Main menu

header

  Shih tzu este un căţeluş de talie mică, din grupa câinilor de agrement. În ciuda dimensiunilor reduse, numele său înseamnă de fapt leu în limba chineză. Shih tzu este o rasă foarte veche, crescută exclusiv pentru companie, datorită faptului că sunt uşor de îngrijit şi foarte afectuoşi. De altfel, este o rasă indicată în special familiilor cu copii sau bătrânilor.

Una dintre cele mai vechi rase

  Istoria rasei Shih tzu începe, se pare, în anul 624 î.Hr., în China, unde aceşti câini erau foarte apreciaţi la curţile împăraţilor. În prezent se crede că sunt rezultatul împerecherii între rasele lhasa apso tibetan şi pekinez chinezesc.

Are blană dublă

  Shih tzu este un câine ce are un corp robust, cu o blană dublă (fire de păr lungi şi „puf”). Capul este rotund, ochii sunt mari, rotunzi, căprui sau negri, nasul scurt şi turtit, iar coada este stufoasă, răsucită pe spate. Culoarea blănii poate avea mai multe nuanţe. Un exemplar adult are o înălţime de până la 28 cm şi o greutate corporală cuprinsă între patru şi şapte kilograme.

„Antidot” împotriva stresului

  Shih tzu este strict un animal de companie, perfect pentru familii, fiind un fel de „jucărie” pentru stăpânii săi. Chiar dacă nu este bun la pază sau la vânătoare, acest patruped este un excelent „antidot” împotriva stresului şi un bun companion pentru copii şi bătrâni. Este tandru, jucăuş, prietenos, inteligent, adaptabil, ager şi plin de viaţă. Îi place să fie mereu în preajma oamenilor, să i se dea atenţie şi îşi răsplăteşte familia prin loialitate.

Trebuie periat zilnic

  Deoarece are o blană lungă, exemplarele de shih tzu necesită o îngrijire mai atentă decât alte rase. Blana sa trebuie periată zilnic cu o perie cu dinţi din inox sau trimată. Acest lucru va face ca blana să fie curată, moale, uşor de modelat în codiţe sau „moaţe”. Pentru a uşura întreţinerea, unii proprietari preferă să îi tundă. În această perioadă este indicat să îi feriţi pe câinii shih tzu de frig, deoarece rasa nu tolerează temperaturile foarte scăzute.

Trăieşte 16 ani

  Dintre afecţiunile cel mai des întâlnite ce pot apărea în timp la rasa shih tzu putem aminti: urolitiaza, cataracta, atopia (o afecţiune asociată alergiilor), ulcerele corneene, discopatia intervertebrală, agenezia renală, otite sau afecţiuni dentare. Pentru a preveni aceste boli este indicat să mergeţi cu câinele dumneavoastră frecvent la medicul veterinar. Durata medie de viaţă a unui câine din rasa shih tzu este de 14-16 ani.
Daniela Purgaru