Main menu

header

  Un şoricel de câmp, dintr-o localitate din Marea Britanie, a adunat o mulţime de spectatori în timp ce încerca să se salveze de la înec în apele crescute ale unui râu.

A luptat cu apele unui râu şi a câştigat

  După ce temperaturile au urcat în Marea Britanie, iar apele au început să se dezgheţe, Râul Irthing de lângă localitatea Carelisle s-a umflat, nivelul său urcând periculos, cel puţin pentru un şoricel. Vietatea a adunat o mulţime considerabilă de spectatori după ce a fost prins de apele crescute şi învolburate. El a reuşit într-un final să se salveze singur de la înec, folosindu-se cât se poate de ingenios de coada sa.

A scăpat teafăr din puhoi

  Şoricelul s-a căţărat mai întâi pe o creangă în timp ce apele creşteau, iar apoi a făcut o manevră curajoasă. A sărit de pe creangă în ape, a înotat o parte din distanţă, apoi şi-a folosit din nou coada pentru a se agăţa de câteva crengi ce l-au dus în final la zidul unui pod, sub care a dispărut în câteva secunde, teafăr şi nevătămat.
Daniela Purgaru