este transmisă prin aerosoli proveniţi de la animale bolnave, reprezentate în special de păsările de colivie. Evoluează mai ales la nivel respirator, în formele grave, cu pneumonie.

Salmoneloză
- afectează primar sistemul gastrointestinal. Se transmite pe cale digestivă şi poate fi prevenită prin reguli stricte de igienă şi tratarea animalelor bolnave, ce pot fi şi purtători, dar care nu manifestă semne de boală.

Dermatofitoze
- afecţiuni transmisibile, cu evoluţie cutanată, produse de ciuperci microscopice din genul Microsporum sau Tricophyton. Produc depilare, prurit, eritem, crustizare şi pseudotundere. Prevenirea se realizează prin tratarea animalelor bolnave şi evitarea contactului cu acestea.

Babesioza
- parazitoză a sângelui transmisă de căpuşe. Dacă nu este tratată, poate duce la moarte. Evoluează cu icter, febră, anemie şi hemoglobinurie. Prevenirea se realizează prin tratamente periodice antiparazitare extern la animale, evitarea contactului omului cu căpuşele.

Leishmanioza
- boală transmisă prin muşcătura ţânţarilor şi a puricilor ce au parazitat animalele bolnave. Afecţiune gravă, ce evoluează cu febră şi pancitopenie. Prevenţia se realizează prin deparazitarea externă temeinică a animalelor.

Giardioza
- parazitoză transmisă pe cale fecalo-orală, mai gravă în special la copii, la care evoluează cu enterită. Prevenirea se realizează prin reguli stricte de igienă, tratarea animalelor bolnave şi chiar vaccinarea acestora.

Toxoplasmoza (Toxoplasma gondii)
- parazitoză ce are ca principal rezervor felinele. Se transmite pe cale digestivă, producând în cele mai grave cazuri avort spontan la femele şi afecţiuni oculare. Prevenirea se realizează prin tratarea animalelor bolnave, reguli de igienă stricte şi restricţionarea contactului dintre feline şi femela gravidă.

Dipilidioza
- parazitoză intestinală transmisă prin ingerarea proglotelor eliminate de carnivorele domestice nedeparazitate ce au ingerat la rândul lor, accidental, purici. Produce uşoare afecţiuni intestinale, prevenirea realizându-se prin deparazitarea frecventă a animalelor şi reguli stricte de igienă.

Echinococoza
- boală parazitară transmisă de canide şi şobolani ce au consumat carne contaminată. Se manifestă cu producerea de chisturi la nivelul tuturor organelor, după ingerarea ouălor de parazit eliminate de canide.

Larva migrans visceralae
- afecţiune parazitară transmisă prin ingerarea ouălor de Toxocara canis, eliminate din intestinul canidelor şi felinelor nedeparazitate. Boala prezintă un tablou complex, deseori subclinic şi este depistabilă la teste serologice. Prevenirea se realizează prin reguli stricte de igienă, după contactul cu animalele nedeparazitate. La animale se recomandă deparazitări frecvente.
  Dacă aveţi întrebări legate de aceste afecţiuni sau de orice altă problemă de sănătate a animalelor dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara din str. Ilioara, nr 16E, sector 5, telefon 021/348.05.30.
Daniela Purgaru